In urma unei scurte ofensive din anii 2000 a capitalului strain – care a venit dupa un deceniu de ignorare a Romaniei – economia a incetat rapid sa mai fie romaneasca. Toate sectoarele forte si de profit din economie au fost preluate de capitalul strain: exploatarea resurselor de petrol si a jumatate din cele de gaze, distributia de carburanti, distributia de gaze naturale, distributia de energie electrica, metalurgia feroasa, metalurgia neferoasa, industria materialelor de constructie, industria de constructii auto, productia de ciment, telefonia fixa, telefonia mobila, sistemul bancar, sistemul de asigurari.Capitalul strain detine decizia in aceste sectoare strategice si, deci, prin implicatie, in ansamblul economiei.
Sa nu trecem cu vederea ca preluarile au fost intreprinse indeosebi de capitalul vest-european si au fost facute tintit in perspectiva primirii Romaniei in Uniunea Europeana, dupa preceptul “vreti aderarea, dati economia”! In mod semnificativ, cele mai multe si mai importante preluari din respectiva perioada s-au facut nu de catre structuri private, ci de catre structuri de stat din tarile vest-europene.
S-ar zice ca pierderea caracterului romanesc al economiei n-are importanta, in masura in care Romania se afla in piata unica a Uniunii Europene, iar capitalul strain este, fara indoiala, mai competent si mai eficient decat cel romanesc.Ba, dincolo de acestea, faptul ar putea fi considerat chiar un avantaj in epoca globalizarii si oricum o expresie a racordarii la exigentele acesteia. Nu este tocmai asa. Si iata de ce!
In primul rand, pentru ca, din punct de vedere economic, implicarile capitalului strain, prin modul in care au avut loc, n-au dus catusi de putin la o modernizare a economiei si la inlaturarea metehnelor acesteia mostenite din timpul comunismului. Foarte putine implicari s-au facut prin investitii de la zero.
A fost vorba mai ales de preluari! Si indeosebi in industrii care exploatau materii prime si care erau poluante.
In timp ce s-a evitat, cu cateva exceptii care atarna slab in balanta, implicarea in industrii cu valoare adaugata semnificativa, care, dimpotriva, daca au existat cat de cat din timpul comunismului, au fost demolate pentru a face loc importurilor.
Grosul investitiilor straine s-a indreptat insa catre sectoarele de profit rapid si lejer: financiar, imobiliar si comercial. Iar bancile straine din Romania si-au concentrat de fapt creditarea catre: retail, imobiliar si administratia publica. Se observa absenta economiei reale din destinatiile atat ale investitiilor straine, cat si ale creditarilor straine.
Nu poate insa exista dezvoltare a unei tari – parte sau neparte a unui sistem mai larg, precum cel european – in asemenea conditii! De altfel, nu poate fi dat in lume macar un singur exemplu de succes economic al unei tari semnificative care sa-si fi promovat dezvoltarea doar cu banci si companii straine.
Capitalul strain este un adjuvant necesar si binevenit in procesul dezvoltarii, dar, prin firescul lucrurilor, nu-i este in menire promovarea dezvoltarii unei tari. Acesta urmareste profitul si, de atatea ori, pentru a nu spune destul de rar, un asemenea obiectiv se suprapune pe implinirea obiectivelor reale de dezvoltare ale tarii gazda.
In al doilea rand, expansiunea rapida a capitalului strain, cu varful ei in perioada 2004-2008, a produs o dezarticulare economica dramatica, greu daca nu imposibil de recuperat.
Expansiunea capitalului strain desfasurata in coordonatele aratate a generat o crestere economica substantiala, dar axata exclusiv pe consum din import.
Caci, consum din import au creat si investitiile straine ghidate masiv spre supermarketuri si hipermarketuri, consum din import a creat si creditarea retailului de catre banci!
Venind pe articulatia unei economii subdezvoltate, precare si in proces intens de dezindustrializare, o asemenea crestere economica, bazata pe consum din import, a transformat, aproape fulgerator la scara istorica, Romania intr-un castel de nisip, a carui carte de vizita o constituie consumul fara productie, importurile fara exporturi, hipermarketurile fara fabrici si masinile fara sosele.
Un castel care s-a dovedit a fi de nisip la prima adiere de criza. Sectoare intregi, de la vanzarile de masini la vanzarile de electrocasnice si de la constructiile de case la importurile insele – au cazut, doar in cateva luni, cu 40-60 si chiar 80%.
Asemenea caderi – nu de 5-10%, ci abominabile! – nu pot fi puse in seama crizei, ci doar in seama aiurelilor si anomaliilor economice care au legatura directa cu dezarticularea economica. Nu se poate trece cu vederea ca prabusirile au avut loc tocmai in aceleasi segmente unde cresterea economica nesanatoasa din anii 2004-2008 crease o gogoasa neasimilabila organic in economie.
Un castel de nisip nu se poate dezvolta! Nici macar insertia financiara externa, formata din banci si companii financiare straine – oricat de minunata ar fi – nu are viitor! Caci nu are baza pe care sa se prinda.
Baza aceasta a fost distrusa. Industria – buna sau rea cum era pe vremea comunismului – a fost demolata si iar demolata, ceea ce poate n-ar fi fost rau avand in vedere lipsa ei de performanta, dar nimic altceva nu s-a pus in loc!
Place, nu place, experienta mondiala arata ca fara industrie este imposibila dezvoltarea si fara crestere in industria prelucratoare nu poti avea crestere economica durabila. Se pot inregistra cresteri de PIB, dar numai conjunctural si pasager.
Iar de la investitiile straine nu poti astepta mantuirea, caci acestea nu vor da buzna in industrie, intrucat investitiile industriale costa si nu dau profit decat dupa o perioada indelungata. Dupa 20 de ani de dezindustrializare, s-a platit scump, dar semnificativ in chiar anul al 20-lea al dezindustrializarii!
In al treilea rand, trebuie sa fim constienti ca statul roman, admitand ca s-ar trezi si ar porni la treaba, tot nu mai poate face mare lucru. Caci, si daca minunate strategii l-ar ghida, nu mai are parghiile de a implementa ceva, in masura in care si-a cedat toate pozitiile principale din economie.
Si nici de la capitalul autohton nu se poate astepta mare lucru, din cauza slabei sale forte financiare.
Acesta nu putea avea un cuvant de spus in competitia internationala decat daca beneficia de o sustinere serioasa a capitalului public. Dezarticularea de care sufera economia este atat de mare incat capitalul autohton nu avea forta nici macar de a o genera la dimensiunile ei actuale aiuritoare, daramite de a o corecta! Din pacate, la doua decenii de la angajarea pe un nou drum, dezvoltarea Romaniei este, pentru inca cel putin alte doua decenii, capitol inchis.
Analiza de Ilie Serbanescu
Sursa:Bloombiz.ro