Un fost ministru al Dezvoltării Regionale a recunoscut că a primit o diplomă de la Academia SRI fără să-i fi frecventat cursurile. Dar cazul său nu e un accident, ci, după toate aparențele, o metodă de lucru.
Semnalam recent că Guvernul a dat o ordonanță de urgență prin care a prelungit cu încă doi ani termenul până la care școlile doctorale ar trebui evaluate. Printre acestea se numără și Academia Națională de Informații care a organizat o mulțime de doctorate suspecte dacă luăm în considerare, pe lângă fraudele dovedite, și tezele la care autorii lor au renunțat sau, cel puțin au dorit să o facă. Printre aceia care, în vara anului trecut, fără niciun motiv inteligibil, își recuzau propria muncă se numărau foști miniștri ai Apărării, primari, membri CSM, cu toții persoane cu cariere proeminente printre care se numără și actualul prim-ministru Mihai Tudose. Pe numele acestuia din urmă a fost depusă, de altfel, și o sesizare oficială la CNATCDU, cu o serie întreagă de dovezi privind plagiatul din lucrarea sa referitoare la ”protecţia infrastructurilor critice”. Culmea e că premierul Tudose nici nu a negat pe de-a-ntregul plagiatul, admițând că s-a ghidat după norme care nu erau la fel de exigente ca cele de astăzi.
Academia Națională de Informații este o instituție a SRI și, totodată, o prelungire a sa, dar și o antecameră, o cutie de rezonanță și un instrument de control al societății. Căci, cei care îi urmează cursurile ca persoane din afara instituției sunt, teoretic, oameni convinși de etosul care guvernează Serviciul, consimțind să-i susțină și să-i promoveze obiectivele acolo unde activează, în ministere, în parlament, în presă.
În lumea largă sunt destule exemple de oameni din mediul academic care au colaborat cu serviciile de informații, oameni de prestigiu, serioși, pătrunși de sentimentul responsabilității pentru propria lor țară. Dar ceea ce se petrece în România este o parodie a acestui tip de ”contract” dintre ”putere” și mediul academic, una care degradează atât domeniul informațiilor, cât și pe cel al educației superioare. Pentru că, de fapt, nici nu e vorba de oameni de știință, ci pur și simplu de politicieni carieriști care pe lângă avantajul practic al unei diplome de la ”Academie”, mai speră să obțină și ajutor în carieră, cu presupoziția evidentă că ei, la rândul lor, vor susține obiectivele SRI atunci când va fi nevoie. E vorba de o tranzacție tacită și discretă și despre care nimeni nu vorbește niciodată, ca și cum nu ar exista.
Dovada cea mai bună că asistăm la o tranzacție este complicitatea în impostură. ”Doctorii” nu sunt nici pe departe doctori și o știu foarte bine ei înșiși, ca și cei care le-au oferit titlurile. Ca să nu mai spunem că uneori diplomele sunt pur și simplu fictive, un fel de gratificații pe care Academia le oferă ”aleșilor” săi, care, după câte am putut observa, nu refuză niciodată.
O emisiune a Televiziunii Române ne-a oferit marți seara o scenă cel puțin deconcertantă în care Eugen Teodorovici, fost ministru al Fondurilor Europene, recunoștea că i s-a dat o diplomă de absolvire a unui curs de 3 luni la Academia Națională de Informații, deși nici nu trecuse pe acolo. ”Diploma mi s-a adus, nici măcar nu m-am dus eu”, a admis frivol fostul ministru, care a mai dat de înțeles, mai în glumă, mai în serios, că diploma nu ar fi cu totul fără temei și că impostura sa nu ar fi decât aparentă.
E adevărat că o diplomă care certifică frecventarea unui curs de trei luni nu e totuna cu un doctorat, dar asta numai la prima vedere. Ținând cont de modul în care sunt atribuite titlurile de doctor e până la urmă același lucru. Costurile sunt mici și fiecare își amplifică șansele de a obține ceea ce dorește: unii carieră, alții influență.
În orice caz, aceste hârtii amplifică mereu CV-urile și oferă celui care le afișează imaginea unui parcurs profesional încărcat de gravitate. Prin urmare niciun beneficiar nu poate pretinde, așa cum a făcut premierul Tudose la un moment dat, că diploma e de uz personal. În plus putem presupune că un demnitar care va fi profitat de aceste bonificații nu ar refuza un serviciu atunci când i s-ar sugera acest lucru. Căci el știe că a ”urcat” pe scara societății cu destulă ușurință, ceea ce ar putea însemna că va ”coborî” cu o viteză cel puțin egală. Sunt desigur și dintre aceia care nu respectă regulile, care le nesocotesc într-un fel sau altul, dar jocul continuă căci participanții par să fie destul de numeroși.
Autor: Horațiu Pepine
Sursa: Deutsche Welle