Așa cum unii (mânați de lăcomie, lucru condamnat de Cuvântul lui Dumnezeu) cred că au dreptul să facă ce vor, așa avem și noi dreptul să apărăm creația. Pastorii și preoții nu slujesc doar în interiorul unor ziduri și nu putem să închidem ochii în fața atrocităților.
Este adevărat că azi nu mai avem de protestat în această parte de lume împotriva crimelor îndreptate spre semenii noștri oameni. Dar avem de protestat împotriva crimelor produse împotriva naturii. Natura înseamnă VIAȚĂ, iar Biblia pune în centrul preocupărilor umane viața.
Cei pe care îi vedem în stradă nu sunt toți protestatarii. Mai sunt în case oameni bolnavi, săraci, neputicioși și chiar neinformați, care ar putea și ar vrea să fie alături de cei din stradă. La ora la care se desfășoară protestul, eu sunt în biserică, dar mă rog pentru biruința vieții asupra morții, a sincerității asupra vicleniei, a iubirii asupra urii. Există o mulțime tăcută care își dorește aer curat, apă bună, sănătoasă, mâncare fără substanțe chimice dăunătoare.
Nu trebuie să citim decât prima pagină a Bibliei ca să înțelegem valoarea creației:
Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră. Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Şi aşa a fost. Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. (Genesa 1:28-31)
Creația lui Dumnezeu este binecuvântată, iar omul trebuie să o păstreze așa. Diversitatea culorilor, ritmul anotimpurilor, gustul fructelor, foșnetul pădurilor fac parte din imensa binecuvântare dată nouă de Creator. Merită pentru un pumn de galbeni să pierdem minunatele binecuvântări ale lui Dumnezeu? Dumnezeu ne oferă mandatul îngrijirii creației. Ce ușor putem să păstrăm binecuvântarea! Ce ușor putem pierde binecuvântarea!
Avem parte de o toamnă minunată, ne bucurăm de un an agricol bun. De ce? Pentru că avem mai multe sonde pentru forare? Pentru că am stropit mai mult pământ cu cianură? Nu, pentru că Dumnezeu s-a îndurat de noi. Cum răsplătim noi îndurarea lui Dumnezeu? Odinioară Dumnezeu s-a uitat la ce făcuse. Și azi Dumnezeu își privește creația, doar că vede mai puține păduri, mai puține specii de animale, râuri mai poluate și oameni mai dispuși să taie și să distrugă, pentru niște bani pe care îi vor da medicilor care le vor spune: Ne pare rău, avem o veste nu prea plăcută… De ce trebuie să ajungi în spital, să pierzi pe cineva drag, să respiri greu, să ai dureri în trup, pentru ca să îți dai seama că ai greșit?
Dacă înaintașii noștri ar fi avut drujbe în mâini și lăcomie în suflet, nu am mai avea azi păduri, pășuni, pajiști în care să ne răcorim sufletele. Am produs deja suficiente pagube, ne prezentăm cu suficiente păcate în fața Marelui Judecător. Iată ce spune apostolul Pavel în Romani 8:
De asemenea, şi firea (creația, natura) aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă, că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar ştim că, până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii.
Acest pasaj vorbește despre nădejdea în intervenția viitoare a lui Dumnezeu în lumea noastră. Nădejdea creștină constă în faptul că, în ciuda răutății umane, Dumnezeu va restaura creația. De multe ori ne gândim doar la izbăvirea sau mântuirea omului. Însă Biblia afirmă că și natura trebuie izbăvită. Dacă natura este în așteptarea izbăvirii, înseamnă că ea este afectată, iar cel ce a contribuit la distrugerea ei este omul. Omul a produs stricăciune, iar creația suspină și suferă dureri cumplite. Auzim noi strigătul creației? Eu văd durerea din ochii animalelor rănite sau împușcate, aud strigătele de durere ale arborilor trântiți la pămînt, simt zbaterea pământului cu firele de iarbă și cu flori când este luat cu lama buldozerelor. Atunci mă gândesc la Creator, la faptul că Tatăl ceresc și-a trimit Fiul în această lume să îmi ierte păcatele, să mă învețe să trăiesc o viață nouă.
Acum Creatorul și Mântuitorul meu mă cheamă să spun: Destul! Opriți-vă! Pentru mine, explorarea/exploatarea gazelor de șist și proiectul Roșia Montană nu sunt chestiuni politice sau economice. Sunt lucruri care țin de modul în care înțeleg și practic eu Biblia și credința.
Dr. Daniel Tanc, Pastor al Bisericii Baptiste Golgota din Oradea
Sursa: Orlando Balas