Site icon gandeste.org

Despre valori și imagine

În lumea de business s-au dezvoltat sisteme de evaluare și dezvoltare a psihologiei organizaționale ce urmăresc îmbunătățirea performanțelor pornind de la modul în care organizația se percepe pe sine, prin intermediul celor ce lucrează acolo, și cum este ea percepută de liderii acesteia, și apoi de public sau clienți.

Apoi, aliniem obiectivele cu strategia și psihologia organizațională astfel încât procesele și procedurile organizaționale să conducă la obținerea rezultatelor dorite și, implicit, la atingerea obiectivelor stabilite. Unul dintre rezultate este o anume imagine a organizației, imagine ce reflectă în bună măsură percepția publicului, a consumatorilor asupra organizației. Această imagine o mai numim și brand. Se observă constant că, deși liderii influențează consistent comportamentul organizațional, organizația în sine nu este „reproducerea întocmai“ a profilului liderului.

Extrapolând acest model la nivelul celor ce ne conduc astăzi, observăm că discuțiile și strădaniile guvernanților de „a lipi țării un brand“ sunt haotice, false și neproductive, având în vedere că valorile ce stau la baza oricărui brand sunt foarte vagi sau deloc definite. La nivelul domeniilor de activitate, sănătate, învățământ, muncă și asistență socială sau administrație, deciziile și procesele sunt hao­tice. Valori? Care valori? Nu am cunoștință ca vreun domeniu, minister sau instituție să aibă declarate valorile care le definesc activitatea și obiectivele. Cu atât mai puțin să le practice. Pe cale de consecință, nici instituțiile acestea sau oricare altele aparținând statului român nu au vreun brand anume sau vreo imagine, mai bine zis, pe care să și-o promo­veze. Deși munca întregului Executiv, cu parlamentari ce susțin puterea cu tot, se îndreaptă constant spre domeniul comunicării și construcției de imagine.

În rândul publicului, al cetățeanului de pe stradă, există o percepție și o imagine clară asupra acestor instituții, numai că această imagine nu face cinste niciuneia dintre ele; să mai discutăm de promovare nici nu are sens. În mintea publicului larg, valorile promovate astăzi de conducători sunt următoarele: Minciuna, Nepăsarea, Improvizația, Tupeul, Șpaga, Incultura. Gradul de încredere al populației în Executiv spune totul din această perspectivă. În același timp, con­versația Opoziției nu excelează nici ea în direcția promovării și practicii unor valori consistente care să ducă instituțiile și statul în ansamblul lui într-o zonă de performanță.

Atunci când liderii vor promova și vor practica în mod constant valori precum integritatea, cinstea, competența, compasiunea și alte asemenea, vom beneficia cu siguranță, după un număr de ani, de o imagine și o viață de care să nu ne fie rușine. Imaginea este rezultatul unor acțiuni și activități, și nicidecum o cauză sau un scop în sine. La fel este și cu brandul de tara. Pentru această imagine sunt necesari ani mulți de muncă și perseverență în aplicarea și îndeosebi practica acestor valori, în regăsirea valorilor în tot ceea ce fac, decid sau aplică liderii în viața lor privată și în viața publică.

Cătălin Ionescu
sursa: capital.ro

Exit mobile version