Site icon gandeste.org

Despre vaccinarea obligatorie cu iz de afacere

Ministerul Sănătății lucrează la o lege prin care să reglementeze situația imunizărilor din România, având în vedere numeroasele sesizări venite din partea specialiștilor cu privire la scăderea numărului de vaccinări, în urma campaniilor susținute împotriva imunizării.

Să comentăm puțin. O parte dintre românii mai deschiși la minte au început să se informeze cu privire la necesitatea și siguranța vaccinării și au decis că e mai bine să nu le facă. Astfel, procentul vaccinaților a început să scadă. Cum Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă menținerea unui procent de minim 95% în ceea ce privește persoanele vaccinate – noi aflându-ne sub acest prag – s-a decis că e momentul să se intervină. Și cum se poate interveni? Evident, prin lege.

Cu cine se va sfătui Ministerul Sănătății în formularea legii imunizării? Evident, cu specialiștii OMS. În comunicatul de presă, „Ministerul Sănătății precizează încă o dată că proiectul de lege va fi conceput pe informarea părinților și conștientizarea necesității vaccinării și că nu se vor impune sancțiuni cu închisoarea pentru părinții care refuză vaccinarea copiilor”. (sursa)

Comentariu: Probabil, în prima fază vor fi campanii agresive prin toate mediile prin care se va încerca inocularea fricii în populație și astfel părinții să accepte să-și vaccineze copiii. Manipularea prin frică este una dintre cele mai eficiente unelte prin care să se poate schimba percepția sau comportamentul populației.

Al doilea aspect. „Nu se vor impune sancțiuni cu închisoarea pentru părinții care refuză vaccinarea.” Dar alte sancțiuni? Amenzi? Vor fi sau nu? Eu tind să cred că, da, este posibil să fie introduse.

Va fi vaccinarea obligatorie în România?

Spuneam acum ceva timp că există șanse ca vaccinarea să fie obligatorie în România. Și cred că acest lucru este posibil din două motive. Unu, vaccinarea a devenit un business uriaș. Oricât am da-o și oricât am încerca să o dregem trebuie să recunoaștem că la mijloc sunt foarte foarte mulți bani, iar interesele sunt enorme. Doi, lingăi și înfometați sunt mulți. Ca urmarea, niște firmituri aruncate și propaganda este ca și asigurată. De media mainstream nici nu mai discut, deoarece este evident că acesta este aservită. Presă liberă nu există.

Uitați-vă și voi ce campanie agresivă se duce în online împotriva Oliviei Steer pentru că a avut curajul să-și spună părerea în mod public. Desigur, nu a spus-o în modul cel mai corect posibil, dar e de apreciat că a avut curaj să o facă. Și în fond a spus adevărul.

Ce nu-mi place este că, cei care susțin vaccinarea în loc să folosească argumente solide pro-vaccinare, adresează termeni jignitori la adresa celor care sunt împotriva vaccinării. Eu sunt de părere că dacă tot susții vaccinarea este important să vii cu argumente și nu cu jigniri. Jignind nu faci nimic altceva decât să-ți arăți invidia și prostia.

Vaccinarea obligatorie cu iz de afacere

De ce vaccinare obligatorie? Autoritățile încearcă să ne explice că vaccinându-ne toți boli precum poliomielită, difterie, tetanos, rujeolă, rubeolă, oreion, sau hepatită B vor fi reduse sau se vor menține eradicate. Nimic mai fals! Am scris în articolul „Adevărul despre rujeolă și cenzurarea presei” cum stă treaba în realitate și că eradicarea rujeolei nu are nimic de a face cu vaccinarea. E valabil și pentru celelalte boli.

Și totuși, de ce vaccinare obligatorie? Dacă sunt așa de eficiente și de bune, de ce sunt obligatorii? Un lucru bun nu are nevoie de propagandă. Automat când ceva devine obligatoriu, mai ales când este vorba de un act medical, are iz de afacere.

Mai țineți minte de epidemia cu virus gripal mutant? Ce a fost acolo nu a fost nimic altceva decât o manipulare pentru a epuiza stocul de vaccin antigripal rămas.

Dar de copiii din Curtea de Argeș sau județul Bacău ce mai știți? Ce măsuri s-au mai luat? Eu nu am mai auzit nimic.

Știați de pildă că în SUA și Comunitatea Europeană, deci și în România, personalul medical are imunitatea în fața legii împotriva oricărei plângeri în instanță care ar putea rezulta în urma vaccinării? De ce eu ca părinte trebuie să dau declarație pe propria răspundere că nu doresc vaccinarea pentru copilul meu și că sunt răspunzător pentru bolile pe care le va face, iar medicul sau autoritățile nu răspund pentru eventualele boli apărute în urma vaccinării.

Citeam acum ceva timp (nu mai găsesc link-ul) o declarație a unui medic care suna în felul următor: „Da, pot să apară nenorociri în urma vaccinării, dar riscul e infim: 1 copil la 1 milion.” Bine bine domnul doctor, dar când copilul ăla 1 din 1 milion e al meu, ce facem? Răspunzi dumneata de el? Păi nu răspunzi.

Am vrut să o întreb pe doamna doctor care s-a dat de ceasul morții să-mi vaccineze fetița – ne-a și amenințat – dacă este de acord să răspundă ea de eventualele boli pe care le va face fetița, dar m-am abținut cu greu. Cu siguranță, răspunsul era unul negativ. Așadar, mai bine pentru toată lumea că nu am întrebat-o.

Discriminarea și teama nefondată

Cei care susțin vaccinarea au o teamă privind îmbolnăvirea copiilor lor vaccinați de la cei nevaccinați. Păi de ce vă temeți dragi părinți? Copiii voștri sunt imunizați. Dar stați, autoritățile s-au gândit și la acest aspect, ca urmare le-au băgat în cap ideea că virusul e viclean și deștept și devine mutant, ca urmare imunizarea nu mai are nici-un efect. Așadar, copiii nevaccinați sunt un real pericol. Pentru mine e trist când îi văd pe acești părinți cum repetă fraza asta pe unde apucă.

Pe baza acestei temeri, repet nefondate, s-a ajuns chiar la discriminare. Astfel, copiii nevaccinați nu mai sunt primiți în grădinițe, școli, nu mai iau indemnizații, în unele locuri ajungându-se chiar la a nu mai beneficia de asigurări medicale. De astfel de cazuri am auzit că se întâmplă și în România.

Concluzie

Cred că cel mai bine e să așteptăm legea, după care vom vedea ce e de făcut. Dacă vaccinarea va fi sau nu va fi obligatorie în România asta nu am de unde să știu. Ceea ce pot afirma este faptul că aproape sigur vor fi modificări în ceea ce privește legea imunizării.

După părerea mea, vor avea loc campanii agresive pe toate canalele media. Cu siguranță și în cabinetele medicale vor avea loc prelegeri propagandiste pro-vaccin ținute evident de către medici. Cine știe, poate și în farmacii.

Probabil vor exista și sancțiuni, deși nu cred că se riscă nimeni să introducă sancțiuni pentru ceva ce încă nu este dovedit și cu atât mai mult când țări precum Franța, unde vaccinarea este impusă prin lege, dorește să renunțe la vaccinarea obligatorie.

De pildă, Germania și Austria au renunțat demult la a mai vaccina contra TBC-ului. Priviți tabelul de mai jos și vă rog să observați incidența cazurilor de TBC în cele două țări comparativ cu celelalte țări. Veți avea surprinderea să vedeți că incidența este aproape la fel cu țările care încă mai vaccinează.

Așadar, e dovedit faptul că vaccinul anti-TBC nu are nici un efect. Am scris despre asta în articolul „Imunitatea la TBC: glumă sau fraudă?”.

Astfel, în aceste condiții îmi vine greu să cred că persoanele care vor decide dacă vaccinarea obligatorie va fi reglementată prin lege vor risca și vor da aviz pozitiv. Eu cred că autoritățile vor analiza obiectiv atât părerile pro-vaccinare, cât și dovezile care arată că vaccinarea este inutilă și periculoasă. Dar vom vedea.

În altă ordine de idei, pe internet circulă o petiție împotriva vaccinării. Deși nu sunt un fan al acestor forme de protest, vă invit să aruncați o privire peste ea, iar dacă veți simți că trebuie să o semnați sunteți liberi să o faceți.

Vă doresc multă înțelepciune și sănătate!

Sursa: Farmacistul.ro

Exit mobile version