Un zid gros de ură, ca o pâclă, ne înconjoară în fiecare zi existenţa. Pe stradă, în autobuz, la televizor, la birou, peste tot simţi această ură groasă. Nu ştii de unde vine, nici ce o produce, doar o simţi ca pe un animal nevăzut. Săracii îi urăsc pe bogaţi, pietonii îi urăsc pe şoferi, ziariştii îi urăsc pe politicieni, salariaţii îi urăsc pe întreprinzători, suporterii se urăsc cu furie, subalternii îşi urăsc şefii, cei care nu au succes îi urăsc pe cei care au, oricine găseşte pe cineva pe care să-l urască.
E o altfel de ură decât cea de la începutul anilor ’90; aceea era mai violentă, mai pe faţă, mai pătimaşă, ducea la violenţe şi la crimă. Ura de acum e mai înăbuşită, mai printre dinţi, mai ascunsă sub anonimatul internetului sau al degetului mijlociu arătat în trafic. Anii de frustrări au creat – sau au mărit – glanda care secretă ura. Nu ai fost avansat la slujbă, nu ai banii pe care i-ai merita, copilul nu a avut succesul pe care-l aşteptai, părerile tale nu sunt îndeajuns de preţuite, nu ai succes la sexul opus, vecinul se înţelege mai bine cu nevasta, vânzătoarea de la magazin nu te-a tratat cu respect, toate acestea sunt bune motive să urăşti şi să te convingi că România e o ţară de rahat şi că adevărata valoare ţi-ar fi fost recunoscută doar dacă ai fi plecat din ţară. Pentru tot ce ţi se întâmplă rău e de vină altcineva: anturajul, soarta, vremurile, şefii sau, mai ales, politicienii! Conspiraţia mondială care ţi-a înrobit ţara are şi ea rolul ei, ceea ce te-a afectat direct; poţi să dovedeşti asta cu o mulţime de filme care circulă pe internet! Tu nu ai nicio vină!
Ura nu produce, nu este creatoare; ea este ca un drog. Te refugiezi în ură atunci când ai o problemă, atunci când argumentele tale nu mai au greutate sau când nu vrei să accepţi realitatea. O realitate care nu-ţi convine, care nu-ţi mai e pe plac, o realitate care te respinge. Ura devine prietenul tău; cu cât urăşti mai tare, mai cu patimă, cu atât te îndepărtezi mai mult de realitate. Ura te împiedică să-l poţi înţelege pe celălalt, să te poţi pune în pielea lui, să-i asculţi argumentele.
Conceptul fundamental pe care s-a întemeiat actuala Europă unită este toleranţa. Puterea de a-l accepta pe cel diferit, pe cel care gândeşte sau crede altfel decât tine. Nici şcoala, nici familia, nici biserica de la noi nu predică toleranţa. Mai mult, ea este considerată mai degrabă o slăbiciune.
Din absenţa toleranţei, cred, apare ura. Acolo găseşte terenul cel mai fertil. Cele mai bogate popoare, cele mai înfloritoare civilizaţii sunt şi cele mai tolerante. Intoleranţa şi ura însoţesc sărăcia! Ura ne poate construi un gard în interiorul căruia să ne simţim în siguranţă, dar nu ne va lăsa sau ajuta să progresăm; ne va ţine blocaţi, ne va face să ne considerăm suficienţi, dar de fapt ne va trage la fund, ca nişte nisipuri mişcătoare, ca o mlaştină din care nu poţi să mai scapi…
Ionut Popescu
sursa: capital.ro