Site icon gandeste.org

DESPRE PUTERILE ÎN STAT… ÎN STATUL NUMIT ROMÂNIA

Cetățeni, vă mai amintiți cum a bălmăjit poziția puterilor în stat doamna Guseth Cristina la celebra audiere parlamentară în urma căreia dumneaei trebuia să devină ministru al Justiției în mult-încercata noastră patrie? Se întâmpla în 17 noiembrie 2015 și doamna Guseth credea că puterea judecătorească e cea mai cea… adică „a mai cu moț” între puteri, în timp ce restul vin și ele, mai sfioase, după…
Nu ştiu ce să zic… sunteţi siguri că avem informaţii la zi despre puterile statului? Că eu nu-mi dau seama dacă or fi ele chiar ca-n Constituție.

Ceea ce denumim cu un titlu generic „SERVICIILE” ( SRI, SIE, STS… și mai puneți dumneavoastră ce vă trece prin minte, ca să fie masa bogată) nu-s putere a statului? Ba eu cred că „SERVICIILE” sunt o putere… că nu-i de colea să faci din plastilină un preşedinte şi lumea să mai şi aleagă această gogoaşă mofluză permanent, declarată ”Minunea din noiembrie” şi “Ţară luată înapoi”!

Abia mai târziu a început România să vadă că dânsul, neamţul providenţial, și-a luat temeinic notiţe în timpul mandatelor lui Băsescu şi a bifat, prin “remake”-uri succesive, acţiune cu acţiune din istoria glorioasă a ilustrului său predecesor, atent ca nu cumva să rateze vreo boacănă a acestuia ci, dimpotrivă, să mai și pună pe deasupra câteva tari de tot, care-i aparțin… căci, orice „sugiuc”- ca să mă situez pe-aproape de ceea ce vreau să spun, în zona deliciilor turcești- trebuie să aibă deasupra și-un moț, nu-i așa?! Tot acolo, la „SERVICIILE”, s-au mai fabricat și vreo trei-patru premieri, și toți au ieșit, slavă Domnului! conform STAS-ului de premieri-întorși-cu-cheia. S-au dat jos guverne cu puterea în stat numită „SERVICIILE” punându-se-n loc Ungureni și Cioloși … și să nu gândiți că dacă primul a avut „ungurenii lui”, celălalt n-a avut și el „cioloșenii lui” care-i pictau chipul pe garduri și pe uși de garaj exact acolo unde, de obicei, vedeai desene reușite cu un obiect rectiliniu și cilindric montat între două sfere.

„DENEA”-ul, cu al lui Jean Uncheşelu nu e PUTERE în stat? Ei, cum dracului să nu fie ! Că de când a început să investigheze domnia sa, procurărașul, “neşte” afaceri de acum mulți ani între două firme particulare, una a unui ministru și cealaltă a unui premier, de pe când cei doi erau mici și se jucau cu TVA-ul în țărână, de asemena au căzut guverne, s-au schimbat conduceri de partid, bosumflatul de la Cotroceni a bâțâit din picior ( fiind vară când s-a apucat Uncheșelu de treabă, nu avea paltonul la îndemână, ca să-l poată trânti pe capotă) şi a bâzîit în pumni că el are ful de aşi cu GUVERNUL LUI în coadă, deşi ceilalţi jucători nu păreau încă dispuşi să arunce cărţile. „DENEA”-ul, ca putere în stat, a decapitat administrații orășenești și județene, a scos pe tușă medici talentați și profesori universitari celebri, a îngropat afacerișții români, a inventat, împreună cu puterea numită „SERVICIILE”, sloganul „Un fleac, i-am ciuruit !” în sufrageria unui uriaș batracian Goliath, veșnic încruntat și cu „interesul național” în orice orăcăială… în fine „DENEA”-ul a mai și omorât câte-un cetățean cu cord mai fragil… dar, chiar așa? cine l-a pus pe ăla să fie așa de simțitor și să pună la inimă audierile care începeau în zori, cu circa șase ore de stat în picioare și continuau c-un stat pe scaun cu lampa-n ochi, de la prânz până în zorii zilei viitoare?

„FACEBOOK” nu-i putere în stat? Ei, Doamne, cum să nu fie! Păi , nu scoate el sute de mii de cetățeni în stradă, au-n-au treabă, la opt’șpe jumate fix în piața Victoriei, să urle cu frenezie împotriva unei Ordonanțe pe care n-au citit-o? Nu stabilește el cu ce fel cârpă de pus pe ochi și cu câte role de scotch negru pentru lipit pe gură să vii, manifestantule, de-acasă cu ocazia unui flashmob la care să stai nemișcat și rece, în timp ce te plouă pe față iar un câine vagabond ridică piciorul pe cizma ta din cea mai fină piele? … dar tu nu poți să zici nimic, că „FACEBOOK” a decretat „mucles!” și dacă te-ai mișcat se supără Oana Pellea și Marius Manole și nu te mai primesc la următorul eveniment, la fel de creativ !

În fine, mai este şi o PUTERE COLECTIVĂ ( aveți grijă, n-o confundați cu PRESA!) în stat , formată din ZIARE.COM, ADEVĂRUL, G4 MEDIA, HOT NEWS, REALITATEA TV şi alţi forțoși care pot să demonstreze oricând, cu probe indubitabile, martori serioşi şi argumente logico-juridice că Dragnia a furat dintr-un bancomat din Caracal, exact în timp ce hernia de disc îl țintuia pe la pat, la adresa aia din București pe care ne-a dat-o Mircea Marian -un mare deontolog! deoarece l-a mustrat și conștiința că a făcut așa ceva- iar „nea Diclofenac” îi ameliora „tiranului” durerea din vertebrele paradite. Și că tot Dragnia a călărit tunul cu apă pe 10 august 2018, în timp ce blânzii revoluționari aruncau cu borduri și pungi cu … pungi cu… în fine, cu ceva în ele, în jandarmi și scoteau delicat din ghiozdănelele de manifestație pașnică cochetele cocteiluri Molotov.

Și, în fine, era cât pe ce să devină putere în stat și „PRIMA DOAMNĂ”, Carmen-Georgeta, la a cărei apariție răvășitoare, Universul cunoscut ar fi trebuit să-şi ţină respiraţia şi să se-ascundă-n debara, tremurând, uluit de felul în care fusta ei de deasupra genunchilor, proiectată de Eli Lăslean, o umileşte din punct de vedere estetic (!!!) pe tânăra şi superba regină a Spaniei. Daʹ s-a întâmplat ceva și proiectul „PRIMA DOAMNĂ”, pornit atât de ambițios, a eșuat, înainte de a ajunge putere în stat !

De-aceea spun: PUTEREA , în România, este un balaur malformat, cu mai multe capete decât cele trei strict necesare în povestea clasică ; problema acestor capete nu este doar numărul, ci şi diversitatea extraordinară a fizionomiilor lor înşelătoare.

Și în mod vizibil, vreo două dintre capetele pe care le recunoaşte Constituţia, LEGISLATIVUL și EXECUTIVUL, stau pitite între umeri, aşteptând resemnate atacul la vena jugulară al celorlalte, mai răsărite.

Autor: Luminița Arhire

Sursa: Luminița Arhire Facebook

Exit mobile version