Preşedintele este cel care „instalează” pe miniştri? Care mai este rolul premierului? Unde mai este separarea puterilor în stat?
Alt aspect interesant: primul minister vizat a fost Ministerul de Interne. O ceremonie pompoasă a fost organizată pentru instalarea ministrului de interne de către preşedintele Iohannis.
De ce ministrul de interne? Poate pentru că ar fi fost cusută cu aţă albă o astfel de ceremonie la ministerul de justiţie. Acolo, nu e aşa? există o sensibilitate ridicată faţă de ideea „independenţei” justiţiei.
Mesajul este însă, clar, unul de forţă. Guvernul Iohannis (căci e evident pentru toată lumea că este guvernul preşedintelui) transmite un mesaj către societate- nu e gândit să asigure un interimat. Este gândit să producă o schimbare.
De altfel, Iohannis a subliniat în cadrul acestei ceremonii: „domnule ministru, eu vă cer să IMPUNEŢI legea”- mesaj de forţă, cu care nu ne-a obişnuit niciun preşedinte până acum. Nici măcar Traian Băsescu.
Apoi a urmat al doilea minister de forţă- al Apărării Naţionale.
De altfel acesta a fost şi mesajul preşedintelui Iohannis în celelalte două discursuri ţinute de el astăzi- unul la Cotroceni, altul la palatul Victoria (iar interesant- semn că a ţinut să sublinieze că ambii centri de putere sunt ai săi).
Domnul Iohannis, invocând autoritatea „societăţii”, a urecheat pe politicieni, a ţinut să se distanţeze de ei, a subliniat „independenţa” guvernului său – deşi, de la Prună la Bostan, miniştrii acestui guvern sunt departe de a fi nişte „tehnocraţi” independenţi politic şi a cerut reforma partidelor.
Este foarte interesant faptul că, dacă domnul Cioloş a încercat în al doilea discurs din Parlament, să sublinieze subordonarea constituţională a guvernului faţă de Parlament, domnul Iohannis, în discursurile sale, a subiniat cu totul altceva- faptul că votul masiv de astăzi pentru investirea guvernului, ar trebui să loializeze Parlamentul faţă de guvern- care are, spune domnul Iohannis „toată legitimitatea” (deşi nu are, oficial, o majoritate parlamentară în spate- votul de încredere de astăzi nefiind echivalent cu obligaţia de a te consolida într-o majoritate parlamentară).
Dramatic este însă cu adevărat faptul că domnul Iohannis, invocând „strada” (60 de mii de manifestanţi în ziua lor „bună” şi care nu doreau toţi aceleaşi lucruri) pe care pretinde că a ascultat-o şi i-a preluat mesajul, încearcă complet nedemocratic să submineze Parlamentul- legitimat de 9 milioane de voturi.
Această dramă- pe care am trăit-o şi în timpul anilor de prezidenţiat ai domnului Băsescu- este cauzată de două probleme de care au suferit ultimii noştri preşedinţi:
a) Neînţelegerea faptului că Parlamentul reprezintă cea mai mare parte a populaţiei şi, prin natura sa, este un spaţiu al dezbaterilor şi polemicilor, nu al dictatelor.
b) Boala puterii.
P.S. Preşedintele Traian Băsescu, deşi a făcut mari derapaje de la democraţie, nu le-a făcut chiar din primul an la Cotroceni. De asemenea, niciun moment preşedintele Băsescu nu a beneficiat de un climat atât de favorabil- o clasă politică timorată (cu excepţiile notabile ale lui Tăriceanu şi….Băsescu), partide obediente şi o mass-media mai degrabă interesată să perpetueze mitul Iohannis şi mitul „străzii”, decât să fie câine de pază al democraţiei.
Autor: Bogdan Duca
Sursa: Bogdan Duca Blog