Positive Money spune că 7 din 10 asemenea inşi cred că doar guvernul are puterea de a crea bani, în timp ce Banca Angliei declară public că de fapt 97% din banii de pe piaţă sunt creaţi de bănci, sub formă de împrumuturi şi de depozite.
Banii creaţi de bănci sunt bani privaţi. Ei sunt o rezultantă a politicii de quantitative easing (facilitare cantitativă) şi a privilegiului extraordinar acordat de state băncilor şi pe care noi, plătitorii de taxe şi impozite, îl andosăm, fără să ştim. Se numeşte alchimie financiară.
Aceşti bani sunt, de fapt, bani-datorie, pentru că ei nu există decât în măsura în care ne îndatorăm la bănci. Aşadar, când restituim băncii banii-datorie nu mai facem ceea ce ni se recomandă în Biblie (“daţi Cezarului ce-i al Cezarului”), ci ceea ce ne impun alchimiştii financiari: restituim cu eforturi reale bani creaţi din nimic sau ne pierdem case reale în caz de imposibilitate de restituire a unor bani creaţi din nimic.
Parlamentarii britanici au descoperit uluiţi că a tipări bancnote false este ilegal, dar a crea bani din nimic nu este (Martin Wolf). Descoperind că problema suveranităţii emiterii banilor nu a mai fost dezbătută în Marea Britanie din 1844 când, prin Bank Charter Act s-a interzis băncilor private să emită bani de hârtie, un anume Adair Turner a propus renunţarea la quantitative easing şi interzicerea emiterii de bani electronici de către bănci. A făcut asta într-un speech din februarie 2013 pe care l-a intitulat “Debt, Money and Mephistopheles: How do we get out of this mess?” (Datorii, bani şi Mefistofel : cum ieşim din acest marasm?) Ştiţi, desigur, cine e şi cu ce se “ocupă” Mefistofel. Este nimeni altul decât diavolul cumpărător al sufletului lui Faust. Mă întreb ce vor fi spus over-lorzii sistemului la auzul acestei propuneri a domnului Turner, care este şi el lord, dar care nu este “decât” lord. Mai ales că omul se întreabă dacă Parlamentul, adică aşa-zisul reprezentant al poporului plătitor de taxe şi impozite, ar trebui să delege în continuare “puterea” de a crea bani aceloraşi bănci care au cauzat criza financiară…
Positive Money publică pe site-ul lor o schemă grafică a cărei aparenţă îţi sare în ochi. Din 1969 până în 2010, în Marea Britanie, s-au emis bani propriu-zişi (cash) care nu au depăşit niciodată valoarea de 69 miliarde lire sterline. În schimb, banii creaţi de bănci au crescut de la 100 miliarde lire sterline în 1969, la 2,213 miliarde lire sterline în 2010. Între 2000 şi 2008 cantitatea de bani creaţi de bănci s-a dublat (de la 881 miliarde, la peste 1800 miliarde). Nu e nevoie să faceţi calcule pentru a percepe dimensiunea dezastrului acumulat. Încercaţi să vă imaginaţi un tsunami care este la 220 de metri deasupra plajei liniştite unde over-lorzi sistemului îşi beau a patra pinacolada consecutivă. Şi comparaţi apoi cu ceea ce s-a întâmplat în insulele din Oceanul Indian în 26 decembrie 2004 în urmarea unui tsunami real de doar 10 metri înălţime.
După ce, la dezbaterea din 20 noiembrie, s-au prins cam cum stă treaba, mulţi parlamentari britanici au folosit cuvinte dure, dar şi foarte plastice, pentru a descrie caracteristicile şi consecinţele acestei alchimii financiare.
“Mă gândesc că mulţi dintre cei prezenţi vor recunoaşte cu smerenie că această bizarerie bancară despre care discutăm este o chestie complexă pe care puţină lume o înţelege” (Zac Goldsmith).
Mda, cum ar zice un personaj din Filantropica: Viaţa e complexă şi are multe aspecte.
Ignoranţa parlamentarilor de peste tot explică multe, inclusiv faptul că domnul Mugur Isărescu, al doilea cel mai credibil român, îşi permite să spună că bankingul este un fel de alchimie, la care doar iniţiaţii de pricep, noi, toţi ceilalţi, având dreptul să tăcem în această privinţă.
Acelaşi domn Zac Goldsmith spunea şi că economia nu mai este legată de realitatea lumii naturale din care derivă orice bun (şi orice valoare, adaug eu). Papa Francisc I spunea şi el că, în goana după profit, sub influenţa lăcomiei, care este unul din cele 7 păcate capitale, nu facem decât să accelerăm distrugerea lumii noastre.
Am o singură obiecţie: nu noi facem asta, ei fac asta. Over-lorzii sistemului.
“De fiecare dată când o bancă acordă un împrumut, ea creează simultan un depozit corespunzător valoric în contul împrumutatului, fabricând astfel bani” (Steve Baker). Acelaşi Steve Baker spune despre quantitative easing că este o politică deliberată de creştere a averii persoanelor care sunt mai bătrâne şi mai bogate.
Mă întreb dacă domnul Steve Baker o fi văzut scena din Mary Poppins cu domnul Banks pregătit pentru a fi demis de foarte bătrânii proprietari ai băncii la care domnul Banks lucra. Şi mă întreb câţi bani şi câtă avere are domnul Steve Baker, supus smerit al unei regine foarte, foarte bogate (şi încă verde la 90 de ani; spun asta cu simpatie). Aşa, ca să analizăm un pic şi gradul de ipocrizie, nu numai pe cel de ignoranţă.
La final, am păstrat această declaraţie, care explică pe deplin şi simplu de ce băncile preferă să vă vândă colectorilor de creanţe, în loc să vă reducă datoria artificial umflată, în aşa fel încât să o puteţi plăti:
Dacă băncile crează bani din nimic, prin simplul fapt al acordării unui împrumut, “prin contrast, când un împrumut este rambursat, banii se sting, dispar în neant” (Peter Lilley).
Dacă banii aceştia dispar odată cu rambursarea împrumutului, atunci băncile nu au decât două soluţii pentru a supravieţui : (i) fie creează alte cantităţi de bani – datorie; (ii) fie păstrează în circuit banii – datorie deja creaţi, pe care îi rulează prin diferite metode contabile. Cum, deocamdată, cantitatea de bani-datorie nu mai poate creşte, întrucât oamenii nu se prea mai împrumută de la bănci, rămâne cea de-a doua opţiune. Aşadar, nu doar că e preferabil pentru bănci să vă vândă unor colectori de creanţe, este chiar vital pentru ele să o facă.
Dacă v-aţi întrebat vreodată de ce banca preferă să vândă creditul vostru “neperformant” unor colectori de creanţe, uneori chiar cu 2% din valoarea nominală (acceptând, deci, o aparent inexplicabilă pierdere de 98%), în timp ce de la voi ar putea colecta 40-70% din această valoare, acum ştiţi. Băncile sunt nevoite să o facă. E vital pentru ele să o facă.
Chiar şi viruşii, oricât de violent patogeni, îşi opresc la un moment virulenţa, pentru a nu ucide toate victimele.
Nu putem trăi fără bănci, nu-i aşa?
Mai ales că over-lorzii sistemului sunt atât de deştepţi, încât plesnesc (nu ştiu de ce fac această asociere mentală, dar l-am auzit odată, prin 1991, pe Petre Tutea la tv spunând despre Emil Cioran că “era atât de deştept, încât plesnea”; poate pentru că Cioran ne-a învăţat cum să călătorim pe culmile disperării?).
PS. Pentru analize cuprinzătoare, precum şi pentru alte detalii, vă recomand să accesaţi site-ul celor de la Positive Money, de pe care am preluat (în traducere proprie) declaraţiile parlamentarilor britanici prezenţi la dezbaterea din noiembrie 2014 şi citatele din declaraţii anterioare.
Autor: profesor Gheorghe Piperea
Sursa: Bursa.ro