Aduse în dezbatere, în mod oportunist, în campania electorală, atât tema “reconcilierii”, cât şi cea a “respingerii comunismului” au un viciu fundamental: amestecă planurile. România s-a despărţit de mult de comunism în zona privată, cea care face economia să funcţioneze.
Efectele comunismului ceauşist, de tip feudal, au rămas doar în zona de stat, acolo unde stilul de management public nu s-a schimbat aproape deloc.
Altfel spus, România este o ţară capitalistă în zona de producţie, dar comunistă în zona de consum. Cu toate consecinţele politice, economice şi morale care decurg din această situaţie.
Ce trebuie să facă sectorul public pentru modernizarea întregii ţări:
1. Să renunţe la discursul care tratează efectele şi să meargă la cauze. “Condamnare” şi “reconciliere” sunt două forme de a spune acelaşi lucru: “Nu putem face nimic, hai să nu mai vorbim despre asta”. Ba da, putem!
2. Să renunţe la feudalismul birocratic, aflat la baza conceptului administrativ şi teritorial al României. Cât timp mecanismul de colectare şi redistribuţie a banilor nu se mută de la nivel central la nivel local, vor funcţiona ineficient nu doar finanţele publice ci chiar democraţia. Aşa se explică de ce feudele conduse cu mână forte umplu autocare de votanţi, care umblă prin judeţele vecine pentru a-şi găsi bunăstarea promisă.
3. Să renunţe la monopolul păgubos asupra vacilor de muls, pompos intitulate “perlele coroanei”. Sub diversele forme de până acum ale expresiei “nu ne vindem ţara”, s-a ascuns aproape de fiecare dată mult mai cinicul “nu privatizăm până nu devalizăm”. Dacă la o companie cum este CFR se pot fura sume de ordinul zecilor de milioane de euro, înseamnă că avem o problemă. Dacă până şi la Hidroelectrica se vorbeşte de faliment (şi nu o spune oricine, ci ministrul Adriean Videanu), înseamnă că nu am fost în stare să rezolvăm problema. Prima etapă, înainte de discuţia dacă este oportun să mai privatizăm sau nu: Încetaţi numirile politice la conducerea companiilor de stat.
4. Să renunţe la a-şi mai întreţine curtenii cu ajutorul sistemului de taxare. Ca formă, impozitele sunt un privilegiu al statului. Ca scop, ele trebuie să-i ajute pe plătitori să se dezvolte mai bine şi nu să-i desfiinţeze. Ce s-a întâmplat în 2008? În timp ce sectorul privat s-a ajustat dureros şi a trecut pe excedent, cheltuielile administraţiei au crescut, investiţiile publice au scăzut, iar capriciile minore ale baronilor locali şi centrali au fost satisfăcute printr-un impozit nou: infamul “forfetar”.
5. Să renunţe la planurile politice pe termen lung. Să îşi asume că managerii publici care vor prelua România în situaţia în care se află acum vor ieşi din istorie şi vor intra în Clubul Eroilor Tragici…
sursa: 
