Însă deciziile din ultimele zile, care au ca finalitate susținerea necondiționată a zonei euro, fac ca traseul României și al majorității țărilor care au aderat în ultimul deceniu să fie complet rupt de proiectul care începe să se concretizeze acum sub forma „Statelor Unite ale Europei”. Eventuala apartenență a României în viitoarea entitate va fi tot formală. Însă asta nu este o veste proastă, ci dimpotrivă.
Statele Unite ale Europei înseamnă sforțarea birocrației bruxelleze de-a salva zona euro și de-a conserva standardul economic ridicat cu care vestul s-a obișnuit. Cel mai probabil, încercarea va eșua, însă va fi un eșec lent, întins pe ani buni. Însă, pentru statele emergente de la periferia Europei, efortul va ține deschis robinetul cu bani care le-a ajutat și până acum să se desprindă de catastrofa economiei planificate.
Uniunea Europeană e divizată acum în patru mari zone de interese financiare.
Principala zonă este axa Franța-Germania (la care se adaugă Olanda, Austria, Finlanda etc.), care promovează proiectul european cu tot cu mijloacele politice și materiale necesare. Chiar și printre ele există dubii și dispute, dar direcția generală este înainte.
A doua zonă este a euroscepticilor – Marea Britanie, Danemarca, Suedia, care din motive individuale preferă să stea de-o parte. Ele au sperat sau încă speră că se pot dezvolta independent mai bine decât în echipă.
A treia zonă este a risipitorilor – Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia, Spania, care s-au împrumutat atât de mult încât acum au nevoie de ajutorul altora. Sau, mai exact, moneda euro are nevoie ca ele să fie ajutate.
Ultima zonă este a nou-veniților – România, Bulgaria, Ungaria, Polonia etc, pentru care inflația din zona euro se traduce în creștere economică sănătoasă internă. Și pentru care austeritatea din zona euro înseamnă recesiune severă.
Pentru situația în care a ajuns moneda euro nu sunt de vină nici nou-veniții, nici euroscepticii, și nici măcar risipitorii. De vină sunt chiar Franța și Germania, care din 2003 și-au folosit influența decisivă pentru a călca în picioare tratatul de la Maastricht, pentru a-și mări deficitele bugetare adică pentru beneficii politice pe termen scurt. De atunci, cel mai mare avantaj al monedei euro a devenit cea mai mare vulnerabilitate. Separarea băncii centrale de interesele unui singur guvern era de natură să dea încredere că moneda nu va fi folosită pentru a-i taxa pe posesorii ei, așa cum se întâmpla și se întâmplă cu toate celelalte monede în frunte cu dolarul. Însă acest avantaj cerea auto-disciplină, pe care nici măcar cei mai puternici membri ai zonei euro n-au putut-o păstra.
De atunci a urmat o serie inevitabilă de pași înapoi, care a culminat cu ruperea aproape tuturor tabu-urilor pe care le avea Banca Centrală Europeană. Fiecare concesie a însemnat pentru statele membre reducerea motivelor de-a fi în interiorul zonei euro și creșterea tentației de-a ieși.
Însă pentru statele periferice, unde banii s-au revărsat căutând orice de cumpărat, fiecare euro tipărit s-a transformat în aur pentru economie.
Același lucru se va întâmpla acum, când, fără să-și fi dorit asta și fără mari șanse de a-și atinge scopul, Europa „veche” se va sacrifica pentru integrarea completă a rătăciților și a risipitorilor.
sursa: riscograma.ro