Caracteristica fundamentală a descurcăreților este eminamente reflexivă, căci unii ca aceștia se dau de ceasul morții să se descurce pe ei și ai lor și nici prin cap nu le trece să descurce ceea ce-i cu putință, ori ceea ce scrie-n fișa postului (am în vedere factorii cu putere legislativă, executivă și judecătorească), ci – dimpotrivă – mai tare să-ncurce lucrurile, întrucât ei știu din instinct, din propria experiență și din cea a înaintașilor că mult mai lesne se pescuiește în apele tulburi. Privite de pe pozițiile moralei, toate sensurile atribuite verbului a se descurcatind cu insistență înspre zona generoasă a nelegiuirii, deoarece toate au foarte puțin din străduințele oneste și foarte mult din îndeletnicirile care merg mână-n mână cu minciuna, impostura, trădarea și hoția.
Dar, chiar dacă fac parte din aceeași familie, poate fi băgatdescurcărețul-găinar, cu măruntul lui scop de-a supraviețui prin nemuncă și ciordeală, în aceeași oală cu descurcărețul-ștab, cel care-i oricând pregătit să strângă de gât mii și mii de semeni, doar pentru ca neam de neamul lui să poată huzuri? Cu toate astea, adică în pofida distanței ca de la cer la pământ dintre cei doi, în cele mai multe cazuri descurcărețul-găinar va fi mult mai lesne dibuit și mai strașnic pedepsit decât banditul cu pretenții și blazon.
E limpede de ce! Pentru că înșiși legiuitorii (apărătorii și împărțitorii dreptății) caută să se descurce cât mai abil și mai profitabil, adică ferindu-se ca de foc să se pună rău cu potentații zilei. De unde decurge cu necesitate concluzia: Ei nu sunt nici pe departe veghetorii și apărătorii dreptății, ci ai impresiei create (de teamă pentru cei mulți și nevoiași, de satisfacție pentru îmbuibați) prin severitatea pedepselor aplicate găinarilor perseverenți. Ba și mai și. Surprinși de iuțeala cu care unii s-au îmbogățit (practic la întuneric și peste noapte) și de blândețea cu care acționează legile în cazul lor, românii – funcție de capacitatea lor moral-intelectuală – în formulări alegorice de tipul Hoțul neprins e om cinstit, își exprimă fie admirația față de asemenea lichele, fie dezamăgirea vizavi de ineficiența justiției noastre.
Sigur că da, din totdeauna au existat descurcăreți (istoria colcăie de ei), adică aventurieri și impostori de mare calibru, care, înzestrați de la natură și/sau împinși de la spate de noroc, au căutat să exploateze la maximum șansa ridicării în angrenajul social, pe culoarele create prin lărgirea fisurilor din corpusul social.
Unii dintre ei, precum celebrul aventurier Iacob Basilic Despotul, au reușit să se cațere până la vârful piramidei sociale. Mai exact, grecul de care se face vorbire, a ajuns domnul Moldovei cu numele de Despot Vodă, după alungarea lui Alexandru Lăpușneanu cu ajutorul polonezilor. Dar iată alte două memorabile exemple de acest gen din istoria noastră, cu consecințe devastatoare pentru țară și popor: bolșevicii (mulți dintre ei nevorbitori de limba română, dar aduși la putere de tancurile rusești) și fripturiștii lui Ion Iliescu, de data asta bolșevici cunoscători ai limbii nostre, dar și ei susținuți de străini.
Și mai e un lucru bine știut de noi toți: cu cât cineva dovedește mai multă nerușinare și cu cât se bucură de mai multă protecție din partea mai-marilor zilei atunci când nu toate capcanele pot fi ocolite (Ex.: Victor Ponta hoț dovedit și mincinos înrăit și cu toate astea prim-ministru, Relu Fenechiu cu dosar penal și totuși, atâta vreme, ministru, Adrian Năstase pușcariaș și făcut de ciracii săi martir, poate chiar erou etc.), cu atât are parte de mai multă apreciere în ochii confraților săi și despre el se va spune că s-a descurcat ori că știe de minune să se descurce.
Autor: Georghe Petrovai
Sursa: Ziarul Natiunea