In ultimii ani, Romania si-a pierdut in buna masura trasatura de stat de drept. Pentru ca elementul definitoriu al unui sistem democratic este separarea celor trei puteri in stat: puterea legislativa, puterea judecatoreasca si puterea executiva. Presa, cea de-a patra putere in stat, este aparata de Constitutie dar, in acelasi timp, Legea fundamentala nu o consacra drept putere in stat. Este asadar o putere informala. Cum au fost deranjate legaturile normale dintre aceste institutii fundamentale, cum de s-a ajuns la gravul derapaj in care se afla Romania si de ce pericolul disolutiei este iminent?
Voi incerca sa raspund la aceste intrebari, dar nu inainte de a semnala paradoxul ca ne aflam in aceasta situatie dramatica, in conditiile in care suntem totusi stat NATO si UE.
Conceptul “presedinte-jucator” sta la baza disfunctionalitatii statului. Pentru ca aplicarea lui constituie o abatere grava de la Constitutie. Legea fundamentala a Romaniei spune ca presedintele este o parte, si atata tot, a Executivului. El nu este Executivul si, cu atat mai putin, el nu se confunda cu statul. Incercand sa fie presedinte-jucator, in perioada guvernarii Tariceanu, cand acest demers nu i-a reusit, Traian Basescu a demonizat Executivul. Din care si el era o parte, conform fisei postului. Sub guvernarea Boc el devine jucator. Se substituie in totalitate puterii executive. Si nu ezita sa afirme si sa recunoasca acest lucru atunci cand spune ca este intru totul solidar cu guvernul sau. El nu mai este si un presedinte al celorlalti. Care nu fac parte din guvernare si care nu impartasesc politica Executivului. Desigur, de aici si consecinta. Daca Guvernul indreapta Romania intr-o directie gresita, atunci principalul vinovat e Traian Basescu. Incepand din momentul in care Parlamentul l-a suspendat, Traian Basescu a demonizat si puterea legislativa. Mergand atat de departe, incat si-a permis sa afirme ca majoritatea parlamentara a incercat o lovitura de stat. Prin aceasta afirmatie el a suspendat, de fapt, importante prevederi constitutionale care permit Parlamentului sa-l judece si sa il sanctioneze pe presedinte si, in general, sa se manifeste ca o putere total independenta. Iar bomboana pe coliva independentei Legislativului este atitudinea Elenei Udrea, incurajata de presedinte, de partidul sau si de premierul sau.
Situatia este inca si mai grava in deteriorarea Justitiei ca putere independenta in stat. Ultimii patru ministri, primul dintre acestia fiind Monica Macovei, dar si guvernele Tariceanu si Boc, au slabit, in loc sa intareasca, infrastructura Justitiei. Cea materiala dar si cea logistica. Magistratii de instanta nu dispun de conditii minime pentru a judeca drept si cu celeritate cauzele. Mai mult, discursul politic al presedintelui a demonizat si aceasta institutie. Iar, prin parghia Executivului, acelasi presedinte i-a redus Justitiei in mod dramatic bugetul. Si oricum, acesta nu este administrat, asa cum ar fi normal, de catre Consiliul Superior al Magistraturii, ci este lasat pe mana politicienilor. Ca mijloc de presiune si de represiune impotriva judecatorilor. Cealalta parte a magistraturii, corpul procurorilor, a fost transformata in reprezentant al statului, pentru ca numirile la varf nu se fac de fapt de catre CSM, cum ar fi normal, ci tot de catre politicieni: presedintele, prim-ministrul, ministrul Justitiei.
Despre starea presei, blestemata in fiecare discurs prezidential, nu mai are rost sa vorbim. Alunecarea de la derapaj la disolutie s-a produs deja in clipa in care magistratii s-au simtit atat de amenintati, incat Justitia a trecut pe relanti. Ne oprim sau mergem mai departe in aceasta directie?
Sorin ROSCA STANESCU
sursa: ziua.ro