Evenimentele care se succed cu repeziciune într-o Românie confuza si parca anesteziata ne întaresc, daca mai era nevoie, crezul ca speranta pe aceste meleaguri este o chestiune ce tine de un trecut imaginar. La ce mai pot spera cetatenii acestei tari atâta vreme cât politizarea si politicianismul au penetrat societatea actuala pâna în cele mai fine interstitii ale ei?
Cu ceva vreme în urma îmi exprimam nadejdea ca actuala criza economica, pe lânga multele neajunsuri, poate avea si efecte benefice, în sensul în care va conduce spre o chibzuire mai buna a banului public, hemoragia resurselor publice în buzunare straine de orice interes cetatenesc nemaiputând continua la infinit, în conditiile în care saracirea populatiei se producea inexorabil si galopant. Îmi faceam sperante macar, încercam sa îmi injectez doze simple de optimism. Credeam ca cetatenii pusi în fata faptului împlinit al spolierii bugetului si al reducerii salariilor vor putea sa articuleze un protest normal si decent. Au fost doar simple iluzii.
Ceea ce ni se perinda prin fata ochilor tine de un rocambolesc, de un grobianism, trivialitate, grosolanie greu de imaginat cu câtiva ani în urma. Simplu si corect, câteva spirite demoniace, injectate cu ura, avaritie si lacomie, deghizate în politicieni danseaza macabru peste o Românie obosita si demoralizata. Ceea ce se învata despre democratie, despre morala, cinste, ordine, corectitudine, paleste aici în spatiul degradarii totale. Caci ce altfel putem citi din aceasta imoralitate si dezordine duse la extrem?
Exista un razboi surd între doua clanuri rivale, clanuri ce nu ezita sa foloseasca orice fel de metode neconventionale. Clanul mogulului (mogulilor) este atacat securistic cu interceptari telefonice (nu degeaba cei din actuala putere si-au facut veacul în vechile structuri de dinainte de 1989). Interceptarile sunt apoi îndreptate catre presa, sa se stie cu ce balauri se lupta puterea si ce forte oculte au pus la cale demolarea României. Nu stiu cât de legale sau ilegale sunt asemenea interceptari (sunt institutii ale statului platite sa ne lamureasca), dar un lucru este cert: cei interceptati (mai mult sau mai putin) si stapânul lor se dezvaluie în toata splendoarea lor mitocaneasca si imorala. Este rizibil ca interesele cetatenilor au ajuns sa fie aparate de indivizi cu asemenea apucaturi si derapaje morale (sunt câtiva ce se perinda pe acolo si al caror scop sincer si singur este de a-si conserva salariul indecent). Fara ura si fara patima ne dezicem de astfel de manifestari si credem ca mai exista si insule de normalitate (putin vizibile într-o mare de abjectie).
De partea cealalta sunt aliniati cei ce-si zic reformatorii. Scopul lor final este nu de a scoate tara din criza economica (nici nu ar avea cum atâta vreme cât singurele lor masuri sunt cele legate de reducerea drastica a salariilor bugetarilor), ci a-si recupera banii plus cota parte de profit în urma campaniilor electorale (istovitoare financiar) derulate prin intermediul clientelei de partid în anii din urma. Am urmarit în campaniile electorale o risipa formidabila a banului în ceea ce priveste reclama electorala (câte corturi de campanie, tricouri, afise a avut EBA în toata tara si cine le-a platit v-ati pus vreodata întrebarea?). Acum ca lucrurile s-au aranjat în ordinea dorita de cei ce au contribuit, banii se întorc înapoi plus cota parte de profit (urias), evidenta simpla ce se transpune în asa zisul plan de investitii (capusele de partid cu o lacomie de lacuste înfometate). Îsi imagineaza cineva ca oameni indecent de bogati într-o Românie extrem de saraca precum cei ce populeaza partidul de guvernamânt si-au amanetat linistea pentru ca le arde de binele public si alte asemenea copilarii? Si pentru a nu fi partinitori vom accepta evidenta ca asemenea practici nu sunt straine celorlalte doua partide mari, aceste vremuri fiind si consecinta nesabuintei în actul guvernarii practicata în ultimele doua decenii.
Ar fi fost normal ca în asemenea conditii intelectualii publici sa-si probeze spiritul critic. Lucrurile se petrec însa exact pe dos. Cei ce au fost gratulati drept boierii mintii sau idolii forului (acei intelectuali la care unii români înca mai casca gura) si-au tocit demult creioanele, vârfurile boante ale acestora nemaiputând scrijeli decât panegirice jalnice, tribut al bunei lor valorizari (citeste salarizari). Acum aproape douazeci de ani se scria furios, cu durere în suflet (va amintiti sintagma jupuit de durere?), acum într-o epoca plina împliniri durerea a disparut si a ramas doar farmecul leneviei pe banii publici (dar aceasta stare de dolce farniente se cere platita printr-o tacere de aur sau, dimpotriva, palavrageala fara sens).
E drept, exista o masa critica de intelectuali neînregimentati politic care încearca din rasputeri sa înlocuiasca prafuitul establishment compromis totalmente. Dar pâna la impunerea acestora în spatiul public (multi dintre acestia având propriile cariere poate nici nu-si doresc o asemenea pozitie) si la articularea unui discurs coerent, ramâne sa ne amuzam cu aceeasi autointitulati analisti politici ce umplu ecranele spatiul mediatic si respecta decizia patronului de a face o afacere de succes (un business) cu interesul public.
În atare conditii, decesul sperantei vizavi de o mult asteptata stare de normalitate pare de înteles: ambitiile clasei politice se reduc la elemente ce tin de frauda si clientelism, trusturile de presa îsi apara stapânii si interesele, iar putinii intelectuali vizibili în spatiul public sunt diluati într-o masa de indiferenta (unii) sau refugiati în posturi caldute lipsite de responsabilitate dar aducatoare de stabilitate financiara (ceilalti).
AURELIAN GIUGAL
sursa: revistacultura.ro