Preşedintele acuză coaliția majoritară că impune o dictatură a majorității. Nimic mai fals. Este rolul parlamentului să legifereze, aşa cum este rolul preşedintelui să medieze şi al guvernului să guverneze. Dar, ce vedem?
Vedem că, dimpotrivă, domnia sa, în calitate de preşedinte, nu îşi duce la îndeplinire atribuțiile pe care le are, că se situează pe poziții potrivnice față de celelalte puteri în stat, că obstrucționează legislativul venind cu tot felul de obiecțiuni imaginare, că nu pune în aplicare decizii ale Curții Constituționale, sfidând astfel puterea judecătorească, vedem că instigă la nesupunere civică şi chiar iese în stradă împotriva guvernului pe care ar trebui să-l sprijine, făcând astfel opoziție față de puterea executivă. Vedem toate acestea.
Iar argumentul său este unul halucinant: că el apără statul, legea şi ordinea de drept de atacurile celor care vor să le deturneze, ale ”ciumei roşii” şi ale ”penalilor’. Cum le apără? Încălcând Constituția, legea şi ordinea de drept, in spiritul Regelui Soare, de despot luminat, referire nu chiar deplasată, din moment ce chiar el a proclamat că ”statul sunt Eu!”, dar cu diferența că despotul nostru nu e prea luminat.
Si totuşi, are tupeul să vorbească de dictatură.
No. No. Că nu mai merge aşa! O să mă refer tot la un despot care a sfidat la rândul său legile şi instituțiile statului, Ludovic al XVI-lea. Problema lui e că a sfârşit sub ghilotină, într-o altfel de ”dictatură a majorității’, cunoscută ca Revoluția Franceză.
Din moment ce preşedintele nostru îşi arogă roluri şi funcții pe care nu le are şi tot face trimiteri la valori morale, mimând democrația şi sfidând ordinea de drept, atunci va veni momentul să vedem şi cum aşa zisa ”dictatură a majorității” îşi face treaba până la capăt şi îi asigură luminatului şi Antoanetei sale o suspendare bine meritată. Din funcție.
Autor: Cristian Moisoiu
Sursa: Cristian Moisoiu