Presa din Romania a ignorat aproape in totalitate unul dintre cele mai incredibile evenimente din viata economica si politica a planetei. Pentru prima data in istoria recenta a civilizatiei vestice, o tara a demonstrat cum functioneaza o democratie adevarata. Realitatea dura si profund cinica a politicii mondiale a deziluzionat profund pe multi suporteri ai democratiei din tarile ex-comuniste, spre deosebire de povestile despre democratie si puterea poporului pe care le-au auzit la “Europa Libera”. In democratia reala, exista problema faptului ca fiecare cetatean are dreptul la vot, ceea ce, in cazul unei societati in care majoritatea populatiei nu este inzestrata cu constiinta civica sau o pricepere economica elementara, provoaca probleme serioase in domeniul calitatii profesionale a conducatorilor alesi printr-un vot direct. Democratia este forma de guvernare in care nu exista mecanisme de protectie impotriva “nebuniei multimilor” despre care scria Charles Mackay. Contrar opiniei multor sustinatori naivi ai acestei forme de guvernare, sistemele democratice nu se “autoregleaza”, iar electoratul nu invata din greselile proprii. Daca elitele economice si politice ale tarilor democratice nu ar fi introdus tacit in procese electorale anumite bariere de ordin financiar si organizational, populistii ar fi castigat toate alegerile. In tarile care par “bastioane ale democratiei”, controlul implicit al elitelor economico-financiare asupra votului popular este cel mai mare, desi este putin vizibil pentru un observator neavizat. Democratia functiona destul de bine in polisurile grecesti din antichitate, unde fiecare cetatean cu drept de vot ii cunostea personal pe candidatii pe care-i vota. In comunitati mai mari, daca elitele economico-politice nu exercita un control pertinent asupra mecanismului democratic, acesta da rateuri. Pentru naivii care nu sunt de acord cu aceasta afirmatie, ar trebui sa fie indeajuns un singur exemplu de chix al democratiei: cancelarul Adolf Hitler a fost ales prin vot popular si democratic.
In acest context, devine interesant un exemplu de democratie veritabila care functioneaza conform principiilor sistemelor democratice din antichitate. Acest exemplu este dat de populatia, parlamentul si presedintele Islandei.
Islanda se afla intr-o situatie economica deosebit de complicata. A suferit mult de pe urma crizei economice mondiale, care a adus tara aproape de faliment national. Guvernul islandez a apelat la ajutorul FMI, ceea ce a permis evitarea unui default de tara. Sistemul bancar islandez a dat faliment, statul fiind fortat sa preia bancile comerciale care nu au rezistat crizei.
In acest context, a aparut problema compensarii deponentilor straini ai filialelor bancilor islandeze din Marea Britanie si Olanda. Teoretic, statul islandez nu are nicio obligatie sa plateasca despagubiri pentru cetatenii si firmele straine care au avut depozite neprotejate in sucursalele bancilor comerciale private islandeze. Clientii bancilor islandeze stiau ca nu beneficiaza de protectia depozitelor din partea statului, insa acceptau acest risc pentru a beneficia de dobanzi substantial mai atractive. Evident, conducerea Marii Britanii si conducerea Olandei au exercitat presiuni substantiale asupra guvernului islandez, care a fost amenintat in mod aproape expres ca, in conditiile unui refuz de a compensa deponentii straini, Islanda poate sa-si ia adio de la sansele de a intra vreodata in Uniunea Europeana. In acest context, guvernul britanic si cel olandez au facut urmatoarea oferta: guvernul Islandei se imprumuta cu 5,5 miliarde de Dolari de la Marea Britanie si Olanda si, din acesti bani, compenseaza depozitele cetatenilor si firmelor straine. Parlamentul islandez a cedat si a votat legea prin care guvernul era obligat sa accepte oferta.
Acum intra in scena mecanismele democratiei veritabile. Activistii unor ONG-uri lanseaza o petitie prin care se cere ca presedintele Islandei sa-si exercite dreptul de veto asupra legii. Petitia strange peste 60.000 de semnaturi (aproape 20% din populatia tarii) si presedintele Islandei, bazandu-se pe constitutia tarii, blocheaza implementarea legii. Cetatenii islandezi nu au dorit sa plateasca din banii proprii deponentii straini ai unor banci private si au reusit sa forteze clasa politica sa indeplineasca vointa poporului, in ciuda presiunii comunitatii internationale si “necesitatii de a plati polite pentru intrarea in UE”. Decizia finala referitoare la compensarea deponentilor straini va fi luata prin referendum. Cel mai probabil, Islanda va demonstra ca mai exista tari in care democratia directa functioneaza in realitate. Pacat ca nu putem spune la fel despre Romania.
sursa: cronicaromana.ro