La urma urmei, noi am declanșat criza finanțând răsturnarea guvernului ales al Ucrainei. Cum credeți că s-ar simți SUA dacă Moscova ar pune la cale răsturnarea guvernului mexican? Nu s-ar simți în nesiguranță? Nu cumva ar fi tentate să trimită niște trupe la graniță?
De la sfârșitul Războiului Rece, SUA s-au angajat în demonstrații de forță în toată lumea, de fiecare dată cu consecințe nefaste, cu excepția destrămării Iugoslaviei. Ultimele aventuri din Irak și Afganistan au fost cele mai scumpe – au costat cel puțin un bilion de dolari –, iar haosul încă domină în acele țări. Știrile venite din Kabul, prezentate de NPR (Radioul Public Național) în această dimineață, pun sub semnul îndoielii data alegerilor proiectate a avea loc în cursul săptămânii curente. Zile întregi, așa-numita Comisie Electorală Independentă a fost atacată cu rachete; acum două săptămâni, hotelul cel mai frecventat de ziariștii străini a fost scena unui masacru, iar talibanii rămân o prezență activă, măcelărind civili în zonele din afara Capitalei afgane, unde legile statului încetează să se mai aplice.
Desigur, toate aceste incidente înspăimântătoare ridică o întrebare fundamentală: de ce ar conta cu adevărat pentru SUA ce se întâmplă în Afganistan? Câți ani trebuie să mai treacă pentru ca noi să uităm că Osama bin Laden avea în Afganistan tabere de instruire pentru jihadiști? Chiar şi acum, puteți să fiți siguri că undeva între Casablanca și Timorul de Est există tabere de instruire pentru fanatici religioși și au loc mii de întâlniri informale ale unor tineri cu testosteronul fierbând și care n-au altă treabă decât să se joace cu armele de foc. O să invadăm orice teritoriu unde se petrec astfel de lucruri?
Parte din realitatea noastră mereu în schimbare ne indică faptul că economia globală stă să crape. În ciuda asigurărilor pe care ni le dă un anume Tom Friedman de la New York Times, globalismul nu a fost o constantă a condiției umane. Mai degrabă a fost un set de relații economice trecătoare, produse de circumstanțe speciale într-o anumită perioadă istorică – adică, o sută de ani de energie ieftină și aproape 50 de ani de pace relativă între marile națiuni. Asta-i tot ce a fost globalismul. Acum este în curs de dizolvare, întrucât energia este din ce în ce mai scumpă, cauzând o mulțime de fricțiuni între națiuni complet dependente de consumul masiv de petrol și gaz ieftine.
Fricțiunile se manifestă în special în sectorul financiar. Națiunile mari consumatoare de energie încearcă să compenseze costul crescând al adicției lor și absența „creșterii“ economice împrumutând tot mai mulți bani – adică acumulând din ce în ce mai multe datorii. Aceasta se traduce prin „tipărirea de bani“, acele activități bancare computerizate care pompează din ce în ce mai multe „lichidități“ în economiile „avansate“. Rezultatul acestor procese este stabilirea unor prețuri arbitrare la aproape orice (inclusiv prețul banilor de împrumut) și, pe măsură ce jucătorii îmbrățișează presupusele avantaje ale devalorizării – în special posibilitatea de a lichida propria datorie suverană prin inflație –, un climat din ce în ce mai ostil cauzat de războiul valutelor .
Consecințele acestei situații sunt de discutat în detalii, dar putem cu ușurință să tragem concluzii privitoare la macrotendințe. Orgia globală a bunurilor ieftine și bula financiară sunt pe sfârșite. Națiunile și regiunile din cadrul națiunilor trebuie să găsească o nouă cale de a trăi la o scară mai mică, ceea ce implică neapărat noi modele de guvernare. Destrămarea statelor naționale este în curs de desfășurare și procesul se desfășoară de la margini spre interior, către centrul politic – din teritoriile pârjolite și lipsite de speranță ale națiunilor suprapopulate, care nu se vor „dezvolta“ niciodată, către giganții tot mai sclerozați.
SUA manifestă semne destul de grave ale acestei scleroze vizibile într-o serie de episoade, de la comportamentul dement al liderilor noștri în actualul fiasco din Ucraina, ca urmare a unei situații create în mod artificial și inutil; degradarea orașelor, drumurilor și podurilor noastre; mânjirea peisajelor mutilate cu tot felul de deșeuri din plastic până la comportamentul populației noastre de îngălați demoralizați, inerți mental, adicți, acoperiți de tatuaje și dând din fund.
Pe scurt, este evident că în Crimeea rușii au interese primordiale iar noi n-ar trebui să avem acolo nici o treabă, atâta timp cât viața materială și cea culturală din SUA sunt o paragină și merită mult mai multă atenție din partea noastră.
James Howard Kunstler, scriitor, critic social, publicist și blogger american cunoscut mai ales pentru cărțile sale „Geografia lui Niciunde” (Geography of Nowhere, 1994), „Îndelungata criză” (The Long Emergency, 2005), „Prea multă magie“ (Too Much Magic, 2012).
Traducere de Ovidiu Hurduzeu
Pentru versiunea în engleză click aici.
Sursa: A Treia Forta Romania Profunda
GANDESTE ROMANIA recomanda ultima carte tradusa de Ovidiu Hurduzeu: “Ulei de şarpe”, de Richard Heinberg/
Ulei de şarpe demască economia nesustenabilă din spatele aşa-numitului boom al fracturării hidraulice, dezminţind afirmaţiile industriei de petrol şi gaze că Statele Unite ar obţine mari beneficii şi securitate energetică de pe urma gazului de şist. Într-un limbaj clar, percutant, Heinberg arată că, acolo unde a avut loc exploatare prin fracturare, comunităţile au avut de suferit din punct de vedere economic. Pentru cei care vor să ştie adevărul, de ce gazul de şist nu este o punte sau un pod spre viitor, Ulei de şarpe este o lectură obligatorie.“
Michael Brune, director executiv al Sierra Club şi autor al cărţii Coming Clean