În timp ce oamenii şi companiile trec printr-un dezastru financiar, băncilor le merge de minune.
Deşi tot mai mulţi debitori se chinuiesc să-şi plătească ratele către creditori şi foarte multe firme se zbat între linia de plutire şi faliment, o mare parte din bănci anunţă la jumătatea anului profituri de zeci de milioane de euro.
Imediat după ce a început criza
, băncile au mărit foarte mult dobânzile la împrumuturi. Deşi pentru populaţie şi unele firme creditarea era îngheţată, băncile aveau, la începutul anului, un client sigur, Ministerul Finanţelor, care s-a împrumutat până la ora actuală cu câteva miliarde de lei, spun reprezentanţi ai companiilor.
„Creditorii au hrănit prostia guvernamentală”
„Ca de fiecare dată, băncile primesc un tratament preferenţial, fie că este criză sau nu, pentru că ele fac un dar economiei dacă dau credite. Instituţiile financiare de la noi fac profit din prostia statului român care a fost principalul lor client. În loc să facă restructurări atunci când trebuia, statul a menţinut cheltuielile ridicate”, ne-a declarat Mihai Ionescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România.
Potrivit acestuia, statul are foarte multe facturi neonorate către mulţi agenţi economici. „Guvernul României este un restanţier cronic. Băncile nu au făcut, în această perioadă, decât să încurajeze prostia guvernamentală. Statul trebuia să meargă afară pentru a lua împrumuturi. Tot decontul crizei se vede în profitul băncilor de aici şi al celor care ne-au creditat din afară”, crede el.
Falimentele se vor vedea în portofoliile finanţatorilor
Pe de altă parte, Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, spune că nu trebuie să ne uităm cu invidie la câştigurile băncilor, pentru că ceea ce li se întâmplă azi companiilor se va reflecta mâine în portofoliile băncilor.
Totodată, analistul financiar Aurelian Dochia spune că băncile nu sunt făcute pentru a scoate din faliment anumite companii. „În toamnă, când a căzut Lehman Brothers, panica i-a cuprins pe cei care aveau bani în bancă şi foarte mulţi şi i-au scos. Astfel a scăzut capacitatea de creditare. Totodată, numărul debitorilor care nu mai puteau plăti ratele la bancă a crescut şi va creşte în continuare. Astfel, până la finele anului nu se ştie dacă aceste cifre vor mai fi la fel de bune”, ne-a mai declarat el.
Grosul veniturilor, din tranzacţii şi din comisioane
Acelaşi lucru se poate spune şi despre dobânzile la depozite care, în primele luni din 2009, ajunseseră şi până la 17%. Acum, dobânzile bancare au scăzut pentru ambele produse. Cât despre rezultatele băncilor, unele au avut pierderi comparativ cu primul semestru din 2008, în timp ce altele – profit dublu.
Spre exemplu, ING Bank şi-a crescut profitul cu 77% faţă de semestrul I din 2008, până la 399 milioane de lei. Pe de altă parte, Banca Transilvania a suferit o cădere a profitului de peste 90%, până la 11 milioane de lei.
Diferenţele vin din deciziile privind constituirea de provizioane mai mici sau mai mari. Sumele puse deoparte pentru creditele nepreformante au crescut, de regulă, din toamna lui 2008.
Paul Barbu
sursa: evz.ro