În România din vechime, deşi nu exista o aristocraţie care să susţină mecenatul, existau totuşi demografii ale elitelor literare precum George Călinescu, Camil Petrescu, Anton Holban, Ion Barbu sau Octav Şuluţiu, care debuta la 23 de ani cu romanul „Ambigen”, iar la 40 de ani murea de congestie cerebrală, conştient de realitatea decandenţei fără decadentism deschisă după 1947.
Astăzi ne descompunem pe picioare, oamenii care trăiesc decadenţa nu au conştiinţa ei; sunt lipsiţi de luciditate şi sunt sclavii banului şi ai proiectelor false – de la cel individual privind profesia la cele de mari afaceri. Nu avem elementele de decadentism fără artă modernă, fără rafinamentul degajat al acesteia.
Social vorbind, „investitorii strategici” trăiesc exclusiv din devalorizarea fondurilor bugetare – vezi „băieţii deştepţi” din domeniul energetic. La noi mafia nu piratează, ci fură de la buget. Ca să piratezi trebuie să produci şi chiar să creezi produsul cât mai calitativ, pentru a fi luat drept produsul original. În Occident, mărfurile piratate sunt identice cu cele originale chiar şi calitativ, însă, la noi, mărfurile piratate le recunoşti tocmai pentru că îţi pot face probleme sau disconfort.
În România, mass-media lucrează involuntar la compromitere, iar justiţia nu dă niciodată decizii definitive, orice lege românească lăsând loc de interpretare.
Se poate trăi şi fără cultură, aidoma unei mase de sclavi manipulabili? România ultimelor decenii demonstrează că da, subliniind ca argument istoric afirmaţia lui Oswald Spengler: „Toate civilizaţiile pier din momentul în care şi-au epuizat energia proprie. În special, civilizaţiile se termină odată cu dispariţia celor din urmă reprezentanţi ai gândirii şi talentului, precum şi a păturii conducătorilor politici”.
Decadenţa fără decadentism este asemenea unei societăţi lipsite de ierarhie şi o cultură de suprafaţă lipsită de scara reală a valorilor. Este asemenea unei lumi indiferente cu cele ce se petrec în interiorul ei, chiar şi faţă de lipsa unui cât de mic univers spiritual, care să-i ofere un posibil confort viitor sau gând de revenire, la scară istorică.
Adrian Majuru
sursa: cotidianul.ro