Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) s-a pronuntat recent in cauza C-169/14, privind aplicarea legislatiei europene referitoare la clauze abuzive in raport cu prevederile legislatiei spaniole legate de executarea silita.
Conform informatiilor publicate pe site-ul CJUE, reclamantii Sánchez Morcillo si Abril García au semnat, la 9 iunie 2003, cu Banco Bilbao un act notarial de imprumut pentru suma de 300.500 de euro, cu o garantie ipotecara asupra locuintei acestora. Pentru ca nu au platit ratele lunare pentru restituirea imprumutului, Banco Bilbao a solicitat, la 15 aprilie 2011, plata totalitatii imprumutului, insotita de dobanzile ordinare si de intarziere, precum si vanzarea silita a bunului imobil ipotecat in favoarea sa.
In urma deschiderii procedurii de executare a ipotecii, reclamantii din litigiul principal au formulat o opozitie la aceasta, care a fost respinsa prin decizia din 19 iunie 2013 a Juzgado de Primera Instancia n° 3 din Castellón (instanta de prim grad nr. 3 din Castellón, Spania). Reclamantii din actiunea principala au declarat apel impotriva acestei decizii, care, fiind declarat admisibil, a fost trimis in fata Audiencia Provincial de Castellón (Curtea provinciala din Castellón). Instanta de trimitere arata ca, desi procedura civila spaniola permite atacarea cu apel a deciziei care, prin admiterea opozitiei formulate de un debitor, pune capat procedurii de executare ipotecara, aceasta NU permite in schimb debitorului a carui opozitie a fostrespinsa sa atace cu apel hotararea instantei de prim grad prin care a fost dispusa continuarea procedurii de executare silita, se arata pe site-ul CJUE.
Avand in vedere acest lucru, instanta de trimitere are indoieli cu privire la compatibilitatea acestei reglementari nationale cu obiectivul protectiei consumatorilor urmarit de Directiva 93/13, precum si cu dreptul la o cale de atac efectiva consacrat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene. Aceasta instanta precizeaza ca deschiderea caii apelului pentru debitori s-ar putea dovedi cu atat mai importanta cu cat anumite clauze ale contractului de imprumut in discutie in litigiul principal ar putea fi considerate “abuzive” in sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 93/13.
In aceste conditii, Audiencia Provincial de Castellón a hotarat sa suspende judecarea cauzei si sa adreseze Curtii urmatoarele intrebari preliminare:
“1) Este incompatibila cu articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13, care impune statelor membre obligatia de a asigura, in interesul consumatorilor, existenta mijloacelor adecvate si eficiente pentru a preveni utilizarea clauzelor abuzive in contractele incheiate cu consumatorii de catre vanzatori sau furnizori, o norma de procedura precum articolul 695 alineatul 4 din LEC, care, in ceea ce priveste dreptul la o cale de atac impotriva deciziei prin care se solutioneaza opozitia la executare care are ca obiect bunuri ipotecate sau gajate, permite atacarea cu apel doar a ordonantei prin care se dispune incetarea procedurii sau neaplicarea unei clauze abuzive si exclude calea de atac in celelalte cazuri, ceea ce are ca rezultat imediat faptul ca, in timp ce creditorul urmaritor poate formula apel atunci cand opozitia debitorului urmarit este admisa si se dispune finalizarea procedurii sau neaplicarea unei clauze abuzive, debitorul consumator nu poate formula o cale de atac in cazul in care opozitia sa este respinsa?
2) In domeniul de aplicare al reglementarii Uniunii privind protectia consumatorilor prevazut in Directiva 93/13, este compatibila cu principiul dreptului la o protectie jurisdictionala efectiva si al dreptului la un proces echitabil si la arme egale, consacrat de articolul 47 din carta, o dispozitie de drept national precum articolul 695 alineatul 4 din LEC, care, in ceea ce priveste dreptul la o cale de atac impotriva deciziei prin care se solutioneaza opozitia la executare cu privire la bunurile ipotecate sau gajate, permite atacarea cu apel doar a ordonantei prin care se dispune incetarea procedurii sau neaplicarea unei clauze abuzive si exclude calea de atac in celelalte cazuri, ceea ce are ca rezultat imediat faptul ca, in timp ce creditorul urmaritor poate formula apel atunci cand opozitia debitorului urmarit este admisa si se dispune finalizarea procedurii sau neaplicarea unei clauze abuzive, debitorul nu poate formula o cale de atac in cazul in care opozitia sa este respinsa?”.
Ce a raspuns CJUE?
Avand in vedere intrebarile inaintate de Audiencia Provincial de Castellón (Spania), in procesul dintre Juan Carlos Sánchez Morcillo si María del Carmen Abril García, pe de o parte si Banco Bilbao, pe de alta parte, CJUE a formulat urmatorul raspuns:
Curtea a considerat deja de mai multe ori ca instanta nationala este obligata sa analizeze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale care se incadreaza in domeniul de aplicare al directivei mentionate si, prin aceasta, sa suplineasca dezechilibrul existent intre consumator si vanzator sau furnizor, de indata ce dispune de elementele de drept si de fapt necesare in acest scop (Hotararea Aziz, EU:C:2013:164, punctul 46, si Hotararea Barclays Bank, EU:C:2014:279, punctul 34).
(…)
In aceasta privinta, trebuie amintit ca, in lipsa unei armonizari a mecanismelor nationale de executare silita, modalitatile de punere in aplicare a cailor de atac impotriva deciziilor prin care se statueaza asupra legalitatii unei clauze contractuale admisibile in cadrul unei proceduri de executare ipotecara sunt reglementate de ordinea juridica interna a statelor membre in temeiul principiului autonomiei procedurale a acestora din urma. Curtea a subliniat insa ca aceste modalitati trebuie sa indeplineasca dubla conditie de a nu fi mai putin favorabile decat cele aplicabile unor situatii similare supuse dreptului intern (principiul echivalentei) si de a nu face imposibila in practica sau excesiv de dificila exercitarea drepturilor conferite consumatorilor de dreptul Uniunii (principiul efectivitatii).
(…)
Astfel, reiese printre altele din dispozitiile articolului 695 alineatele 1 si 4 din LEC ca sistemul procedural spaniol nu prevede posibilitatea consumatorului de a introduce un apel impotriva deciziei de respingere a opozitiei sale la executare nu numai atunci cand aceasta opozitie este intemeiata pe caracterul abuziv, in raport cu articolul 6 din Directiva 93/13, al unei clauze care figureaza intr-un contract incheiat intre un vanzator sau furnizor si consumator, ci si cand aceasta se intemeiaza pe incalcarea unei norme nationale de ordine publica, aspect a carui verificare revine insa instantei de trimitere (a se vedea in acest sens Hotararea Aziz, EU:C:2013:164, punctul 52).
(…)
In primul rand, trebuie aratat ca din dosarul prezentat Curtii reiese ca, potrivit normelor nationale de procedura spaniole, o procedura de executare ipotecara avand ca obiect un bun imobil care satisface o nevoie esentiala a unui consumator, si anume aceea de a avea o locuinta, poate fi initiata de un vanzator sau furnizor in temeiul unui act notarial avand forta executorie chiar fara ca acest act sa fi facut, din punctul de vedere al continutului sau, obiectul unui control jurisdictional destinat verificarii eventualului caracter abuziv al uneia sau a mai multe clauze ale acestui act. Un astfel de privilegiu acordat vanzatorului sau furnizorului face cu atat mai necesar ca, in calitatea sa de debitor urmarit, consumatorul sa poata beneficia de o protectie jurisdictionala eficace.
(…)
In plus, din dosarul prezentat Curtii reiese ca sistemul procedural spaniol in materie de executare ipotecara se caracterizeaza prin faptul ca, din momentul in care procedura este initiata, orice alta actiune in justitie pe care consumatorul ar putea sa o introduca, inclusiv in vederea contestarii validitatii titlului executoriu, a exigibilitatii, a caracterului cert, al stingerii sau al cuantumului datoriei, face obiectul unei proceduri si al unei decizii independente, fara ca vreuna dintre acestea sa poata avea ca efect suspendarea procedurii de executare in curs sau incetarea acesteia, cu exceptia ipotezei reziduale in care consumatorul mentionat a efectuat o inscriere preventiva a cererii de anulare a ipotecii inaintea efectuarii notei marginale privind eliberarea certificatului de sarcini (a se vedea in acest sens Hotararea Aziz, EU:C:2013:164, punctele 55-59).
Tinand seama de aceste caracteristici, in cazul respingerii opozitiei formulate de consumator impotriva executarii ipotecare a bunului sau imobil, sistemul procedural spaniol, luat in ansamblul sau si astfel cum este aplicabil in cauza principala, expune consumatorul mentionat sau chiar, cum este cazul in litigiul principal, familia acestuia riscului de a-si pierde locuinta in urma unei vanzari silite a acesteia, in conditiile in care instanta de executare va fi efectuat eventual si cel mult o examinare rapida a validitatii clauzelor contractuale pe care se intemeiaza cererea vanzatorului sau furnizorului. Protectia de care consumatorul, in calitatea sa de debitor urmarit, ar putea eventual sa beneficieze in urma unui control jurisdictional efectuat in cadrul unei proceduri de fond initiate in paralel cu procedura de executare nu este susceptibila sa inlature acest risc intrucat, presupunand ca acest control conduce la constatarea existentei unei clauze abuzive, acest consumator nu va obtine o reparatie in natura a prejudiciului sau care sa il repuna in situatia anterioara executarii bunului imobil ipotecat, ci, in cel mai bun caz, o indemnizatie compensatorie. Or, acest simplu caracter de indemnizatie al eventualei reparatii acordate consumatorului nu ii confera acestuia decat o protectie incompleta si insuficienta. Aceasta nu constituie un mijloc nici adecvat, nici eficace, in sensul articolului 7 alineatul (1) din Directiva 93/13, pentru a face sa inceteze utilizarea clauzei, considerata abuziva, a actului autentic care cuprinde constituirea unei ipoteci asupra bunului imobil pe care se intemeiaza executarea acestuia (a se vedea in acest sens Hotararea Aziz, EU:C:2013:164, punctul 60).
(…)
In consecinta, rezulta cu claritate ca derularea procedurii de opozitie la executare, prevazuta la articolul 695 din la LEC, in fata instantei nationale, plaseaza consumatorul, in calitatea sa de debitor urmarit, intr-o pozitie de inferioritate in raport cu vanzatorul sau furnizorul, in calitatea sa de creditor urmaritor, in ceea ce priveste protectia jurisdictionala a drepturilor de care se poate prevala in temeiul Directivei 93/13 impotriva utilizarii unor clauze abuzive.
In aceste conditii, trebuie sa se constate ca sistemul procedural in discutie in litigiul principal pune in pericol realizarea obiectivului urmarit de Directiva 93/13. Astfel, acest dezechilibru intre mijloacele procedurale puse la dispozitia consumatorului, pe de o parte, si a vanzatorului sau furnizorului, pe de alta parte, nu face decat sa accentueze dezechilibrul existent intre cocontractanti, deja evidentiat la punctul 22 din prezenta hotarare, si care de altfel se repercuteaza in cadrul unei actiuni individuale implicand un consumator si cocontractantul sau vanzator sau furnizor (a se vedea prin analogie Hotararea Asociación de Consumidores Independientes de Castilla y León, EU:C:2013:800, punctul 50).
In aceste conditii, trebuie sa se constate ca o procedura nationala de executare ipotecara precum cea in discutie in litigiul principal este de natura sa aduca atingere efectivitatii protectiei consumatorului urmarite de Directiva 93/13 coroborata cu articolul 47 din carta, intrucat acest regim procedural consolideaza inegalitatea armelor intre vanzatori sau furnizori, in calitate de creditori urmaritori, pe de o parte, si consumatori, in calitate de debitori urmariti, pe de alta parte, in exercitarea actiunilor in justitie intemeiate pe drepturile conferite acestora din urma de Directiva 93/13, cu atat mai mult cu cat modalitatile procedurale de punere in aplicare a acelorasi actiuni se dovedesc incomplete si insuficiente pentru a face sa inceteze aplicarea unei clauze abuzive care figureaza in actul autentic de constituire a ipotecii in temeiul caruia vanzatorul sau furnizorul declanseaza executarea bunului imobil adus ca garantie.
In lumina ansamblului acestor consideratii, este necesar sa se raspunda la intrebarile adresate ca articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 coroborat cu articolul 47 din carta trebuie interpretat in sensul ca se opune unui sistem de executare silita precum cel in discutie in litigiul principal, care prevede ca o procedura de executare ipotecara nu poate fi suspendata de instanta de fond, aceasta putand, in decizia sa finala, cel mult sa acorde o indemnizatie compensatorie pentru prejudiciul suferit de consumator, in masura in care acesta din urma, in calitate de debitor urmarit, nu poate ataca cu apel decizia prin care a fost respinsa opozitia sa impotriva acestei executari, in timp ce vanzatorul sau furnizorul, creditor urmaritor, poate exercita aceasta cale de atac impotriva deciziei prin care se pune capat procedurii sau prin care este declarata inaplicabila o clauza abuziva.
(…)
Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii coroborat cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat in sensul ca se opune unui sistem de executare silita precum cel in discutie in litigiul principal, care prevede ca o procedura de executare ipotecara nu poate fi suspendata de instanta de fond, aceasta putand, in decizia sa finala, cel mult sa acorde o indemnizatie compensatorie pentru prejudiciul suferit de consumator, in masura in care acesta din urma, in calitate de debitor urmarit, nu poate ataca cu apel decizia prin care a fost respinsa opozitia sa impotriva acestei executari, in timp ce vanzatorul sau furnizorul, creditor urmaritor, poate exercita aceasta cale de atac impotriva deciziei prin care se pune capat procedurii sau prin care este declarata inaplicabila o clauza abuziva”.
Autor: Elena Voinea
Sursa: Avocatnet.ro