Alegerile din Europa anilor 2013-2014 au avut un vector dominant: geopolitica. Cine și-a imaginat că aceste alegeri sunt deschise oricărui rezultat s-a înșelat amarnic, deoarece tocmai geopolitica este cea care a făcut aceste alegeri importante worldwide și nu doar aici, în Europa de Est.
Conflictul din Ucraina pune, din nou, țările din Europa de Est pe linia de confruntarea SUA/NATO- Rusia, iar alegerile din aceste state au deja o importanță strategică foarte mare. Din punctul de vedere al NATO, liderii acestor țări trebuie să răspundă prompt la comenzile venite de la Washington. Pe scurt, Victor Ponta nu putea câștiga alegerile, nu avea voie să câștige alegerile, deoarece, pentru NATO ar fi fost o lovitură puternică ca pe lângă Orban la Budapesta și Erdogan la Ankara să mai existe un lider, cât de cât independent, la București.
Marea problemă a lui Victor Ponta a fost ca venea dintr-un partid puternic, cu milioane de votanți constanți, iar un astfel de partid reprezintă un risc pentru politica NATO, deoarece asigură acelui lider de partid autonomie. În concluzie, puterile occidentale nu au nevoie de regimuri politice autonome care să-și poată negocia colaborarea cu instituțiile globale (FMI, Banca Mondială, NATO, UE etc.). Decizia pentru România a fost luată în 2013, atunci când Victor Ponta vorbea despre ”debăsificarea” sistemului, în traducere liberă, delimitarea de influența americană creată de Traian Băsescu în 10 ani de mandat.
Astfel, ambasada americană a numit un ”guvernator” fidel la București, în persoana lui Klaus Iohannis, dar acest lucru a fost făcut cu largul concurs al ”tinerilor frumoși și liberi”, care nu au înțeles, și cel mai probabil, nu vor înțelege niciodată ce se întâmplă cu ei sau cu țara în care trăiesc, după modelul polonez. Alegerile din Polonia, desfășurate în aceeași zi cu turul doi al alegerilor prezidențiale de la noi, pe 16 noiembrie 2014 au fost un fiasco din punct de vedere al organizării (și nu numai), rezultatele fiind date publicității la 30 de zile după votul care s-a desfășurat electronic, același vot electronic după care tânjesc”tinerii frumoși și liberi” din România.
Alegerile din România după modelul slovac
România a devenit principala gură de foc mediatică a Washingtonului în Estul Europei, iar acest lucru nu putea fi stricat de niște alegerii democratice, așa că laboratoarele CIA au intrat în acțiune prin propulsarea lui Klaus Iohannis. Acest gen de manevră a fost executată pentru prima dată în Slovacia. Aici, premierul în funcție, Robert Fico, la al doilea mandat, a fost învins în cel de al doilea tur de scrutin de necunoscutul Andrej Kiska. Ca și în România s-au folosit două teme majore: corupția și comunismul. Robert Fico a fost acuzat că reprezintă un partid corupt, care este urmașul direct al partidului comunist, iar Andrej Kiska a fost prezentat ca un salvator, ”primul preşedinte fără trecut comunist”.
Cele două cazuri sunt, practic, identice, doi lideri ai unor partide puternice, premieri în funcție sunt învinși de niște anonimi.
Trimișii de la Washington fac ordine la periferia imperiului
Importanța strategică a României în războiul rece dintre SUA și Rusia este relevată și de evenimentele post-prezidențiale. Majoritatea personalităților europene care l-au susținut pe Victor Ponta, au avut de suferit din acestă cauză. Începând cu Matteo Renzi (Italia), Robert Fico (Slovacia), Aleksandar Vucic (Serbia), Irakli Garibașvili (Georgia), Bohuslav Subotka (Cehia) și terminând cu Iurie Leancă, care a fost ”sărit„ la înființarea noului guvern pro occidental de la Chișinău, aceștia au trebuit să îndure diverse admonestări din partea ”guvernatorilor imperiali”, cele mai folosite fiind protestele spontane pe teme irelevante, specialitatea casei.
În acest moment este ordine în imperiu, dar urmează alegerile din Franța, Spania, Marea Britanie și Germania, să sperăm că ”poporul european” va alege, ca de fiecare dată, înțelept.
Autor: Gandeste.org