Si le-o vom da. Cu siguranta. A, poate noi, ca popor, nu. Dar cu siguranta, noi, ca stat, noi, ca justitie le-o vom da. Toti oamenii astia, de la Sorin Ovidiu Vintu la Mihai Necolaiciuc, vor primi iertare.
Nu vor plati pentru faptele lor. Sigur, vor plati pentru unele din ele, unii din ei, daca suntem norocosi. Dar in niciun caz nu vor plati in intregime si nu vor plati pentru totul. Pentru ca, in Romania, totul se iarta. Suntem cel mai iertator popor din lume. Si bland. Cu rechinii nostri.
Inainte de Paste, par sa se fi strans cu totii. Reprezentantul coruptiei primitive din institutiile de stat, Mihai Necolaiciuc. Reprezentantul coruptiei sindicale, Marius Petcu.
Omul care a intruchipat delapidarea in folosul altuia, Nicolae Popa. Apoi, Dinel Staicu, unul dintre numeroasele simboluri ale devalizarii de banci, fonduri, echipe, bun simt. Si, cel acuzat ca ar fi fost implicat in toate astea si multe altele, Sorin Ovidiu Vintu. Cel fata de care s-a justitia romana se arata, cu fiecare ocazie, sarbatoare sau nu, foarte-foarte crestina. Induratoare.
De ce merita iertarea
De ce sa stea toti oamenii astia inchisi? De ce sa-i inchidem, cand ei au ajutat atat de multi oameni? Au ajutat mai ales politicieni si parteneri de afaceri din firme-capusa, e adevarat, insa lumea trece cu vederea. Multi se gandesc “si eu, daca eram in locul lor…” Apoi, daca nu ar fi inchisi, ar mai putea spune Antenele si Realitatea ca toti sunt inchisi din vina lui Basescu? Nu. Toata lumea ar fi fericita. Romanul iarta extrem de mult. Si nici nu face scandal pentru eliberarile unor oameni acuzati ca-i fura banii.
Sigur, ar mai fi si cealalta parte a monedei. Cu cat suntem mai iertatori, cu atat avem mai multe de pierdut. Cu cat suntem mai putin indignati de eliberarile unor mari capuse, cu atat acestea vor fi mai dese. Cu atat altii isi vor permite sa ne sifoneze banii fara rusine, cum au facut-o atatia, de la oamenii care devalizau Bancorexul si alte banci in anii ’90 pana la Necolaiciuc si legiunile de baroni locali si centrali care se dedulcesc pe socoteala noastra.
Cum ar fi fost ca, la eliberarile unor oameni ca Gabriel Bivolaru, la scaparea cu fata curata a atator hiene mari ce au facut afaceri ilegale cu statul aproape la vedere, la achitarile rusinoase ale unor politicieni, sa strigam?
Cum ar fi fost ca oamenii sa iasa in strada, cum se intampla uneori in SUA sau alte democratii adevarate? Sau, mai normal, cum ar fi fost ca presa sa fie cu adevarat indignata? Adica in totalitate indignata, nu doar unele din partile sale. Sa strige, sa arate, sa se bata toata mass media pentru dreptate.
Nu ca, atunci cand adevarati “oameni de onoare”, in sensul sicilian al cuvantului, precum Catalin Voicu, sunt arestati, sa strigi, cum au facut-o fara rusine Antenele, ca omul e nevinovat si e victima lui Basescu.
Totusi, de ce se poate? De ce justitia si presa nu au grija asa cum trebuie de toate personajele astea care calca fara jena statul in picioare si, mai mult, il storc de bani? Dintr-un motiv simplu. Reactia la ce vor face va fi minima. Romanii iarta. Romanii nu pedepsesc si nu se arata indignati.
Cum ar fi?
Cum ar fi sa nu-i mai iertam? Cum ar fi sa ne purtam cu rechinii nostri nu rau, ci normal? Adica sa nu consideram normale toate astea. Toate iertarile si toate apararile lor din presa. Cum ar fi ca Romania sa nu fie deloc miloasa cu oamenii asta? Cum ar fi ca justitia sa nu fie deloc miloasa cu oamenii astia?
Deloc rau. Daca justitia din Romania ar functiona chiar si doar putin mai mult si mai adevarat si i-ar duce pe toti oamenii enumerati acolo unde le e locul, tara ar fi altfel. Problema noastra e ca justitia e prea iertatoare. Ca si noi, ceilalti, trece cu vederea multe.
Multi nu-si dau seama, dar ingaduinta justitiei, de obicei una stimulata, e cheia relelor din Romania. Ne face sa pierdem miliarde de dolari, sifonati din buzunarul statului. Adica al nostru. Si, mai ales, ne ia statul. Care nu e nici pe departe la dispozitia noastra, cand oameni atat de dubiosi scapa mereu cu fata curata. Doar ne face sa lucram pentru ei. Asta inseamna ingaduinta fata de rechini. Ce sa facem? Sa fim buni cu ei, deci?
sursa: ziare.com
autor: Lucian Lumezeanu