După “războiul steagurilor”, România s-a văzut pusă rapid într-o nouă situaţie sensibilă care să-i înnegrească şi mai rău imaginea. Parcă o mână infernală face cărţile, distribuindu-le mereu nouă, şi tot nouă, şi încă o dată pe cele perdante. Ştampila de falsificatori de carne pusă pe nemestecate exportatorilor români, care vor să păcălească într-un fel abject burţile europenilor, este o murdărie care iese greu din capul consumatorilor. Dacă ştia englezul care înghite multe chestii fără gust că mănâncă la pachet carne de cal, ar fi zis că-i ceva exotic. Dar când îi bagă cineva în cap, de dimineaţă până noaptea la televizor şi în plus mai citeşte la toaletă în ziarele lor tabloide că a plătit mai scump friptanu’ de armăsar, vândut drept vacă, atunci se jură că nu va mai pune niciodată mâna sau gura pe vreun produs românesc.
Până să citească el rapoartele Comisiei Europene, concluziile laboratoarelor şi analizele AND care certifică produsul, autenticitatea, provenienţa, salata de E-uri care îl fac proaspăt şi fără de moarte, un singur adevăr i-a rămas în cap: românii fură! Ciordesc în metrou, îţi intră în casă, te scotocesc la card, acum se bagă şi în frigider, pe sub folia ambalată, să te păcălească. Asta e ultima frontieră, au depăşit românii orice închipuire, te fac nu doar la buzunar, ci şi la stomac! Or, burta este ceva sfânt la european! Francezul nu sare peste masă, englezul peste pub, olandezul peste clătită, neamţul peste cartof, italianul peste spaghetti – într-un cuvânt, mâncarea este mai la preţ decât lectura. Dacă la români mâncarea e fudulie şi băutura temelie, la occidentali e puţin invers. Prima oară ei mănâncă tacticos şi temeinic, au manuale de adulmecat şi de mestecat. Pe urmă vin şi lichidele – bere, vin, alte alea; şnapsuri şi digestive. E o blasfemie în capul lui să îi contrazici eticheta. Popoarele disciplinate cred în instrucţiunile de folosire: scrie cal, crede că e cal, aude tropăitul când mestecă; scrie broască, o şi vede cum sărea prin apă înainte de a fi pane; scrie vacă, se gândeşte melancolic la ugerul ei; scrie miel, îl gâdilă la timpan cum behăie. Nu poate concepe că vaca nechează, mielul mugeşte, iar calul grohăie. Îi contrazice bietului plătitor cele învăţate bine la şcoala publică şi fixate în armată. Or, acest scandal al cărnii asta a făcut: i-a pus pe români să răspundă pentru uriaşele falsuri ale industriei alimentare. Olandezul care este de fapt hoţul hoţilor, englezul care tăia calul şi-l vindea sub etichetă de miel, măcelarul francez care schimba şi el carnea dobitoacelor, făcând să guiţe găina, spaniolul care alerga armăsarul până devenea mistreţ sunt în mintea europenilor cu toţii români. Ei doar au aplicat metoda folosită în comunism de regimul criminal Ceauşescu, cum le-a explicat doct Tismăneanu şi Gallager, de atâta amar de vreme!
Înţelegem de ce noi nu putem să reclamăm niciodată că din lalelele olandeze, cumpărate cu certificate de originalitate, va răsări (pardon) pizda-ţigăncii. Dar dacă exportăm noi această plantă urât mirositoare, cu certificat de calitate şi autenticitate, va fi permis doar unui olandez să o vândă în ambalaj de lalea. Altfel nu se poate!
Autor: Dan Constantin
sursA: jurnalul.ro