Dezvăluirile lui Sebastian Ghiță au o particularitate foarte derutantă: nu știi unde se opresc. Din acest motiv cei vizați de ele preferă să tacă decât să le conteste mincinos și să se trezească apoi că au căzut din lac în puț.
Ați văzut ce s-a întâmplat când doamna Kovesi a spus că nu a fost niciodată prietenă cu „Inculpatul Ghiță”: a doua zi, pac, poze din vie, mărturia lui Victor Ponta, cucuvelele primite în dar, de la dânsa, de Sebastian.
Sau, zilele trecute, când, într-una dintre confesiuni, Ghiță afirma că Băsescu deține inregistrări compromițătoare cu Kovesi și Coldea despre măsluirea procesului lui Dan Voiculescu. Te așteptai ca Traian Băsescu, altfel extrem de prompt în replici când vine vorba despre șolticăriile sale, să sară ca ars și să nege. N-a făcut-o! De ce? Pentru că se aștepta ca Ghiță să mai aibă vreun as în mânecă. Și, într-adevăr, Ghiță avea! S-a văzut ieri, când a făcut publică înregistrarea cu chiar vocea lui Băsescu.
Și atunci Coldea, eminența cenușie a binomului, a decis, pentru domnia sa și pentru doamna Kovesi: mergem pe burtă. Nu răspundem, nu dăm replici, nu punem gaz pe foc, lăsăm ca scandalurile să se stingă de la sine. Memoria românilor e scurtă iar frecvența evenimentelor spectaculoase e mai mare decât în cele mai zărghite filme de aventuri.
De obicei, astfel de tactici de struț, mai ales când sunt susuținute din off de instituții puternice, cu mari capacități diversioniste, dau rezultatele așteptate. De data asta, însă, vor fi falimentare.
Sebastian Ghiță nu este, cum dădea impresia la început, un lup singuratic. Nu a pornit o luptă de kamikaze, pe un drum înfundat de o cruce purtându-i numele. Sebastian Ghița este o parte din sistemul cu care se luptă astăzi. El este exponentul unei facțiuni dizidente din SRI, împinsă spre dizidență de jumătatea cealaltă, dornică de a se înstăpâni total.
Am afirmat și cu alte prilejuri că tendințele autocratice ale lui Florian Coldea au dus la această ruptură în interiorul instituției pe care o conduce. Momentul de detentă decisivă a generalului ieșit din tenebrele gândirii băsesciene a fost schimbarea șefului de la Cotroceni. Atunci s-a eliberat din singurele două hamuri care îl mai țineau, cât de cât, în frâu: George Maior și Traian Băsescu. Victoria lui Klaus Iohannis a fost pentru el o binecuvântare și o mână liberă pentru orice fantezie de atotputernicire. Facțiunea dizidentă din SRI s-a agregat și consolidat, culmea, pe măsură ce Florian Coldea îndepărta, cu ajutorul lu Helvig și Iohannis, eșalonul doi de generali suspectați de simpatii adverse. Au fost două astfel de valuri de epurări în urma cărora rezistența la Coldea, în interiorul SRI, a crescut.
Sebastian Ghiță a fost extras din țară de facțiunea anti – Coldea, chiar înainte de a fi arestat. Aceeași facțiune anti – Coldea și, implicit, anti – binom, a pus la cale și operațiunea Black Cube. Am convingerea că Ghiță nu e deloc străin de Black Cube și cred că, foarte curând, se va vedea că între Dragomir și Ghiță, ambii foști sereiști, a existat o coordonare de atac, asupra aceleiași ținte, din direcții diferite.
Și acum să revenim la dezvăluirile lui Ghiță, de după fuga sa. Sunt acestea doar parte a unei colecții personale de amintiri și înregistrări? Nici vorbă! Sigur, o avea și Ghiță albumele sale cu poze și filmoteca sa cu înregistrări de pe camerele de supraveghere de la vie. Dar nu în această arhivă personală își pune el baza în lupta dură pe care a declanșat-o. Sebastian Ghiță este alimentat cu înregistrări și alte probe de chiar tovarășii săi de luptă din interiorul SRI. Dovada cea mai elocventă că așa este o constituie înregistrările audio cu procurorul Negulescu de la DNA Ploiești și interceptarea ambientală a lui Traian Băsescu, povestind despre abuzurile făcute de Coldea – Kovesi – Camelia Bogdan în dosarul lui Dan Voiculescu.
Sursa SRI, care îl alimentează pe Ghiță cu muniție de război impotriva binomului Kovesi – Coldea, este, practic, inepuizabilă. În plus, se pare că Ghiță și-a gradat dezvăluirile într-un crescendo al gravității și forței distructive, parcă amenințându-i pe cei doi: „cu cât amânați să vă dați demisia, cu atât dezvăluirile mele vor fi mai devastatoare iar voi vă veți îngloda mai rău în propriile voastre abuzuri. Căci eu nu voi închide robinetul dezvăluirilor decât odată cu plecarea voastră”.
De-asta, afirmam în titlu, tactica tăcerii nu o va salva pe Laura Kovesi. Sigur, mijloace de a aplica o astfel de tactică, încă există. Și s-au folosit fără menajamente până acum, cu doctoratul plagiat, cu scurgerile din Black Cube etc. Beneficiind de un procuror general de mucava, de un CSM sufocat de presiuni politice, de un avocat al poporului caricatural, sistemul poate ține subiectul în surdină cât se dorește. Problema este, însă, că de data asta, în condițiile prezentate, scandalul nu numai că nu se stinge dar se inflamează tot mai tare, de la o zi la alta. Și se întinde către zone ale puterii care, mai devreme sau mai târziu, vor spune: stop. Nu o să plătim noi toți pentru abuzurile a doi atotputernici închipuiți.
Deja, tăcând în legătură cu dezvăluirile gravissime ale lui Ghiță, președintele Iohannis devine, în conștiința publică, complice al celor incriminați. Ceea ce, la nivel de imagine, se va dovedi ruinător. Este limpede că în domnia sa se duce actualmente o luptă care-l paralizează: între frica de binom și frica de judecata electoratului. Deocamdată, pasivitatea sa ne demonstrează că prima frică e, încă, mai puternică. Ce se va face, însă, când înregistrările vor deveni, din audio, audio – video, și când pe ele vor apărea și nume din familia sa ori nume ale unor apropiați de suflet?
De-asta spun: tactica tăcerii e bună pentru picături de dezvăluiri, nu pentru un jet continuu. Și pentru un deranj care poate fi limitat la un cerc restrâns, controlabil, nu care riscă să se extindă și să pârjolească totul în jur.
Și încă nu m-am referit la schimbarea de putere politică, care, peste toate cele menționate, poate deveni un spectaculos accelerator de efecte.
Așteptăm cu interes episoadele următoare.
Sursa: Contele de Saint Germain