Site icon gandeste.org

De ce se zbate Klaus Iohannis sa tina in brate o justitie bolnava? Pentru ca justiția sanatoasa l-ar baga la beci in doi timpi si trei miscari!

Există în înverșunarea din aceste zile a lui Klaus Iohannis un patetism derizoriu, cam ca acela al fotbaliștilor ce se tăvălesc pe teren, urlând și gesticulând catastrofic spre banca de rezerve si spre tribune, după o atingere mai bărbătească a adversarului, doar – doar or îndupleca arbitrul să le acorde un penalty.



E drept că sunt și puțin subiectiv când îl judec pe președinte, pentru că mă enervează peste măsură țanțoșeala lui caraghioasă, de gânsac apretat ce sâsâie după tot ce mișcă prin ogradă, dar nu cred că greșesc prea mult când îl caracterizez ca fiind total inautentic în rolul de gardă de corp a justiției din România.

În primul rând pentru că el însuși este în situația de a se apăra de ceea ce pretinde că apără. Procesul cu casa, pe care l-a pierdut printr-o hotărâre definitivă, a fost reactivat grație unui recurs excepțional în anulare. Nu e ceva bolnav în situația asta? Nu seamănă cu acele războaie în care prizonierii sunt puși în prima linie, ca scuturi umane?

Apoi, pentru că ceea ce el apără, pretinzând că ar fi justiție independentă, nu este altceva decât o armă interzisă, folosită în lupta politică. Și, din nou, falsitatea atitudinii sale, de președinte, devine stridentă: Constituția îl descrie ca mediator în vreme ce domnia sa se comportă ca un dezbinator.

Poate oamenii simpli, mai puțin instruiți, nu sunt atât de deprinși cu subtilitățile la care vibrează, chiar fibrilează, tinerii frumoși și liberi, în fruntea cărora s-a pus Klaus Iohannis. Ei, talpa, poate nu observă capcanele și interesele necurate din cele două ordonanțe ale guvernului pentru care, în ultimele zile, au ieșit în stradă câteva zeci de mii de protestatari. Există însă și un revers al acestui dezavantaj: acești compatrioți ai noștri, mai de la țară, mai fără Internet, mai cu vaca la câmp, mai cu ajutorul de șomaj pe ducă, nu au apucat, în lumea lor paralelă, de început de secol 20, să fie pervertiți, ca să nu zic manipulați, de „e”-urile civilizației. Ceea ce, pe lângă multe neajunsuri, le aduce și un beneficiu major: o capacitate ieșită din comun de a depista rapid, intuitiv și fără greș omul din spatele aparențelor și deghizamentelor. Lipsa de sinceritate, impostura,  egoismul, ticăloșia unora dintre cei pe care, acest arhetip de român, îi vede la televizor,  fundamentează în mintea sa (să-l numim, generic, Moromete) încadrări și opțiuni de nezdruncinat.

Așa se face că Morometele nostru  rural sesizează mult mai repede și mai net decât frații lui, municipalii, contradicțiile și lipsa de autenticitate din atitudinile președintelui Iohannis descrise la început. Și, fără prea multă ceremonie, îi aplică ștampila: „tocmai el vorbește”? După care, celelalte aproape că nici nu mai contează.

Așa e Moromete, și ne-a fascinat cu asta generație după generație: simplu, perspicace, necruțător.

Am auzit, de curând, cum gândeau despre președintele Iohannis și despre justiția pe care el o susține, niște astfel de Moromeți. M-am nimerit cu dânșii într-un vagon de tren dintre acelea fără compartimente, fără secrete, în care totul e la comun.

Concluzia care s-a desprins din divanul lor ad-hoc a fost cea pe care am pus-o în titlul acestor rânduri: Klaus Iohannis ține in brate această justitie bolnavă a noastră pentru că justiția sanatoasă l-ar băga la beci cât ai zice pește. În doi timpi și trei mișcări!

Sursa: Contele de Saint Germain

Exit mobile version