Se estimează că exploatarea gazelor de șist (shale gas) în Statele Unite a atins apogeul în 2011 (David Hughes, 2013), când gazele de șist reprezentau 40% din producția totală de gaz natural a SUA. Sistemul denumit ”fracking” (i.e. fracturare hidraulică, hydraulic fracturing) este relativ complicat, însă procesul central este unul relativ simplu: un lichid aflat sub presiune se injectează în rocă (șist), în încercarea de a o crăpa, pentru a elibera gazul aflat înăuntru. Acest lichid este compus în mare parte din apă (aprox. 95%), substanțe chimice (aprox. 0,15%) și nisip (aprox. 5%). Nisipul are scopul de a menține fisurile deschise în timpul eliberării gazelor.
Franța și Polonia, o scurtă comparație
La începutul acestui an, Chevron a decis să oprească explorarea gazelor de șist în Polonia, țara din Uniunea Europeană cu cele mai mari rezerve. Decizia americanilor vine după ce, în ultimii ani, Exxon Mobil și Total au ales de asemenea să renunțe la activitățile de explorare. Atitudinea guvernului polonez cu privire la exploatarea gazelor neconvenționale fusese una foarte pozitivă. Polonia are unul dintre cele mai puțin diversificate bazine energetice din Europa, așa că depinde aproape în totalitate de importul de gaz din Rusia. Mai mult de jumătate din resursele energetice ale Poloniei sunt reprezentate de cărbune, resursă deloc ecologică. Astfel, marile companii nu au avut probleme în a obține licențe de explorare, într-un interval de numai câteva luni (Paul McDonald, 2013). Pe acest fond, Polonia a fost foarte entuziastă cu privire la explorarea și, dacă ar fi fost cazul, exploatarea gazelor de șist.
La polul opus se află Franța, care are de asemenea resurse semnificative (locul 2 în UE). Franța, însă, a scos în afara legii activitățile de explorare și exploatare în 2011. Ambii președinți, Sarkozy și Hollande, s-au opus vehement exploatării. Situația Franței este, însă, diferită față de cea a Poloniei: dependența de gazul rusesc este foarte mică, în cazul Franței (16%, comparat cu 59%). Se estima că, împreună, Franța și Polonia dețin aproximativ 60% din rezervele „tehnic recuperabile” („technically recoverable resources” – TRR) (Pavol Szalai, 2013). Totuși, asta nu înseamnă că aceste resurse sunt ”recuperabile” și d.p.d.v. economic, că vor aduce profit (economic recoverability). Podiumul Uniunii Europene este completat de România. Estimările EIA arată că țara noastră are însă numai o treime din resursele Poloniei.
Cazul României
Știrea că Chevron va sista lucrările de explorare în Polonia a trecut aproape neobservată în mass-media românească. Unul dintre motive ar putea fi arestările și investigațiile declanșate de recentul scandal în care este implicată fostul președinte al PMP, Elena Udrea. O altă mențiune ce merită făcută este că acea parte a societății civile care a mediatizat cazurile Roșia Montană și Pungești nu s-a mai făcut auzită în ultimele luni.
Zilele acestea Chevron a decis să sisteze lucrările legate de explorare și în România. Nu se știu multe informații despre motivele din spatele acestei decizii, purtătorul de cuvânt menționând doar că proiectul din România nu poate concura cu alte activități ale Chevron. Cel mai probabil, considerentele din spatele deciziei sunt economice, la fel ca și în cazul Poloniei. Dat fiind faptul că Franța pare să fi închis orice acces al firmelor interesate de exploatare, iar mediul polonez s-a dovedit a fi impracticabil, România devenea, în teorie, cel mai viabil loc pentru astfel de activități.
Este posibil ca impactul negativ al exploatării să fi fost puțin exagerat, iar protestele, premature. Având în vedere cazul Poloniei, putem aprecia care au fost motivele din spatele retragerii Chevron din România:
- Lipsa unei delimitări clare între procesul de explorare și exploatare. În cazul Poloniei, chiar dacă guvernul a făcut tot posibilul pentru a exploata cât mai repede resursele, companiile nu au trecut de faza explorării. Gazele de șist sunt neconvenționale. Asta înseamnă că procesul de exploatare este mult mai scump și mai complicat decât în cazul exploatării convenționale. Din acest motiv, se iau și alte măsuri de precauție. Opinia publică nu a fost deloc bine informată cu privire la această delimitare. Dacă până acum nu știam cât de profitabilă ar fi exploatarea în România, Chevron dă de înțeles că activitatea nu este fezabilă.
- Infrastructură. Pavol Szalai susține că în Polonia costul exploatării ar fi fost de 3 ori mai mare decât în Statele Unite. Printre cele mai importante motive sunt lipsa infrastructurii și a unei rețele de drumuri care să permită transportul gazelor; adiacent, diferiți factori geologici și economici îngreunează activitatea. Cu alte cuvinte, geografia și dezvoltarea economică a Poloniei ar fi ridicat foarte mult costurile exploatării. Cu toate acestea, interesul companiilor poate fi explicat de perspectiva profitului. Toate aceste minusuri sunt prezente și în România. Este greu de crezut că infrastructura și rețeaua de drumuri din România se vor moderniza spectaculos în următorii ani.
- Prețul petrolului. Argumentul președintelui Iohannis că exploatarea gazelor de șist nu va mai fi atractivă d.p.d.v. economic, datorită scăderii semnificative a prețului petrolului, este numai pe jumătate corect. Prețul petrolului nu va rămâne la aceste valori pentru totdeauna. Companiile petroliere din zona Oceanului Arctic (unde costurile sunt foarte mari) consideră că activitățile de exploatare și explorare de acolo vor aduce profit pe termen lung. Shell a decis recent că va reîncepeexploatarea în vara anului 2015.
- Cantitatea resurselor. Presupunând că exploatarea în România este fezabilă și ar putea aduce profit, trebuie să fim obiectivi cu privire la cantitatea de resurse aflate pe teritoriul României (1/3 din cantitatea Poloniei). Raportul EIA arată că Ucraina de exemplu are de 2,5 ori mai multe resurse decât România. Doar fiindcă aceste resurse pot aduce profit, nu înseamnă automat că vor fi și exploatate.
Nu trebuie însă trecute cu vederea riscurile asupra mediului, în zonele supuse exploatării. Chiar și în Statele Unite, unde deja a avut loc așa-numita ”revoluție” a gazelor de șist, repercusiunile negative au fost recunoscute. Însă, deoarece nu există o legislație creată special pentru a reglementa explorarea/exploatarea resurselor neconvenționale, aceste considerente au fost în mare parte ignorate (Szalai, 2013). În acest context, lipsa informării adecvate despre subiect, coroborată cu existența unei mișcări ecologice de forma #unitisalvam, au favorizat scindarea opiniei publice și au creat un clivaj între elitele politice românești.
Cazul Poloniei este asemănător cu cel al României. Este posibil ca Chevron să nu ofere alte informații cu privire la motivele retragerii din România. Totuși, putem considera că dezvoltarea economică, infrastructura, cantitatea resurselor și opoziția populației au fost factori decisivi. Subiectul merită să fie dezbătut mai în amănunt, odată ce vom afla mai multe informații.
Autor: Marius Șuiu
Sursa: Civitas Politics