După părerea unei majorităţi care merge la alegeri să voteze viitorul preşedinte al ţării, n-am fi o ţară colonizată, devreme ce nici un preşedinte ales n-a propus decolonizarea, dar, iată, a fost ales. C.V.-urile celorlalţi aleşi ai ţării arată că ar fi făcut mai mult decât patru clase primare. Atunci? De ce nu are România o strategie naţională de valorificare a propriilor resurse naturale, care – potrivit unui fost ambasador american la Bucureşti – sunt suficiente pentru dezvoltarea ţării în următoarea sută de ani, interval mai mult decât rezonabil pentru implementarea tehnologiilor care vor stăpâni valorificarea unor resurse azi slab exploatabile (energia solară, energia eoliană, energia nucleară curată)?
Răspunsul este un mister, în aparenţă. Într-o paradigmă raţională a interesului naţional nu-l găsim.
Adevăratul răspuns este că nu practicăm o paradigmă raţională a interesului naţional. Practicăm o paradigmă coruptă a patriotismului. Cine face parte din pluralul acestui practicăm? Absolut toată lumea românească:
mentalitatea publică neînstare să înţeleagă problema şi să organizeze societatea civilă pentru soluţiile cele mai bune ale problemei;
mass-media, ca reprezentant principal al acestei mentalităţi, neînstare să militeze pentru agenda intereselor naţionale majore;
serviciile de informaţii, incapabile să determine în societate preocuparea raţională pentru agenda intereselor naţionale majore (sau corupte de interese antinaţionale);
clasa politică, mai degrabă coruptă de interese antinaţionale decât incapabilă să determine în societate preocuparea pentru agenda intereselor naţionale majore.
În aceste condiţii – care nu pot fi descrise altfel decât cu rea credinţă – întrebarea lui 2014, an de alegeri prezidenţiale, este de ce nu avem nici un candidat la aceste alegeri care să propună urgenţa patriotică a unui consens naţional (şi, implicit, un plan) cu privire la necesitatea imperioasă a strategiei celei mai bune pentru valorificarea resurselor noastre naturale (aur, cupru, gaze, petrol, pământ fertil).
Când serviciile britanice au început să studieze posibilitatea ca Germania să fi trecut la planuri de război, nu s-au putut baza, desigur, pe informaţiile publice. Dar au găsit o metodă de cercetare sigură. Au început să caute cuvintele-cheie care NU mai apăreau în mediile informaţiilor publice. Iar cuvintele care încetaseră să mai apară erau, toate, din familia de cuvinte a războiului. Din păcate, liderii politici ai vremii n-au crezut în concluziile serviciilor de informaţii, iar în 1938, când totul le era clar acestor servicii, au semnat înţelegeri pacifiste cu Germania. În 1939 începea războiul.
Ce vreau să spun? Uitaţi-vă la ceea ce liderii noştri politici NU fac. Nu vă uitaţi numai la ceea ce fac. Nu vă uitaţi deloc la ceea ce declară. Şi nu vă uitaţi în niciun caz la războiul zilnic al comentariilor politice asupra declaraţiilor lor. Ceea ce liderii noştri nu fac poate fi descifrat dacă, mai întâi, ştim ce ar trebui să facă:
strategia naţională mai sus pomenită;
organizarea consensului naţional cu privire la un proiect de ţară (din care proiect această strategie ar fi linia întâi a “frontului”;
dezvoltarea diplomaţiei economice (care era vârful activităţii MAE în epoca dinainte de 1989);
organizarea unei Universităţi de Relaţii Internaţionale (“grădiniţa” care formează viitori diplomaţi şi lideri politici de talie internaţională);
dezvoltarea unor bănci cu capital românesc astfel încât în balanţa capital străin – capital autohton să putem fi cât de cât competitivi (acum suntem zero competitivi!).
În orice explicaţie publică vor oferi, liderii noştri politici vor spune că nu există bani pentru asemenea cheltuieli. Dar noi ştim că numai cu banii care sunt furaţi anual (10 miliarde de euro, potrivit Curţii de Conturi) ar putea fi demarate toate aceste programe.
Concluzia? Clasa politică românească ne conduce numai în interesul de a-şi însuşi aceste 10 miliarde (o pătrime din bugetul anual al ţării).
Soluţia? O revoluţie nu corespunde actualei mentalităţi publice, suficient de needucată ca să nu se poată organiza în numele interesului naţional. Curăţirea prin DNA a portavionului american care suntem în acest moment este o operaţiune prea lentă şi prea uşor acuzabilă de politizare.
Atunci? Nu ştiu. O soluţie de tip paşoptist ar fi ca elitele româneşti educate în Occident şi rezidente acolo să-şi unească conştiinţele şi cunoştinţele, să renunţe la parte din privilegiile dobândite acolo, să se organizeze şi să formeze un partid jucător pe scena politică internă. Dar, mă întreb dacă unii, fiindu-le teamă de această soluţie, nu fac totul pentru ca românii din străinătate să fie cel mai dezbinat neam al diasporei, prin urmare şi cel mai incapabil de o acţiune organizată.
Autor: Ioan Buduca
Sursa: Russia Today