De ce ne jignesc europenii?

Ne dam de ceasul mortii la televiziuni, la radio, in gazete si pe bloguri, atunci cand francezii ne jignesc in cadrul unor emisiuni sportive sau de divertisment, cand ministrul lor de Interne ne atribuie un procent dezarmant noua, romanilor, din numarul celor care savarsesc faradelegi in Hexagon. Prin 2005, un spaniol a compus un cantec tampit la adresa emigrantilor romani, care ii facusera pe concetatenii nostri, aflati sub diferite motive in peninsula Iberica, sa merga cu fruntile plecate de rusine. Am suferit si atunci. Sa ne aducem aminte de articolele defaimatoare, de la inceputul anului 2006, din cotidianul englez „The Sun” indreptate impotriva Europei de Est, cu precadere impotriva Romaniei, in care eram descrisi ca niste veritabile sperietori. Un tabloid central a sustinut la vremea aceea chiar o campanie, cu zero rezultate, timp in care jurnalistii mioritici au batut la usa publicatiei britanice, ca sa le ceara socoteala „colegilor” lor. Fiindca nu le-a deschis nimeni si s-au intors acasica… Dar macar au incercat, nu? In urma cu ani de zile, pentru italieni eram toti rude cu Mailat – criminalul. Eram mamele lui, copiii, unchii, matusile si femeile cu care dormise el. Astia ne curgeau noua prin sange, nu Burebista, Cantemir, Stefan cel Mare, Eminescu, Brancusi sau Enescu.

Au urmat campanii furibunde. Gigantica cizma ne-a lovit cu bombeul, iar o femeie tanara pe care o astepta un copilas acasa, a fost ucisa de un pumn italienesc, pe un peron din gara. Ne-am mai linistit doar atunci cand l-am zarit pe Berlusconi consolandu-l pe presedintele nostru, cel evitat de Sarkozy… Dar ce liniste e asta? Nici presa germana nu ne-a iertat, de-a lungul anilor. In 2008, „Frankfurter Allgemeine Zeitung” denunta coruptia din Parlamentul Romaniei. Si mintea? Inventa ceva? Ne doare cand strainii ne iau in tarbaca, fiecare in functie de temperamentul gintei mame: flegmatic, coleric sau sangvin. In casa noastra, pozitionata in arcul Carpatic, ca intr-o veritabila canapea de colt, ne injuram, ne balacarim, suntem intr-o mare familie, dar clocotim si dam cu pumnul in masa, atunci cand cei de alta natie fac misto de noi. Si de multe ori uitam de tehnologia, care necheaza mult peste fruntariile tarisoarei noastre si duce talk show-urile romanesti si productiile tv, direct in casele vecinilor nostri de Europa. Care vad, inteleg, ne judeca si ne arata cu degetul. Cand altii rad de noi scoatem prafuitele cuvinte „demnitate” si „nationala” din dictionar si printre discutiile aprinse si „serioase” despre jartierele Elenei Udrea si chilotii Ebei, ne aducem aminte ca trebuie sa luam pozitie vehementa impotriva… Le-am declara razboi, daca nu ne asigura presedintele tarii, in urma cu ceva timp, ca n-am dispune decat de niste prastii, un tanc rapciugos, un avion bolnav, cu o singura aripa si-o sabie ruginita, din „aur” de clanta…

Exagerez, fireste, dar as vrea sa nu fie asa. In circul instelat mediatic, cu oi de europarlamentar si injuraturi trasnite in spume de politicieni veniti din epoca lui Caragiale, ne aducem aminte de sentimentul mandriei nationale. Intr-o tara, in care se moare zilnic cu lingura la pomana, iar pensionarii se sfasie intre ei pentru o promotie la chibrituri si la detergent, cand pelerinii crestini si milostivi se dracuie, se injura de morti si mame si se calca in picioare pentru 2 sarmale, – asta DUPA ce au pupat sfintele moastele – am vrea ca Europa sa faca abstractie de toate astea. Cam greu, nu? La mitinguri, profesorii sufla in vuvuzele, pana le ies ochisorii din cap, iar politistii statului isi arunca prin scuipati, pe jos, caschetele cu stema Romaniei! Marcel Pavel canta imnul fara „Traian”, gimnastele si culturistele romance isi trag drapelul pe fund, cand fac stripteasse pe site-uri pentru adulti si chiar membrii unei echipe de rugby din Australia au jucat in costumul lui Adam, acoperindu-se doar cu niste steaguri tricolore. Romanesti! Simbolurile tarii sunt terfelite zilnic.

Si toate astea ajung „la stiri”, aproape concomitent. Se vad de peste tot, in orice pozitie ai sta! Iar in laboratoarele televiziunilor occidentale, un cocktail exploziv si hazos, cu ingrediente din tara barbosului Dracula se face simplu…E material destul! Dictonul „respecta-te singur si vei fi respectat de altii”, functioneaza si la nivel de natie. Dar oare cat ne respectam noi insine valorile? Trupul si sufletul acestui popor? Ce lectii punem pe banci generatiilor viitoare? Si cum le vom motiva sa respecte, ceea ce parintii si bunicii lor batjocoresc astazi?

Razvan Mateescu

sursa: edituramateescu.ro