De ce vedem atat de des romani compromitandu-se in timp ce clameaza numele unor personaje cel putin controversate? Sunt ei doar cumparati sau exprima o credinta sincera? Si care este cel mai grav lucru – a te lasa cumparat de cel pe care il sustii sau sa o faci din sinceritate?
Nu e usor sa raspunzi. Mai ales atunci cand iti aduci aminte ca la doar 21 de ani de la moartea lui Nicolae Ceausescu, romanii isi regreta si isi plang deja, in proportie de peste 50%, fostul tiran, dictator, calau si profanator al simbolurilor si credintelor sale. In acest ritm, in urmatorii 30 de ani ar trebui sa ne asteptam ca acest popor minunat sa isi beatifice fosta oroare, iar in calendar sa apara deodata sarbatoarea lui Nicolae Ceausescu cel Mare si Sfant.
Cum acest scenariu nu ar trebui sa ne socheze prea mult, in baza datelor actuale, sa ne intoarcem in prezent. Manifestarile prin care concetatenii nostri isi manifesta simpatia, daca nu cumva chiar dragostea, fata de tot felul de fosti securisti sau comunisti, fata de marii corupti de ieri sau de astazi si fata de orice personaj cat se poate de dubios, scos vedeta peste noapte de fabrica de telejustitie DNA – nu reprezinta toate oare supunerea noastra oarba in fata marilor stapani ai tarii?
Nici nu mai conteaza procentul – cati ii canta sincer si cati pentru ca sunt platiti sa o faca. Faptul ca exista unele persoane care ies in strada, ingheata in ger sau tremura in ploaie pentru a-si exprima simpatia si pentru a scanda numele, aplaudandu-i si ovationandu-i, unui Cornel Penescu, unui Antonie Solomon, unui Dan Diaconescu ori Gigi Becali sau, mai grav, unui Mircia Gutau sau unui Constantin Nicolescu, in jurul caruia un partid intreg e gata sa faca zid, – sunt fapte si exemple care definesc un grup de romani.
Astazi poate mic, ieri mai mare, dar care poimaine poate sa devina majoritar in cazul altor persoane care vor fi luate si duse cu catuse la maini. Aceste reactii emotionale sunt mostra perfecta pentru lipsa de incredere in justitie care ne domina. In fond, de aici mai este doar un pas pana a iesi in strada pentru a lua apararea unui infractor de drept comun, dar despre care ajungi sa fii convins ca este victima unui act de justitie politica.
Aceasta este insa boala cea mai grava a societatii noastre. Neincrederea. Nu doar in justitie – care doar ea poate deveni fatala pentru un popor – ci in orice misca si exista in Romania. De la primul politician al tarii pana la ultimul afacerist, de la meciurile Diviziei A si pana la povestea de succes a cine stie carei vedete locale – ne-am obisnuit sa fim suspiciosi si repede neincrezatori in oricine. Despre politicieni se stie ca fura, afaceristii nu exista, pentru ca toti au plecat furand statul, nici macar sport curat nu mai avem, iar toate vedetele provin dintr-o cloaca a compromisului.
Cu toate acestea, atunci cand vine vorba ca unul dintre acestia sa cada rapusi de Justitie, ori cel putin de o tentative de justitie, atunci, in mod paradoxal, se vor gasi cu siguranta unii care sa-i sara in aparare, care sa fie gata sa isi punalibertatea si onoarea drept garantie pentru cel pe care pana mai ieri il injurau la colt de strada ca fiind un hot si un corupt. Si totusi. Vom gasi in Romania de fiecare data, pana si in jurul celei mai controversate persoane, cel putin o mana de oameni care sa creada orbeste in ea.
Tendinta, oricum primitiva si imatura, devine criminala atunci cand capata proportii ce depasesc numarul catorva membri ai familiei, apropiati sau cunoscuti. Asa cum a fost in cazul lui Gigi Becali, Dan Diaconescu, Antonie Solomon, (mult mai subtil, dar si mai grav) Sorin Ovidiu Vintu sau, si mai grav, zidul politic al partidului de guvernamant din jurul Robertei Anastase sau al Monicai Ridzi. In fond, palida tentativa a PSD-ului de a-si apara omul (Nicolescu) risca sa devina un reflex normal intr-o societate cu totul si cu totul bulversata si intoarsa pe dos. Cu toate valorile sale.
Autor: Iulian Leca
Foto: stiri.rol.ro
Sursa: ziare.com