De ce îi urăsc socialiştii atât de tare pe “bogaţi“? În primul rând pentru că “bogaţii” (aici îi exclud pe foştii securişti, pe cei îmbogăţiţi din afaceri cu statul sau pe cei îmbogăţiţi pe seama unei funcţii de “demnitate publică”) sunt un simbol al succesului obţinut prin asumarea competiţiei, prin înţelegerea corectă a ceea ce înseamnă valoare şi acumulare de capital. “Bogaţii” nu folosesc mecanismele de partid pentru a ieşi în faţă, nu cară geanta nimănui, nu fac cafele pentru nimeni, nu ţin capul plecat atunci când şeful vorbeşte cu ei şi nici nu râd idiot la glumele nesărate ale celor din fruntea ierarhiei. Socialiştii sunt plin de ură pentru că nu au cum să înţeleagă acest mod al “bogaţilor” de a obţine prosperitate. Pentru socialişti, “bogaţii” sunt nişte ticăloşi care nu au cum să se îmbogăţească decât prin furt. Socialiştii aplică sistemul lor de valori (în care nimeni nu poate prospera dacă nu e corupt, hoţ, ticălos) unor oameni care gândesc complet diferit şi care se îmbogăţesc respectând alte principii.
Socialiştii îi urăsc pe “bogaţi” şi pentru că, abţinându-se de la consum, sacrificându-şi familia, ei adună averi pe care apoi le tezaurizează într-un mod “nedrept” pentru societate. Capitalul ar trebui să circule aşa cum vor socialiştii nu să stea imobilizat în conturile sau buzunarele “bogaţilor”. Se uită că bogaţii înţeleg mult mai bine decât socialiştii ce înseamnă alocarea capitalurilor în condiţii de risc şi incertitudine şi că tezaurizarea este similară adesea cu sterilizarea banilor, sporind puterea de cumpărare a tuturor celorlalţi (inclusiv al săracilor).
Ura socialiştilor împotriva bogaţilor pleacă şi de la faptul că, ajungând “bogaţi” (uneori după generaţii de acumulare), aceşti oameni nu mai lucrează şi nu mai ştiu cum e să pui mâna pe ciocan şi nicovală şi să faci bătături în palmă. Socialiştii uită orele de nesomn, stresul provocat de faptul că “bogatul” munceşte cu mintea şi caută în felul lui noi oportunităţi de piaţă. De multe ori, “bogăţia” are ca scop final tocmai scăparea de această muncă epuizantă prin cumpătare şi prin plasarea economiilor în mod inteligent (muncesc mai mult o perioadă, pun deoparte bani şi îi investesc cu cap pentru ca apoi să mă bucur de rezultatul muncii mele). Ieşirea din mizerie este o virtute şi nu un păcat.
Socialiştii latră pe la toate colţurile cât de ticăloşi sunt “bogaţii”, adevăraţi “stăpâni de sclavi” deşi se uită că trăim vremuri în care există libertate deplină de a te angaja ca salariat la un “stăpân” sau altul sau chiar de a deveni tu însuţi “stăpân” dacă înţelegi cum stă treaba cu riscul şi incertitudinea. Confundând “egalitatea de şansă” cu “egalitatea de rezultat”, socialiştii scot în prim plan prin discursul lor “privilegiile” pe care le are un “bogat” prin comparaţie cu un “sărac”. Foarte mulţi dintre noi suntem săraci nu pentru că nu am avut vreo şansă ci pentru că, fie statul prin politicile sale ticăloase ne doreşte săraci şi uşor manevrabili din punct de vedere electoral, fie nu ştim ce să facem cu şansa noastră (facem şcoli de dragul unor diplome nu de dragul unor competenţe, ignorăm tot ceea ce înseamnă cultură, erudiţie). Piaţa liberă crează acei bogaţi care într-adevăr merită să ajungă bogaţi. Cu cât socialismul e mai dezvoltat într-o naţiune, cu atât sistemul de valori se inversează (cei care merită să fie bogaţi sunt marginalizaţi, exploataţi şi agresaţi pentru ca bunăstarea lor să ajungă la toţi sau, chiar mai rău, sunt torturaţi, închişi, împuşcaţi în cap). Alte acuze la adresa “bogaţilor” clamate în mijlocul agorei de socialişti ar fi legate de obsesia lor pentru maximizarea profitului lor din toate acţiunile pe care le întreprind: “bogaţii” poluează mai mult, “bogaţii” urmăresc monopolul cu orice preţ eliminând din piaţă pe oricine ar dori să îi concureze. “Bogaţii” fac fraude mai multe şi de valoare mai mare, “bogaţii” discriminează având cluburile lor exclusiviste, “bogaţii” au arme şi au gărzi de corp.
Socialiştii au înţeles repede cât de benefic este pentru succesul lor în alegeri promovarea unui astfel de conflict între clasele sociale. Statistic vorbind, cei mai mulţi dintre noi suntem săraci şi cei mai puţini sunt bogaţi. Cum sistemele “democratice” au fost în permanenţă alterate şi oamenilor “săraci” li se permite un vot egal cu cel al “bogaţilor”, cel mai uşor poţi câştiga alegerile mimând grija socială. Nefiind în stare să facă o distincţie clară între bogaţi şi săraci (nu au putut niciodată să înţeleagă ce e cu bogăţia spirituală şi de ce un călugăr e bogat chiar dacă e sărac), socialiştii proclamă bunăstarea socială pe la toate colţurile pentru ca, obţinând puterea, să uite rapid de cei care i-au ajutat la vot şi să îşi vadă de propria bunăstare multiplicată de tot ce înseamnă aparat de stat şi afaceri cu statul.
Cea mai mare grijă pentru săraci o vor avea tot bogaţii. “Bogaţii” sunt o valoare pentru o naţiune şi ei trebuie daţi exemplu şi nu agresaţi sau blamaţi cu ură. ”Ticăloşia” şi “lăcomia” bogaţilor este creatoare de valoare şi de şansă pentru cei săraci. Socialiştii trebuie să înceteze să îi mai mintă pe cei săraci şi, în loc să le cânte în strună, ar trebui să promoveze un respect pentru tot ce înseamnă “bogăţie” şi “valoare autentică”. Nu o vor face însă niciodată pentru că e contrar obiectivelor lor.
sursa: cristianpaun.finantare.ro