In SUA, pachetul de stimuli din februarie ce a pompat in economie 787 de miliarde de dolari a fost o masura de urgenta necesara la criza ce lovise atat de puternic. Ar fi putut fi chiar si mai mult atunci, insa orice masura asemanatoare acum nu se poate dovedi decat extrem de riscanta, considera Bruce Bartlett, intr-un articol din Forbes.
Economia a iesit din Marea Depresiune doar prin consumul masiv provocat de cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Insa lumea a invatat o lectie gresita din aceasta bucata de istorie. S-a ajuns sa se creada ca stimulii fiscali sunt raspunsul pentru orice cadere economica.
Rezultatul ar fi, in cele din urma, o stagflatie asemanatoare celei din anii 1970. Si istoria se va repeta daca nu exista prudenta si nu se evita suprafolosirea politicilor fiscale de acest gen, masuri ce isi gasesc justificarea doar in circumstante extreme.
Dupa Marea Depresiune, era de inteles ca economistii sa faca orice pentru a se asigura ca un asemenea dezastru nu se mai repeta, mai ales ca existau multe teorii conform carora criza va reveni imediat dupa ce bunastarea temporara se va sfarsi.
In SUA, Congresul a asigurat stabilitatea pietei locurilor de munca prin Codul Muncii, in 1946. Astfel, Guvernul SUA trebuia sa se asigure ca o alta Depresiune nu se va mai repeta si ca vor exista locuri de munca pentru fiecare american.
Desi nu exista nicio “instructiune” exacta in legatura cu modul in care se vor atinge aceste obiective, singurul principiu enuntat atunci a fost cel al lui John Maynard Keynes. El a spus ca atunci cand consumul populatiei scade dramatic in timpul unei recesiuni, cheltuielile publice trebuie sa creasca pentru a umple acel gol si a preveni sau macar a modera o eventuala noua criza.
Intr-un eseu publicat in 1951, economistul Milton Friedman a pus la indoiala teoria lui Keynes, aratand ca aceasta nu ar putea functiona decat daca prognozele ar fi exacte si stimulii ar fi calculati si sincronizati perfect. In lipsa acestor conditii, stimulii ar fi aplicati fie prea tarziu, fie prea devreme si intr-un dozaj gresit, ceea ce ar duce la adancirea crizei.
Asadar, rezultatul nu ar fi cel dorit, de eliminare a recesiunii, ci mai degraba de creere a unui ciclu de crestere si descrestere economica.
Din pacate, Friedman avea dreptate. Economistii rareori au vazut semnele venirii unei recesiuni la timp pentru a putea fi pus la punct un program de stimuli fiscali, ba chiar de multe ori criza eroda de ceva timp economia inainte ca acestia sa recunoasca existenta problemelor.
Si chiar si atunci cand semnele recesiunii erau dibuite, timpul de reactie al economistilor facea imposibila punerea in aplicarea a vreunui plan de redresare. Si daca reuseau si sa faca asta, dura foarte mult pana cand guvernele puneau la dispozitie legislatia necesara pentru ca masurile sa poata fi luate.
Si acest cerc vicios va dura la nesfarsit, oricate recesiuni ar trece peste noi si oricate crize ne-ar aduce in pragul falimentului.
sdfsd
sursa: ziare.com