Afirmatiile-cheie rostite la inceputul acestui an, care caracterizeza perfect evolutia economiei romanesti in tranzitie, apartin fostului demnitar, actual bancher, Misu Negritoiu.
Acesta spune: „Ne-am intors de unde am plecat: de la abordarea politicilor de baza pana la calitatea actului de guvernare suntem inapoi la inceputul anilor ’90, cand macar aveam scuza ca nu stiam prea multe.
Acum avem vulnerabilitati mai mari decat inainte de intrarea in Uniunea Europeana, pentru ca s-a vazut ca, la noi, derapajele sunt repetabile: ne corectam o data si pe urma revenim la aceeasi problema.
Si asa am ajuns singura tara din UE care continua sa lucreze cu Banca Mondiala in programe de restructurare de baza.
Situatia economica in care se afla Romania marcheaza esecul generatiei politice a anilor ’90, inca la putere, si care ii are ca exponenti pe presedintele Traian Basescu si guvernatorul BNR Mugur Isarescu”.
Intr-adevar, exista in economia noastra o serie de elemente care se invart in acelasi cerc. Este limpede ca asteptarile generatiei ’90 erau legate de progresul societatii romanesti si, evident, de progresul personal. Societatea romaneasca a iesit din socialism vlaguita din multe puncte de vedere.
Socialismul crease o atmosfera irespirabila atat din punct de vedere economic cat si din cel al libertatilor cetatenesti. De aceea, idealurile Revolutiei din decembrie 1989 au fost legate de castigarea valorilor democratice, dar si de prosperitate, de cresterea nivelului de trai.
Dupa 22 de ani, putem constata ca democratia functioneaza cu sincope, iar lipsa performantelor economice plaseaza Romania pe ultimele locuri ale Uniunii Europene la majoritatea indicatorilor macroeconomici.
De ce si cum s-a ajuns aici? Un motiv important este pentru ca Romania s-a invartit in interiorul catorva cercuri vicioase. Iata cateva dintre acestea.
Vesnica problema a finantarii economiei. De 22 de ani, veniturile bugetare nu depasesc 30%-33% din produsul intern brut (PIB). Acest lucru arata ca, intr-o buna masura, exista inca de la inceputul tranzitiei o felie importanta de economie subterana.
Cu o medie a veniturilor bugetare cu 10% mai mica decat media europeana, economia nu produce, in mod fatal, venituri bugetare de nivel european. Motivele sunt diverse. Ele tin de nivelul impozitarii (mai scazut decat in multe alte tari europene pentru persoane fizice si juridice).
O alta cauza este legata de ineficienta proverbiala a institutiilor statului chemate sa creasca veniturile bugetare. De asemenea, prin natura economiei romanesti, dupa 22 ani, exista inca o prezenta pronuntata a capitalului strain.
Aceasta realitate conduce, in mod fatal, la o serie de miscari de iesire a capitalului, pe baze legale, numite „optimizari fiscale”. Este vorba despre folosirea legala a preturilor de transfer, consultantei sau know-how-ului platit catre firmele-mama sau despre dividendele transferate actionarului.
In fapt, toate aceste operatiuni nu fac decat sa transfere, cu respectarea legii, o parte din venituri sau profituri catre companiile-mama si sa limiteze incasarile bugetare in Romania.
Dar, esenta acestei situatii este legata de prezenta masiva a capitalului strain in Romania.
Cert este ca nevoia de finantare a statului a facut ca guvernele sa apeleze la imprumuturi externe, in special de la finantatori care au impus conditii speciale pentru acest tip de imprumuturi.
Este vorba despre limite de deficit impuse de Fondul Monetar International sau de asanare a economiei, impuse in acordurile cu Banca Mondiala.
Cu cateva exceptii – anii 2000 si 2004 – deficitul bugetar a fost, in mod constant, o problema pentru economia romaneasca.
Asadar, economia locala nu a reusit sa produca resurse suficiente pentru aparatul de stat, ceea ce a dus la nevoia de imprumuturi externe. Acordurile de imprumut au fost insotite insa de restrictii drastice in ceea ce priveste deficitul bugetar si companiile de stat neperformante.
Vesnica problema a managementului institutiilor publice. Cu toate eforturile facute pentru finantarea bugetului, de 22 de ani, nu s-au realizat, in mod vizibil, investitii publice solide. Nu a existat o prioritizare a investitiilor, transparenta a fost redusa, iar rezultatele concrete ale investitiilor si efectele lor de antrenare pentru economie se pot numara pe degetele de la o singura mana. Un reactor al centralei nucleare Cernavoda, cateva noi statii de metrou, sali de sport la sate si, mai nou, cateva stadioane sunt putinele realizari din bani publici, de la bugetul de stat sau de la bugetele locale.
Infrastructura rutiera nu are rezultate notabile, la fel si cea energetica. Educatia si sanatatea acuza de ani de zile subfinantarea, desi la fel de adevarat este ca si in aceste domenii s-au risipit, de-a lungul timpului, o multime de imprumuturi internationale.
Timp de 22 de ani nu s-au facut progrese in materie de reducere a risipei financiare care exista in administratiile locale. Bugetul de stat a transferat neincetat resurse catre bugetele locale, fara a avea un control de eficienta asupra cheltuirii banilor.
Spre exemplu, astazi, nu se poate face, la cererea FMI, un calcul al arieratelor existente la nivelul administratiilor locale, ceea ce arata haosul care inca domneste in finantele locale.
Vesnica problema a administrarii companiilor publice.
De 22 de ani, managementul politic nu a reusit sa faca managementul economic al companiilor detinute de stat. In anii 1994-2000 acest lucru a dus la privatizari pripite, facute pe bani putini si cu investitori de ocazie. De asemenea, lichidarea companiilor a fost o adevarata afacere.
In acest moment, statul a ajuns la solutia asa-zisului „management privat”, o initiativa care implica alaturi de eventuale beneficii si riscuri importante. Si anume, riscul ca privatizarea managementului sa nu aduca performante sporite, ci doar cheltuieli mai mari.
De 22 de ani, in Romania, este un dat faptul ca statul nu isi poate exercita eficient si corect functia de administrator al companiilor de stat. Dupa ce ani de zile aceasta situatie a generat controverse, acuzatii, cautarea de solutii, acum totul pare a merge catre resemnare.
A devenit o realitate imuabila aceea ca statul nu-si poate exercita functia de administrator. O resemnare extrem de nociva, dar foarte avantajoasa pentru politicieni si pentru aparatul de stat care in felul acesta s-a relaxat, in loc sa caute si sa gaseasca solutii.
Pur si simplu, statul si-a luat mana de pe economie, s-a predat si a preferat sa externalizeze toate atributiile pe care le avea. Mai intai, a privatizat si a lichidat companii, procese pentru care insa nu a utilizat angajatii statului, ci a folosit consultanti.
Asistenta juridica, atragerea investitorilor si, acum, managementul privat, totul se externalizeaza. Si, atunci, ne putem intreba: la ce mai este bun statul in economie?
Inevitabil, restructurarea economiei a avut efecte dezastruoase pentru echilibrele economice. Daca, la inceputul anului 1990, in economia romaneasca erau opt milioane de salariati, astazi mai sunt doar jumatate. Cedarile si greselile politicienilor si managerilor au condus la acest rezultat.
Este simplista ideea pe care o sustine astazi presedintele Romaniei, vorbind despre deficitul, real altfel, al bugetului de asigurari sociale. Acest deficit vine, de fapt, din erorile facute in politica economica in ultimii 22 de ani. Este clar ca mult timp de acum incolo bugetul de pensii va avea deficit.
Problema este: cum se vor reduce deficitele? Taierile de pensii sau inghetarea acestora nu sunt decat solutii de moment. Adevarata rezolvare trebuie sa vina de la relansarea economiei, de la noi locuri de munca.
Clasa politica romaneasca pare a fi neschimbata de 22 de ani. Chiar daca fostii presedinti ai tarii nu mai sunt in prim-planul politicii nationale, chiar daca o parte dintre fostii premieri nu mai sunt in prima linie, persista senzatia ca nu are loc o improspatare a clasei politice.
Tinerii politicieni s-au imbolnavit si ei de naravurile predecesorilor. Clasa politica balteste de 22 de ani. Nimic esential nu pare a se fi schimbat. Se intampla acest lucru pentru ca nicio guvernare nu a reusit sa modernizeze Romania si sa creasca nivelul de trai.
Cresterea economica din perioada 2000-2008 este, astazi, o data cu venirea crizei, etichetata ca nesanatoasa si este folosita ca pretext pentru masurile de austeritate ale crizei.
La varf, politicienii s-au mai schimbat.
In esalonul doi, al ministrilor, schimbarile sunt mai putin vizibile si ele se fac mai degraba din cauze naturale. Chiar Traian Basescu este exponentul cel mai clar al imobilitatii politicienilor romani.
Dupa ce a fost, pe rand, ministrul transporturilor, negociator sef al Romaniei in relatia cu FMI si Banca Mondiala si primar general al Capitalei, actualul presedinte vorbeste cu nonsalanta despre deficitul bugetului de pensii.
Direct sau indirect, Traian Basescu a fost participant la toate deciziile care au creat deficitele Romaniei. De aceea, senzatia ca nu se schimba nimic in clasa politica este atat de acuta.
Nimeni nu poate convinge ca vine la putere fara sa aiba ca prioritate propriul interes. Avem aceiasi politicieni si aceleasi solutii politice. Politicienii credibili ar putea scoate Romania din cercurile vicioase. Dar, unde sa-i gasim?
Constantin Rudnitchi
sursa: cronicaromana.ro