In mod normal, daca “schimbarea” i-a satisfacut pe “revolutionari” ei ar fi trebuit sa iasa in strada ca sa isi strige bucuria. Asa cum fac atunci cand echipa favorita de fotbal castiga vreun meci. Daca, dimpotriva, nu i-a satisfacut, atunci ar fi trebuit reluate protestele. Pana la victoria finala. Nu ar fi fost nici o problema intrucat vremea continua sa fie frumoasa iar jandarmii nu intervin impotriva demonstratiilor neautorizate. (Cel putin nu pana acum.)
Nici una din acestea nu s-a intamplat. De ce?
Poate pentru ca aceia care chiar au crezut ca revolutioneaza un regim putred si corupt, au inteles ca au fost manipulati si ca in realitate au pus umarul la inlocuirea unei democratii bolnave cu o dictatura sanatoasa, desigur perlata. Gresesc. Tocmai intelegerea faptului ca in jur totul se schimba pentru a nu se schimba nimic, ar trebui sa ii impinga la continuarea luptei. Asa am decis unii dintre noi acum douazeci si cinci de ani. Ne-au eliminat in cele din urma dar nu ne-au invins. Faptul este probat de imprejurarea ca inca se mai poate striga si ca unele aparente inca se mai pastreaza. (Vezi simulacrul de audieri si de vot din Parlament.)
Poate ca explicatia absentei demonstratiilor ieri sta in lipsa de interes a comanditarilor. Tintele au fost atinse. De ce sa se mai joace cu focul? Imediat dupa alegerile prezidentiale de acum un an demonstratiile isi aveau rostul, dincolo de un anumit defazaj in raport cu mersul neprevazut al evenimentelor, pentru ca se dorea ca intreaga putere asupra Romaniei – nu in Romania – sa ajunga intr-o singura mana. Acum pofta s-a implinit. Daca, Doamne fereste, “strada” ar fi avut ieri vreun puseu de personalitate, “Guvernul strazii” ar fi descoperit de indata ca in depozite se gasesc grenade cu gaze lacrimogene, tunuri de apa, bastoane si gloante de cauciuc. Gata cu coruptia! De acum doar lege si ordine.
In istoricul sau discurs de ieri – discurs la care subscriu 100%, cu unicul regret ca nu mai am accesul la o tribuna parlamentara de la care sa il sustin – singurul lider politic oficial al momentului, Calin Popescu-Tariceanu, isi exprima teama ca, dupa ce proiectele “justitia mea”, “serviciile mele” si “guvernul meu” au fost realizate, la rand sa nu vina si “Parlamentul meu”. Ingrijorarea dlui Tariceanu este tardiva si de aceea superflua. Dupa dezertarea partidelor politice (este drept, lipsite de capacitatea de a-si mai reface legatura de incredere de mult rupta cu cetatenii) si comportamentul las, miop si capitulard al Parlamentului, din ultimele zile, (culminand prin votul dat unui guvern de “tehnocrati” neprevazut de Constitutie si lipsit de legitimitate democratica), inclusiv aceasta tinta a fost atinsa. Actualul Parlament s-a intors la statutul fostei Mari Adunari Nationale.
Mai corect ar fi sa vorbim, deci, despre “Romania mea”. A cui? Vom vedea. In nici un caz a noastra.
PS Inteleg ca ar urma proiectul “Transilvania mea”. Pana la sfarsitul lunii vom avea iarasi “tineri frumosi si liberi” pe strada.
Autor: Adrian Severin
Sursa: Adrian Severin Blog