Articolul din Politico, menit să fie piesa de rezistență în contraatacul #rezist după scrisoarea lui Giuliani a fost cosemnat de 4 coautoare. Deși 2 dintre ele sunt etnic românce (și mulți ieniceri erau…), toate trăiesc „afară„ și au legături mai mult sau mai puțin vizibile cu instituții (de presă – și, probabil, nu numai) din lumea anglo-saxonă.
Cum reiese destul de clar din CV-ul lor publicat de revista Politico însăși, româncele din echipă (Carmen Paun și Anca Gurzu, o româncă emigrată în Canada și specializată în energie) nu sunt specializate în justiție, diplomație etc.. Cel mai probabil, ele doar au furnizat niște date (monitorizarea presei românești) și au asigurat traducerea. Principial rasistă, centrala colonială anglosaxonă nu își asumă riscul să pună la lucru fără supraveghere niște Untermenschi români (nici măcar bine educați în dialectele omului alb, gen Dan Alexe), când ținta „job-ului„ este un băiat de greutatea lui Giuliani.
Căpitanul batalionului aproape sigur că a fost Lili Bayer, „jurnalistă„ (școlită, însă, și la „Georgetown University’s Walsh School of Foreign Service„ – pentru connaisseurs…) cu dublă cetățenie SUA-Israel, care ani de zile a coordonat la Budapesta eforturile propagandei șoroșiste împotriva Ungariei (sau, ca să folosim limbajul ei: „regimul lui Viktor Orbán„). A fost asistată (probabil în muncile mărunte de verificare a legăturilor de lobbying) de Marianne Levine, o tânără specialistă în lobbying din echipa Politico. Cu orice politician român (cu excepția, poate a lui „Manole„) poți șterge pe jos oricând și fără dovezi, nu-i stres. Cu Giuliani însă e recomandat să-ți recitești de câteva ori articolul înainte de publicare, și să nu te zgârcești nici la disclaimer-uri, ca cel prin care batalionul își încheie, prudent, manevra:
“The letter is unremarkable,” Stephen Gillers, a professor at NYU School of Law, told POLITICO in an email. “I don’t know for whom he is writing it or anyone’s agenda. But that doesn’t matter. Whether he is writing as a lawyer for a client or to aid Freeh’s clients in their goals, or even as concerned citizen, there is nothing in it that is improper under U.S. legal ethics.”
Autoarele, desigur, s-au bazat pe faptul bine cunoscut că, din 100 like-uri, 10 internauți mai dau și click pe articol, din care 5 vor și începe să-l citească, dar doar 2 citesc până la capăt. Și pe naivitatea cititorului TFL spălat corespunzător pe creier, care nu sesizează faptul că suspiciuni similare de „lobbying„ (cum se numește centurismul la Bruxelles) ar putea fi ridicate în legătură cu aproape orice declarație anti-PSD-ALDE făcută de aproape orice oficial UE sau US la Bruxelles sau la Washington. Doar că despre afacerile unora auzim des, despre ale altora, aproape nimic. Aici, presa globalistă exploatează doar nerușinat avantajele tactice care decurg natural din situația ei monopolistică față de segmentul din public care încă nu a trecut la mediile alternative.
Dar, și mai esențial: întrebarea reală n-ar trebui să fie „ce valorează articolul din Politico?„ (răspuns evident: aproape nimic, prostește doar cei mai irecuperabili dintre proști), ci „de ce este reacția „Centralei„ atât de blândă, încât și șoroșiștii devin brusc prudenți„? Poate din cauza gazelor (o Europa centrală energetic independentă îi jenează pe ruși mai mult decât pe americani, care oricum aveau propriul lor blat cu Croația spre a aduce gaz lichefiat – îmbogățirea României în proces ar fi un fel de consecință colaterală, nedorită, dar tolerabilă)? Ar fi scenariul cel mai optimist. Tot relativ optimist ar fi, de fapt, să ne așteptăm la semnarea unui nou contract de „achiziție„ de fiare vechi dar costisitoare dinspre SUA. Însă există și un scenariu în care prețul plătit de România sub Dragnea pentru blândețea Centralei ar fi disproporționat de mare – chiar și raportat la veniturile babane care se pot trage din gaze după litera legii Offshore: dacă nu ghiciți care, să-mi urmăriți privirea în direcția Ankara – sau, mai exact: Incirlik. Apoi spre Moscova. Pănimaeș?
Autor: Modeste Schwartz