Dobânzile mici îi fac pe investitori să fie mai rezervaţi în a acorda credite? Nu. Pare contraintuitiv, însă abia randamentele mici sunt cele care îi forţează pe investitori să caute plasamente în titluri având un grad mai ridicat de risc dat de scadenţele mai ridicate. Acesta este contextul unei explozii a pieţei emisiunilor de bonduri cu maturităţi ultralungi. Stocul titlurilor cu scadenţe mai mari de 30 de ani a sporit la 142,5 miliarde dolari, un avans anualizat de 22%, scrie Wall Street Journal citând date centralizate de Dealogic. Creşterea acestui volum este încă şi mai spectaculoasă (55%) dacă o raportăm la anul 2012. Valoarea actuală este cu 30 miliarde dolari mai ridicată decât în anul exceselor financiare 2007 şi cu peste 100 miliarde dolari peste anul de vârf al crizei economice – 2009. Este de remarcat că în anii ’90, în medie, stocul total al acestui tip de obligaţiuni era de sub 10 miliarde dolari, de 14 ori mai mic decât în prezent!
Goana după randamente a investitorilor instituţionali a deschis zăgazurile pentru guverne şi corporaţii ca să se împrumute cu nişte bani care nu vor fi plătiţi preţ cel puţin de o generaţie. Spre exemplu, Mexicul deja a emis un bond pe 100 de ani, Canada a avut două emisiuni pe 30 de ani, iar Spania are la rândul ei în pregătire o licitaţie pentru un bond cu maturitatea la jumătate de veac. Franţa, Austria, Elveţia, Japonia şi Marea Britanie au vândut bonduri ultralungi denominate în propriile monede, în timp ce în martie Mexicul a realizat o emisiune în lire sterline.
Corporaţiile nu au rămas mai prejos. McDonald’s Corp. a vândut în iunie a.c. obligaţiuni denominate, de asemenea, în lire sterline, în valoare de 300 milioane lire sterline având maturitatea 40 de ani. Cu numai o lună înainte, producătorul de utilaje miniere şi de infrastructură Caterpillar a vândut bonduri pe 50 de ani în valoare de 500 milioane dolari la un randament de 4,767%, cu doar 1,375 puncte procentuale peste titlurile de Trezorerie americane cu scadenţa 30 de ani.
“Obţii un randament suplimentar pentru bondurile ultralungi”, explică Erik Schiller, senior portfolio manager la divizia globală de bonduri guvernamentale a Prudential Financial, care are în administrare active de peste 400 miliarde dolari. “Oamenilor le pasă de veniturile din momentul de faţă”, completează acesta.
Un exemplu de astfel de cumpărător este fondul de pensii al angajaţilor din sistemul public al statului California, Calpers, cel mai mare fond de pensii din SUA. Este vorba de aceeaşi entitate care în 2007 făcea un alt pariu extrem (dovedit între timp greşit) plasând nu mai puţin de 705 milioane dolari într-un fond de private equity, Health Evolution Partners Inc., specializat pe investiţiile în companii activând în domeniul sănătăţii, dar condus de o persoană fără experienţă în administrarea activelor financiare. Deşi fondul a promis Calpers randamente de 20%, finalmente, rezultatul asupra portofoliului a fost negativ.
Autor: Adrian Panaite
Sursa: Curierul national