Ţinând cont de tragismul consecinţelor, şi într-un caz şi în celălalt, ne întrebăm şi îi întrebăm pe cei care pot să răspundă dacă incapacitatea de plată este ultimul stadiu al ironiei sorţii? Al jocului întâmplării? Teoretic vorbind, datoriile (financiare) neonorate – ale companiilor, ale instituţiilor statului sau ale unui individ – sunt, în plan moral, expresia sfidării celui sau celor care ar fi fost obligaţi să le gestioneze. Practic, fenomenul, care destabilizează la nivel macro sau microsocial toate părţile implicate, are mai multe necunocute decât am fi noi capabili să descifrăm.
La fel de grave sunt însă şi datoriile morale. Faţă de cei care vor veni şi ne vor judeca. Faţă de generaţiile tinere ce nu vor fi dispuse, poate, să înţeleagă de ce am trecut cu vederea peste “moda” insolvenţelor, a datoriilor care macină corpul social, erodându-i, încet şi sigur, fiinţa organică. Asemenea unui virus periculos care atacă tot ce atinge, curmând nu numai firul vieţii, ci şi al convingerilor.
Cum să le explici tinerilor că, de pildă, nu ai avut sârguinţa necesară de a te bate cu morile de vânt pentru a elucida misterul din jurul privatizărilor fără temei? Că nu ai făcut ceea ce se cuvine pentru a atenţiona asupra pericolului tuturor construcţiilor abstracte din jurul unor decizii europene – justificate sau nu, făţiş – pe tema Schengen-anti-Schengen, a “hăcuirii” României prin regionalizare? Mai explicit: că nu te-ai informat suficient, ca simplu cetăţean cu drepturi depline, asupra consecinţelor noii împărţiri administrative despre care Teodor Baconschi afirma recent: “Noi nu ne dorim o feudalizare, nici un fel de hăcuire a României în funcţie de interesele unor clanuri locale, ci mai degrabă o nouă împărţire administrativă raţională, care să permită o mai bună absorbţie a fondurilor europene”. De unde să ştim că acestea sunt adevăruri pure, pentru a-i convinge pe tinerii noştri că aşa au stat lucrurile? Cum să-i facem să înţeleagă, în adorabila şi blânda lor inocenţă, că defrişarea pădurilor, distrugerea rezervaţiilor naturale, mutarea munţilor din loc pentru exploatarea bogăţiilor prin metode tehnologice interzise chiar de legislaţia europeană trebuiau să se întâmple, împotriva dorinţei oamenilor? Cum să le spui că multe din personajele zilelor noastre nu au/nu au avut conştiinţă morală? Şi că numai străfundurile lor infernale au condamnat, prin vitriolarea prezentului, destinul generaţiilor de mâine? Nu ai cum, fiindcă nu te vor crede. Vor spune că au citit şi au studiat tomuri întregi de Filosofie, că ştiu cu ce se ocupă Teologia, Sociologia şi Psihologia umană şi socială, Istoria ţării şi a omenirii, aşa încât nimic din cele întâmplate, la ei acasă, nu îşi află justificarea. Nu vei face decât să le însingurezi sufletul şi să-i arunci în disperare. Rămânând, împotriva propriei voinţe, dator pe viaţă…
Eşti în stare să te împovărezi cu asemenea vinovăţie? Să devii exterior ţie însuţi? Să crezi că nu te-a ajutat Cel de Sus; că nu ţi-a fost sprijin în împrejurări nefavorabile ţie? Ar fi culmea să păcătuieşti acuzându-L chiar pe Dumnezeu…
autor: Veronica Marinescu
sursa: curierulnational.ro