Site icon gandeste.org

Dan Sucu: Bancile au facut nu o caruta, ci un vapor de bani. Cresterea dobanzilor nu se justifica

“Doar pentru ca o agentie de rating a venit si a spus ca a crescut riscul, nu se justifica cresterea de dobanzi. Ei (bancherii – n.red.) nu platesc mai mult celor ce fac depozite, iar cheltuielile lor nu au crescut. Este o anormalitate extrema ceea ce se intampla. Romania este tara in care au facut nu o caruta, ci un vapor de bani si continua sa faca”, spune Dan Sucu.

Necesitatea refinantarii unei datorii externe pe termen scurt de 24 miliarde de euro a incordat la maxim relatiile dintre bancheri si companii.

Omul de afaceri Dan Sucu, care detine Mobexpert, a rabufnit intr-o declaratie facuta pentru ZF la adresa bancilor din Romania care au majorat dobanzile puternic in ultima perioada sub pretextul deteriorarii ratingului de tara.

“Doar pentru ca o agentie de rating a venit si a spus ca a crescut riscul, nu se justifica cresterea de dobanzi. Ei (bancherii – n.red.) nu platesc mai mult celor ce fac depozite, iar cheltuielile lor nu au crescut. Este o anormalitate extrema ceea ce se intampla. Romania este tara in care au facut nu o caruta, ci un vapor de bani si continua sa faca”, spune Dan Sucu.
Aceasta este prima declaratie a unui om de afaceri roman puternic care pune in discutie politica bancilor din ultima perioada.

Bancile au facut profituri nete de 1 miliard de euro anul trecut si de 3 miliarde de euro in ultimii trei ani.

Intre banci si companii este o tensiune din ce in ce mai mare pentru ca liniile de finantare nu sunt prelungite. Bancile, care sunt in mainile investitorilor straini, cer dobanzi mai mari sau rambursari anticipate. In plus, bancile austriece au cerut, prin vocea ministrului de finante austriac, interventia statului roman pentru a continua finantarile pe piata locala. Mobexpert are credite de 80 mil. euro. “Creditele Mobexpert sunt contractate pe termen lung, iar contractarea de credite noi pentru a le rambursa pe cele vechi este exclusa. Relatiile noastre cu bancile sunt incordate, pentru ca noi toti (companiile private – n.red.) am negociat deja creditele la o anumita marja care fluctueaza in functie de EURIBOR.”

Sucu afirma ca bancherii se ascund pur si simplu in spatele crizei financiare pentru a cere majorari de dobanzi. Situatia este cu atat mai paradoxala cu cat Banca Centrala Europeana a redus agresiv dobanzile in ultimele luni, tocmai pentru a impulsiona finantarea economiei, iar state ca Olanda, Austria, Franta sau Grecia, de unde provin bancile care domina azi finantarea economiei romanesti, au injectat zeci de miliarde de euro tot in acest scop.

“Astazi sportul de a fi bancher nu mai este sportul de a incerca sa gasesti clienti noi. Sportul bancilor este sa incerce sa obtina bani mai multi. Bancile mici, care au fost cele mai agresive in gasirea de clienti, sunt acum si cele mai agresive in ideea de a obtine o marja mai mare. Numai din dobanzi suplimentare am facut un calcul si rezulta ca firmele si persoanele fizice ar trebui sa plateasca in plus 1,5 miliarde de euro, bani care nu se mai duc in investitii, ci la creditori.”

Companiile si bancile din Romania au datorii externe pe termen scurt, de sub un an, de 24 miliarde de euro, iar refinantarea acestora este de fapt cea mai grava problema a economiei romanesti in momentul de fata.

“Sunt firme care de exemplu trebuie sa-si reinnoiasca saptamana viitoare un credit pe termen scurt de 5 milioane de euro si banca nu o mai face in mod automat. Banca cere banii inapoi, firma nu are de unde sa ii dea, iar banca nici nu vrea sa execute garantiile pentru ca stie ca nu au valoare”, afirma analistul economic Matei Paun, managing partner la BAC Investment, o companie de consultanta in fuziuni si achizitii care face si consiliere pentru finantare.

Bancile si companiile sunt acum in expectativa – nu stiu ce se intampla si asteapta.

“Daca bancile nu vor porni iarasi finantarea, situatia se va deteriora rapid, iar in toamna vom avea zile negre”, a mai spus Paun.

Autori:  Ioana David , Sorin Paslaru

Sursa: Ziarul Financiar

Exit mobile version