Site icon gandeste.org

Dan Diaconu: ”Pac la războiu, că nu mai e de stat!”

Ce să vă spun, oameni buni, trăim vremuri crâncene. Din cauza ploilor anapoda s-ar putea să avem un an agricol prost. Bieții agricultori, cei care an de an se luptă cu ciuperci, fungi, viruși, buruieni și atâția alți dăunători, anul acesta s-au trezit cu probleme generate de precipitații. Ba n-a plouat când trebuie, ba a plouat prea mult. Știe toată lumea care-s greutățile și provocările din agricultură.



Ei bine, ca și cum problemele ultimei perioade n-au fost destule, țăranii din Ialomița s-au trezit cu reactivarea unui dăunător care, în trecut, le-a dat numeroase bătăi de cap: armata. Dacă vă uitați așa-n dungă la afirmația anterioară înseamnă că n-ați trăit cu atenție în România postrevoluționară. Cum, bre, adică voi nu știați încă despre teama cea mai mare a țăranilor români? Dacă vă imaginați că țăranul nostru se teme de cărăbușul cerealelor, păduchele verde sau gândacul ghebos, e clar că nu știți realitatea de la firul ierbii.

Multă vreme, țăranul român s-a dus și-a făcut slujbe la biserică pentru a nu fi lovit de „molima MIG-ului”. Li s-a tot întâmplat multora să-și găsească frumusețe de ogor făcut muci de câte-o hardughie de-aia de se-ndrăgostea atât de mult de culturile românului încât refuza aeroporturile scumpe în schimbul lanului de grâu al bietului țăran mioritic. Nici nu știți câte descântece de „luat MIG-ul” sau de „dezlegare de MIG-uri” au apărut în folclor. La un moment-dat teroarea țăranilor care-aveau ogoarele pe lângă aeroporturile militare era atât de mare încât bieții oameni se gândeau să se-apuce să cultive prin buncăre, doar doar or scăpa de furia bravei armate române.

Timpul a trecut și, spre fericirea țăranilor, flota de MIG-uri s-a diminuat atât de mult încât oamenii au și uitat de dăunătorul ăsta. I-a cam luat, ce-i drept, o transpirație rece pe șira spinării atunci când au auzit că România s-a gândit să se doteze cu F16. Știau bieții țărani de ce teroare au avut parte atunci când brava armată s-a dotat cu fierul vechi de la ruși pe post de cosciuge zburătoare. Acum înțelegeau și ei ce-i paște când, aceiași melitari, s-au gândit să dea iama în cimitirele de avioane ale armatei licuriciului și să se doteze cu F16. Le-a revenit bieților țărani în minte perioada de teroare și, din nou, au căutat soluții. Nu știu dac-au fost la țigănci să-i dezlege de farmece sau dacă au apelat la șamani, cert e că au obținut o victorie răsunătoare: coșciugele americane nu s-au desprins de la sol. Spre deosebire de ruși, americanii ne-au asigurat la achiziție, că nu vom mai înregistra cu avioanele lor „eșecele” pe care le-am avut cu MIG-urile. Uite-așa, de când am cumpărat „haveoanele”, niciunul n-a căzut. Asta pentru că n-aveau de unde: dacă nu se ridică de la sol, cum să cază? Au mai fost ceva accidente, dar limitate. Spre exemplu, un căprar doborât de strategiile militare pe care le îngurgitase de la generalii Heineken sau Ursus, combinate cu cele predate de mult mai titrații Smirnoff și Stalinskaya, a simțit nevoia – sub presiunea bășicii udului – să pună-n aplicare tot ce-a învățat. Și, cum nu prea se mai putea ține, s-a gândit să se ușureze lângă un F16 d-ăsta. Numai că ăla, naiba știe de ce, fusese băgat în priză ca să i se-ncarce un acumulator de la o veioză din cabina aparatului. Și-atunci s-a produs tragedia că, de la un fir neizolat, corentul electric a urcat pe jetul căprarului în sus și i-a provocat arsuri grave în zona ștromeleagului. Deh, avioanili astea e d-alea cu protecție la penibil și nu suportă să fie jicnite(sic!) de orice răcan. Acu, dacă mai venea f-un general mai obosit d-atâtea meciuri dă halbere și-l loa somnu pân cabină și deh, ca omu’, mai trăgea un vânt, mai scăpa f-un jet firbinte pân somn, deh, astea să mai iartă că vorba aia, foncția obligă. Da să vie un amărât d-ăsta dă căprar să să pișulește pă avion, asta n-a suportat F16-le și l-a atacat la ștromeleag.

Mă rog, am cam deviat, dar ați reținut esențialul. Țăranii noștri au răsuflat a ușurare. Uite că dăunătorul care venea până nu de mult pe calea aerului fuse învins. Era clar pentru toată lumea că amenințarea cu F16 dispăruse, astfel încât țăranii noștri s-au pus pe treabă. Și, după cum ați constatat, ultimii ani au fost unii remarcabili din punct de vedere agricol. Numai că anul ăsta s-au întâmplat nește trebi speciale.

Se trezi Papa dă la Roma să vie p-acilea să ne binecuvânteze. Acu’ știți cum e, foncția te obligă. Și cum poți tu ditai Papa să te prezanți în fața prostimii dân România fără s-o pui d-o minune? Așa că o puseră în scenă dă doo(sic!) ori p-aia cu „Iliescu-apare/Soarili răsare”, de data asta cu Papa în loc de nea Nelu. Șmecheria e simplă că mai e puțin și-o s-o vedeți făcută și pe la spectacolele din bâlciuri: un avion dă drumu-n nori la niscaiva substanțe la o anumită oră, iar după o vreme, cam când apare nenea Papa în fața prostimii, „să răspândește nourii”. Și uite-așa, prostimea să minunează dă puterea lu’ Papa. Nu știu câtă binecuvântare au simțitără ăia d-acolo, dar țăranii mai de la distanță și care s-au mai nimerit și pe direcția vântului, s-au trezitără cu culturile belite de „ploaia lu’ Papa”. De la ciuma lu’ Caragea nu se mai auziseră așa belele. Mă rog, timpul a trecut și țăranii noștri trăgeau speranță că cel puțin la orz or să scoată pârleala. Aiurea, când trăiești într-un complex geopolitic atât de tensionat, tre’ să te-aștepți la surprize.

Bunăoară, șpioni dă marcă, d-ăștia pentru care Google Maps nu mai are aproape niciun secret, stătutără ei pă net dă-i șpionară pă ruși. Și, cum a stat iei așa atenți dă aproape să moară dă atenție, i-a prins p-ăia cu mâța-n sac. Așa s-a făcut d-a ieșit domnul Leș în conferință dă presă să-i facă pă ruși dă cacao din cauză dă agresiune dă moarte. Știți ce-a făcutără rușii? O puseră d-o agresiune împotriva bietei noastre țărișoare întrucât s-au apucat să facă un exercițiu melitar fix unde v-ați fi gândit mai puțin: pe teritoriul lor. Hai spuneți, ați mai văzut o asemenea sfidare? Să se-apuce ăia să facă exerciții militare în țara lor? E agresiune pe față la adresa noastră, se vede de la o poștă. Da’ le-a zis-o, domnu’ ministru, le-a zis-o grav: păi dacă voi ne sfidați în halu’ ăsta, să vedeți ce-o să vă mai sfidăm noi. Și uite-așa a programat un esercițiu militar dă amploare acilea la noi în țărișoară, dă s-a speriat Putin. Vă dați seama ce rău s-a speriat dac-a ieșit ambasadoru’ ăla al lor și-aproape i-a zis lu’ domnu’ Leș că s-apropie de statura legendarului soldat recunoscut la nivel mondial supt numele dă moș Teacă.

Ei, uite-așa s-a făcutără tărășenia despre care urmează să vă spui. Tomnai ce s-apucaseră bieții țărani din Ialomița să inspecteze culturile de orz că, din pământ, din iarbă verde, s-au trezit atacați de tancuri americane. Frățioare, ăștia au luat-o-n serios cu exercițiul de sfidare a rușilor și le-au făcut praf ogoarele bieților țărani. Au luat-o cu șenilele alea pe câmpuri de i-au făcut pe bieții țărani să uite și c-au avut orz. Putin înțeleg că nu mai poate să doarmă, nu mai poate să mănânce, nu mai poate nici să iasă în conferințe de presă. Cică nici kaghebeul nu-l mai poate opri d-atâta râs. Râde Putin de se clatină Kremlinul. Nu mai e mult și-or să interzică rușii accesul în Piața Roșie ca să n-audă șpionii cum tovarățul Putin nu se mai poate opri din râs. Pasămite, strategia lu’ Leș a produs efectul scontat. Rusia e paralizată că Putin, din cauza râsului, nu mai poate să dea niciun ordin.

Problema însă e pe teritoriul nostru. Cică țăranii români sunt loviți de-o boală stranie. S-au speriat atât de rău de tancurile alea încât sunt hotărâți să se lase de agricultură. Mai mult, în pacostea asta cu tancurile care-atacă fără milă culturile oamenilor nici măcar țigăncile nu se mai bagă. Cică-au făcut un consiliu d-ăsta d-al vrăjitoarelor unde să dezvolte un blestem anti-tanc sau, și mai eficient pentru „ăi dă plătește bine”, unu anti-armată. Cică ar fi reușit ceva, da’ a venit Plăvanul cu întreg CSAT-ul și, drept pedeapsă pentru complot împotriva bravei noastre armate strâns unite cu aia hamericană, le-a expulzat pe țigănci în Heuropa, lăsându-i pe bieții țărani cu buza umflată.

Cam asta e tot ce-am avut de spus. Au scăpat bieții țărani de MIG-uri, au scăpat de F16, dar de furia tancurilor americane n-au cum să mai scape. E clară: lăsați naiba agricultura că e nasoală! Poate s-or apuca de plantat grenade și bombe. Nu de alta, dar trebuie să-l sfidăm cumva pe Putin!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Exit mobile version