Site icon gandeste.org

Dan Diaconu: ”Lista investiţiilor americane în România”

Când vine vorba de interese, ambasadorul licuriciului o dă înainte, ca o moară stricată, cu „afectarea investiţiilor”. Putem spune că tovarăşul ambasador este cel mai mare susţinător al investiţiilor americane de-aici. Şi, întrucât avem o economie atât de vibrantă, m-am gândit că e necesar să facem o hartă a acestor investiţii, astfel încât neofiţii să nu mai fluiere în biserică.



Una dintre primele investiţii americane care-mi vin în minte a fost Microsoft. La început, produsele companiei au sosit piratate pe computerele înjghebate pe genunchi cu componente chinezeşti. După acest scurt moment de respiro, statul român s-a apucat să achiziţioneze în draci licenţe de-ale sale. Mai mult, a dotat toate instituţiile de învăţământ cu sistemele de operare şi programele Microsoft, transformând societatea în sclavul firmei americane, asta în ciuda faptului că alternativele produselor Microsoft erau gratuite şi cu open source.

Cadoul făcut de compania americană a fost o suveică prin intermediul căreia s-au vândut statului licenţe ale produselor Microsoft la preţuri fără discount(în ciuda volumului imens). Diferenţa de bani a intrat în „propaganda dă dreapta”. Cei curioşi vor regăsi banii atât în campaniile electorale ale lui băsescu, dar şi pe la intelectualii ticălosului, plătiţi regeşte la tot felul de conferinţe despre nimic. Ca să fie cercul perfect, socoteala cu Afacerea Microsoft s-a concretizat în sforăitorul dosar Microsoft, instrumentat de DNA astfel încât să nu cumva să cuprindă firma americană şi nici intermediarii de primă mână sau beneficiarii finali. Tunul dat de Microsoft prin această suveică se ridică la multe sute de milioane de dolari, bani care-au finanţat interesele propagandistice americane de-aici.

O altă investiţie de succes a fost Autostrada Transilvania. Pentru a sărbători intrarea în NATO, Româniai i s-a impus acordarea unei şpăgi oficiale către complexul militaro-industrial american. Aşa a apărut Bechtel, firma care trebuia să construiască o autostradă menită a uni Braşovul cu Oradea. Iniţial autorităţile europene ne-au beştelit pentru acest proiect care deranja din cel puţin două motive: primul era legat de îndrăzneala României de a-şi construi infrastructură rutieră care deranja grangurii Europei, iar celălalt era legat de bani care nu mergeau la şmecherii europeni. S-a trecut uşor peste cele două impasuri în momentul în care s-a constatat că toată afacerea Bechtel e strict o şpagă în urma căreia nu va rezulta nimic pentru România. După o groază de vreme în care americanii n-au făcut nimic, ci doar au încasat bani de la statul român, li s-a mai dat un mizilic de 100 mln.$ ca să plece mulţumiţi. Această afacere de şpagă n-a mai fost discutată de niciun cerber anticorupţie, iar pentru cimentarea relaţiilor cu bunii noştri parteneri s-a volatilizat şi originalul contractului cu Bechtel, nimeni na mai ştiind nimic despre el. Profesionist, lucrat ca la carte.

O altă serie de investiţii de succes au fost cele militare. Prima a fost achiziţionarea de către statul român a celebrelor aeronave F16 din Portugalia. Aici a fost o şpagă dublă. Le-am luat din Portugalia pentru a-i mulţumi ticălosului Barosso pentru binecuvântarea de a-l păstra pe băsescu în funcţie în ciuda referendumului în care 90% dintre participanţi i-au spus să plece. Chipurile le-am luat gratis, dar ele au trebuit redodate de către „partenerii americani”. „Dotările moderne” au constat în montarea unor radare cu rază de acţiune inferioară MIG-urilor armatei române şi, probabil, un strat de vopsea proaspătă. Alt miliard de dolari aruncat absolut aiurea. Ceea ce e de-a dreptul hilar e faptul că la ora actuală România nu-şi mai poate supraveghea spaţiul aerian. MIG-urile cad precum păduchii în contact cu DDT-ul, iar flota de F16 e nemişcabilă de la sol. Deh, ce altceva să faci cu nişte fier vechi?

De altfel, investiţiile în tehnică militară americană nu s-au oprit aici. Ne-am tras sisteme Patriot, la fel de eficiente precum praştia, pentru care am decartat acum 10 mld. $, dar le vom vedea prin 2025. Dacă le vom mai vedea vreodată. Cum suntem cu baierele pungii deschise, mai trebuie să achiziţionăm tot de la licurici elicoptere Sikorski(Lockheed Martin), transportoare militare şi alte nimicuri care ne vor ridica cheltuielile militare la cer. Poate vă întrebaţi care-s beneficiile noastre din aceste „investiţii” în aparatură militară. Nimic, niente, canci! Absolut totul se cumpără cu încălcarea legii privitoare la offset, decardându-le americanilor banii pe loc în schimbul promisiunii lor de a ne livra la calendele greceşti echipamente care, de altfel, la momentul actual sunt depăşite. Curat murdar, monşer!

Se pare că-n ceea ce priveşte armata nu prea am avut noroc, astfel încât ar trebui să ne îndreptăm privirile spre exploatarea resurselor. Aici lucrurile stau altfel, cu totul altfel! Pe vremea când preţurile gazelor erau piperate, i-am primit în România pe preacinstiţii de la Chevron, care ne promiseseră că extrag gaze de şist folosind „ultimele tehnologii”. Ce însemnau ultimele tehnologii de-atunci? Injectarea în pământ a unor substanţe deosebit de toxice – multe introduse arbitrar doar pentru a se putea dejecta undeva produse secundare ale industriei chimice pentru care stocarea sigură e extrem de scumpă – şi extragerea în urma acestui proces a unor cantităţi de gaz natural. Rezultatul final urma să fie decontat tot de noi: imense zone deşertificate, cutremure de suprafaţă s.a.m.d. Revolta ţăranilor de la Pungeşti, presiunea opiniei publice şi ieftinirea hidrocarburilor au reprezentat norocul nostru deoarece altfel cred că Chevron tot ar fi exploatat zăcămintele, chiar dacă ar fi fost nevoie de pază asigurată de armata SUA.

În decembrie 2011, între Crăciun şi Anul Nou, o navă a EXXON Mobile intra în Marea Neagră pentru explorarea zonei. Perfect sincronizat, Ministerul Dezvoltării condus atunci de Elena Udrea, a dat o celebra OUG 85 prin care i-a scutit pe americani de toate autorizaţiile. Era vorba de zeci de milioane de dolari. Climatul extrem de propice de-aici a făcut ca aclimatizarea caracatiţei Exxon să se facă natural. Aşa a apărut legea offshore care-i făcea stăpâni pe concesionari peste gazele româneşti din Marea Neagră. Şi, ca să nu fie treaba nasoală şi să deranjăm oareşce interese geostrategice, platforma continentală românească e împărţită între ruşi şi americani. La fel cum, în trecut, gurile Dunării erau împărţite între ruşi, francezi şi englezi. Norocul nostru de data aceasta a fost că Dragnea – supărat fiind pe problemele sale penale – a cam scăpat de sub controlul licuriciului şi-a cam mărit de capul lui taxarea gazelor respective. N-a făcut-o suficient de radical, dar oricum a mai scos ceva bani de la banda de jepcari internaţionali.

Cam acestea sunt „măreţele” investiţii americane din România. Cu excepţia Ford-ului care-a preluat fabrica Daewoo de la Craiova, în rest toate sunt furturi pe faţă, generos acoperite de structura ilegală implantată de către americani în statul român. Încă vă mai iluzionaţi cu „investiţiile” americane din România, cu marele capital care vă va scoate din sărăcie? Sunteţi la fel de proşti ca naivii de după Război care sperau că vin anglo-americanii să-i elibereze. A venit dracu’ sub forma teleghidaţilor de la Moscova care, ori i-au băgat în puşcărie, ori i-au lichidat. Ce-avem noi acum? Avem odraslele acelor teleghidaţi care ori ne bagă la puşcărie, ori ne lichidează elita. Şi voi vă aşteptaţi să primiţi bani, când scopul lipitorilor pe care le-aţi acceptat în aparatul de stat e fix ăla de a vă tapa de bani?

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Exit mobile version