Site icon gandeste.org

Dan Diaconu: ”Demascare”

Dacă ai descoperit că te înşală nevasta sau amanta ţine bine minte ceea ce-ţi spun acum: ruşii sunt de vină. Dacă te doare capul, dacă suferi sau dacă, pur şi simplu, ai luat de undeva gripă, să fii convins că asta ţi se-ntâmplă de la ruşi.



Femeile care nu pot face copii, dar îşi doresc asta, cele ai căror bărbaţi sunt beţivi, cele frustrate sau obsedate, cele supărate sau doar stresate n-au nici cel mai mic habar că de la ruşi li se trag toate nenorocirile.

Copilul bolnav, cel care ia notă mică, cel bătut de smardoiul clasei, la fel ca şi cel care şi-a pierdut o jucărie la care ţinea, toţi aceştia au ceva în comun: problemele lor vin de la ruşi.

Faptul că plouă prea mult sau că nu plouă, că e soare extenuant sau nor obsedant, că e ger iarna sau că e prea cald vara, toate sunt cauzate de ruşi.

Nu vă lăsaţi păcăliţi de iluzii. În spatele fiecărui element negativ din viaţa voastră se află un rus ticălos gata să ne facă şi mai mult rău. Fiţi vigilenţi şi scăpaţi de falsele explicaţii care doar la prima vedere par logice. Ele sunt greşite şi abia când înţelegi că ruşii sunt de vină pentru orice, abia atunci lucrurile capătă consistenţă.

În aceeaşi negură ca şi voi am trăit şi eu. Ba mai pierdeam câte-o sumă mare de bani, ba mă mai alegeam cu câte-o răceală sau gripă, ba mai primeam vreo amendă s.a.m.d. De fiecare dată mă învinovăţeam şi-mi făceam scenarii false referitoare la neghiobia mea. Eram orbit de falsele explicaţii. Asta până-ntr-o zi când mi-am dat seama că la baza tuturor nenorocirilor mele stătea însuşi Putin. Atât de rău i se pusese pe mine încât nu mă lăsa nicio clipă. Chiar şi când avea alte treburi îl însărcina pe Medvedev să se ocupe personal de nenorocirea mea. V-am spus, am descoperit-o întâmplător, dar din momentul în care-am descoperit-o celor doi ticăloşi le-a fost atât de teamă încât, în prima fază au luat-o la sănătoasa. Abia după ce şi-au dat seama că n-au acoperit bine urmele s-au întors la mine pentru a-şi cere scuze. Şi, ca să-mi câştige tăcerea, mi-au propus să scriu în favoarea lor, să fac propagandă pro rusă.

Acesta este motivul pentru care am scris tot ceea ce-am scris. Zilnic Putin apărea în faţa uşii mele şi-mi dădea un plic doldora de ruble, spunându-mi ce anume şi despre cine anume să scriu. Îmi pare rău c-am făcut-o, dar trebuia să mănânc şi eu o pâine. Chiar dacă mergea mai rău cu schimbul rublelor în valută forte, tot era ceva mai mult decât nimic.

Poate vă-ntrebaţi ce m-a apucat să mărturisesc toate acestea acum. Moralitatea, dragii mei, m-a împins spre aceste dezvăluiri. Nu mai puteam trăi cu mine, mai ales în condiţiile în care nemernicii ăia doi mi-au tăiat şi finanţarea. Cică n-au mai putut să vină să-mi aducă banii din cauză că suntem teritoriu NATO şi-ar fi periculos. Vă daţi seama ce scuze oribile?

N-am ce să scriu mai mult pe moment pentru că m-a apucat un junghi la umăr şi nu mai pot bătători tastatura. Cu siguranţă Putin ştie ce vreau să fac şi s-a apucat să mă chinuie iar. Nu închei înainte de a vă atrage atenţia: fiţi vigilenţi! Indiferent ce vi s-ar întâmpla căutaţi adevărata cauză: ruşii sunt de vină! Voi reveni.

Al vostru,

Napoleon

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Exit mobile version