Site icon gandeste.org

Dan Diaconu: “De ce pică SUA?”

Ieri am avut o controversă cu un cititor de-al meu pe tema SUA, controversă pe care aș vrea să o tratez separat. Omul spunea că de peste 50 de ani aude cum SUA sunt pe marginea prăpastiei, dar absolut nimic din ceea ce s-a prognozat de-a lungul timpului nu s-a întâmplat. De asemenea, îmi atrăgea atenția asupra performanțelor economice recente ale SUA(creștere economică de 3% și crearea de noi locuri de muncă). Chiar cu riscul de a mă repeta, voi trata subiectul pentru a înțelege mai bine cum stă SUA în contextul actual.


Să începem cu partea economică. În condițiile în care corelăm creșterea economică de 3.2 % cu creșterea datoriei de 4.5%, înțelegem că în toată creșterea economică nu e absolut nicio performanță. Imaginați-vă că o fabrică ar avea o pierdere de 20% pe unitatea de produs. Degeaba își crește producția și prezintă asta ca pe o realizare întrucât acea creștere ascunde de fapt o mărire a pierderilor. În cazul SUA, ținând cont de faptul că datoria publică este de peste 115% din PIB, ne rezultă că pierderile pe unitatea de creștere economică sunt de peste 23%.

Asta se întâmplă într-o perioadă de aparent boom economic, de optimism. În fapt, optimismul este doar unul al cifrelor, pe care nu-l cred deoarece sunt convins că SUA își cosmetizează datele macro. Dar chiar și luând de bune datele făcute public, se vede limpede că, în fapt, nu-s motive de optimism. Iar aceste nu sunt singurele date care arată starea precară a economiei americane. Pe blogul său(The Economic Collapse ), Michael Snyder rezumă nouăsprezece indicatori care arată că economia americană se află într-o criză profundă. Hai să-i vedem care sunt:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nu cred că trebuie să insist mai mult, în condițiile în care se vede limpede că lucrurile nu stau deloc roz. În plus, față de aceste probleme, avem o creștere fără precedent a economiilor asiatice(China, India, etc.) care, în scurt timp se vor bate pentru devorarea balenei eșuate reprezentate de SUA.

Poate fi corectă observația că de o groază de vreme se cântă declinul SUA, însă un context precum cel de acum n-a fost niciodată. SUA nu mai e de mult acea economie în avânt și nici acea societate bazată pe valori solide. Nebunia începută cu experimentele sociale de după cel de-al Doilea Război Mondial culege acum roadele sale: o tembelizare fără precedent a SUA care, cel mai probabil, va pica în utopia socialist-comunistă. Încă odată se va dovedi că savantul Kondratiev a avut dreptate: capitalismul nu moare deoarece are capacitatea de a se autocorecta. Când însă se transformă în socialism-comunism, drumul său către groapă e mai mult decât clar.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Exit mobile version