Dacă tot te-ai invitat la mine acasă, măcar şterge-te pe picioare!

În 1990, imediat după Revoluţie, când fiecare român făcea politică, a intrat la noi în casă un bărbat între două vârste. Era prietenul unui prieten al părinţilor mei şi se nimerise la noi în bucătărie la o masă la care nimeni nu-l chemase. Nu mai ştiu dacă ţinea cu Iliescu sau cu ţărăniştii şi nici nu-l mai fac azi din ochi, ţin minte doar că vorbea tare, aproape ţipând, şi gesticula abundent, încât la un moment dat a vărsat paharul pe care mama i-l pusese în faţă. În toiul argumentaţiei, l-a făcut pe tata tâmpit şi prost şi l-a ameninţat că-i dă şi două palme. Aşa erau pasiunile politice în anii ’90, oamenii aveau opiniuni ferme şi erau în stare să facă moarte de om pentru ele. Pe mine, care mă făcusem mic într-un colţ al bucătăriei, m-a urmărit ani de zile imaginea acelui individ necioplit care-l făcuse pe tata să se înece de ruşine şi de indignare.

Imaginaţi-vă acum că intră la dvs. în casă cineva şi începe să spargă pereţii şi să vă mute mobilele din sufragerie. Înţeleg principiul european al libertăţii de mişcare, dar asta nu înseamnă că România e sat fără câini. Cred cu fanatism în libertatea de exprimare, dar asta nu înseamnă că, dacă intri la mine în casă, poţi să mă faci cum îţi vine ţie la gură. Cred că libertatea ta se opreşte gard în gard cu libertatea mea: dacă suntem în stare să fim vecini buni, cred că avem amândoi de câştigat; dacă, în schimbi, tu sari pârleazul cu cizmele pline de tină, am dreptul să pun un cordon sanitar între mine şi tine.

Aşa stând lucrurile, cred că preşedintele României avea nu doar dreptul, dar şi obligaţia de a lua poziţie, în mod public şi tranşant, faţă de declaraţiile diverşilor politicieni maghiari care îşi fac reclamă naţionalist-revizionistă în Transilvania. Mulţi români se vor fi simţit jigniţi de grosolănia şi brutalitatea unor politicieni maghiari din România şi Ungaria, de „protectoratul” pe care europarlamentarul român Laszlo Tokes l-a cerut Ungariei sau de „conflictele cu România” din capul extremistului Jobbik Vona Gabor. Chiar cu riscul de a fi atacat că face „declaraţii electorale”, Traian Băsescu, ca cel mai înalt reprezentant al statului român, trebuia să reacţioneze, aşa cum trebuia să reacţioneze şi anul trecut, şi acum doi ani, şi în alte dăţi când „provocările” extremiste maghiare ar fi cerut o reacţie din partea şefului statului român. De ce n-a venit această reacţie atunci şi vine acum, asta e evident pentru oricine.

Ce mi-a sunat însă neplăcut în urechi este stridenţa. „România îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei” este o declaraţie la fel de eronată geopolitic precum „Marea Neagră – lac rusesc”. Dl. preşedinte a dat un mesaj corect, în fond, într-o manieră greşită, în formă. Eroarea de tonalitate este evidentă: Laszlo Tokes şi Vona Gabor sunt doi extremişti primitivi; preşedintele României nu are voie să se pună la mintea lor, răspunzându-le cu aceeaşi monedă.

Ca să contracareze politica radical naţionalistă de la Budapesta, promovată nu doar de partidul extremist şi xenofob Jobbik, ci şi de Guvernul Viktor Orban (care devine evidentă şi îngrijorătoare în primul rând pentru maghiarii care nu şi-au pierdut simţul măsurii), România trebuie să dea dovadă de inteligenţă şi de folosire deşteaptă a retoricii europene. Aici nu merge cu „ba pe-a mă-tii”, cu „vă punem noi la punct”, cu aplicare de corecţii. Este evident pentru întreaga Europă civilizată că e ceva putred în Ungaria zilelor noastre. Dacă vreţi să înţelegeţi ce, vă invit să urmăriţi stupefacţia britanicilor când au văzut salutul nazist şi grupări paramilitare care apără la Budapesta puritatea sângelui maghiar. După ce continentul acesta a trăit cele mai îngrozitoare orori în ultima sută de ani, să vezi aşa ceva în inima Europei îţi dă fiori reci pe şira spinării. Aceste manifestări vin în contradicţie flagrantă cu valorile europene: n-ar fi mai bine, prin urmare, să lăsăm „leadershipul” antiextremist la Bruxelles?!

Pe de altă parte, aspectul politic este evident: politicienii FIDESZ şi Jobbik vin în Transilvania în campanie electorală. Electoratul maghiar din Transilvania, care poate vota la alegerile din Ungaria, nu e foarte numeros, însă el este bun de folosit drept cobai pentru diversele experimente naţionaliste de la Budapesta. Profitând de distanţa maghiarilor faţă de centrul lumii lor lingvistice, dar şi de diversele probleme economice pe care maghiarul le are ca tot românul, politicienii veniţi aici în pelerinaj le toarnă în urechi o iluzie: aceea a unei Ungarii Mari, care le va aduce prosperitate. E uşor să vinzi vise, mai ales că niciodată nu vei plăti pentru ele. Din păcate, ca răspuns la această ofertă otrăvită a politicienilor de la Budapesta, statul român face pentru maghiari exact ceea ce face pentru restul românilor: le întoarce spatele.

autor: Florin NEGRUŢIU
sursA: gandul.info