„Mare scofală” – mi-am zis. „Oricum nu se va face nimic pentru rezolvarea adevăratelor probleme cu care mă confrunt eu, ceilalţi călători din microbuz, cetăţenii obişnuiţi ai României”. Comentatorul, pe numele său Moise Guran, un cunoscut adulator al Americii şi un anti-rus fanatic tocmai spunea următoarele: „Acum, dragi ascultători, trebuie să spunem răspicat ce a spus d-l preşedinte Iohannis cu jumătate de gură: cine este adevăratul inamic al României: Rusia, care prin oligarhii săi…”
„Du-te dracului, jigodie nenorocită!”- răbufni şoferul. „Dom’le, zău că m-am săturat ! Numai vorbe despre război, despre corupţie! Toată ziua aud la radio şi la televizor numai de procurori, de tribunale! Da’ despre locuri de muncă, despre asistenţa medicală, despre învăţământ nu zice unu’ nimic, arde-i-ar focu’! Să aud şi eu că s-a deschis o fabrică, să văd iar oameni mergând la lucru cu miile aici, la Mija, cum era pe vremea lui răposatu’!” O femeie în vârstă sări şi ea cu gura: „ Aşa este! Păi mie mi-e uşor când fi-mea şi ginere-miu sunt de şase ani în Spania, la muncă, iar eu tre’să am grijă de nepoţi! Ăştia s-au îmbogăţit din furat şi acum mai bat câmpii despre războaie cu ruşii şi alte prostii! Păi ce treabă am eu, sau mata, sau mata să ne batem cu ruşii? După ce că suntem ca vai de noi, război ne mai trebuie?”. Şoferul interveni din nou: „Am avut acu’ o lună cursă la Constanţa. Văzui lângă Slobozia coloana aia mare de TAB-uri americane. Păi uite cine vrea război cu ruşii, uite cine vrea să ne bage în rahatul lor! Măi oameni buni, ce caută ăştia în România? Nu cumva ăştia or fi inamicii noştri???”
I-am dat în gând o bere şoferului pentru concluzia trasă. Numai în gând, fiindcă ştiam că nu-şi va permite un asemenea lux decât acasă, la căderea nopţii, când programul său istovitor de lucru va lua sfârşit. Am intuit că prestaţia lui Moise Guran este doar începutul unei noi campanii anti-ruse ce se va desfăşura în media. De, Klaus Iohannis nu a fost suficient de virulent la adresa Rusiei când şi-a expus „strategia”, iar parlamentarii…ce ruşine, dom’ le, au „pactizat cu inamicul”!
Păi treabă-i asta? Congresul american tocmai ce a alocat nişte milioane de dolari pentru propaganda anti-Rusia şi anti-Putin: „jurnaliştii profesionişti” români, campionii absoluţi ai slugărniciei, vor ieşi la atac pentru a prosti – pentru a câta oară? – populaţia României, căreia nu-i este clar că „ruşii sunt sursa tuturor relelor”… Am concluzionat: toţi cărătorii ăştia de vorbe vor fi mobilizaţi să iasă la atac, pentru a-şi menţine salariile grase, de mii şi zeci ce mii de euro lunar!
Nu m-am înşelat: în seara aceleiaşi zile, „dom’ pastor” Mihai Gâdea a transformat a sa emisiune „Sinteza zilei” într-o veritabilă „adunare” care semăna, prin virulenţă şi fanatism, cu o întrunire a „Martorilor lui Iehova”. Fireşte, virulenţa şi fanatismul erau îndreptate asupra Federaţiei Ruse, asupra preşedintelui rus Vladimir Putin. Nu am prins de la început această emisiune, însă îmi pot imagina cum Gâdea a făcut realmente spume la gură împotriva Rusiei . Cam în stilul cum făcea prin 1993, la Sala Palatului, la o „campanie de evanghelizare”, când era un tânăr „pastor” în plină afirmare. Mesajul: „Sistemul rusesc:oligarhie, crime-un sistem oribil !” este o predică al naibii de convingătoare, care pătrunde în plan emoţional în subconştientul fraierilor!
Măi pastore, ce-ar fi dacă ţi-aş spune de un sistem cu mult mai oribil, care prin mişculaţii bursiere distruge economii întregi, care lasă oamenii fără slujbe, care-i dă afară din locuinţe, care distruge oraşe altă dată înfloritoare (vezi Detroit?) Un sistem care vrea să-şi impună hegemonia în toată lumea, prin „revoluţii” sângeroase, prin lovituri de stat, prin jaf şi asasinat economic? Este însuşi sistemul care te plăteşte cu un salariu exorbitant, care îţi oferă vilă de lux şi maşină ultimul răcnet! Şi pentru ce, mă rog? Pentru a „propovădui”, adică a manipula şi perverti conştiinţe, a îndobitoci mulţimile isterizate!
Corpolentul jurnalist Bogdan Chirieac s-a trezit un pic din proverbiala sa somnolenţă şi a emis următoarea cugetare: „Românii au în ei o genă antirusească” (….) Dacă tăceai, „morsă competentă” rămâneai! Dacă este să facem o întoarcere în timp, observăm că influenţele slave în limba română sunt semnificative. De exemplu, denumirile multor râuri din România sunt de origine slavă( Bistriţa, Prahova, Cricov, Dâmboviţa, Ialomiţa, etc). Iar prin mijlocirea bisericii ortodoxe, alfabetul chirilic a fost folosit până la începutul sec. XIX. Ca să nu mai vorbesc de legăturile în plan economic şi social ce au existat între români şi ruşi. Şi care, oricât ţi s-ar părea de ciudat, există în continuare! Hai să luăm un exemplu: în târgurile şi oboarele din România vin cetăţeni din spaţiul ex-sovietic să vândă diverse mărfuri. Mai toţi vorbesc ruseşte. Iar românii cumpără de la ei diverse mărfuri utile. La nivelul întregii Românii, este vorba de zeci de mii de oameni, români şi ruşi, care interacţionează paşnic, care vând şi cumpără. Dacă românii ar avea gena aia antirusească de care vorbeşti, nu ar mai cumpăra „de la ruşi”şi i-ar lua la goană. Se întâmplă aşa ceva? Nicidecum! Degeaba ai plasat „gulguta” asta, Bogdan Chirieac, aşa ceva nu va prinde!
Mai bine ai grijă să nu te faci de râs precum colegul tău, Radu Tudor, care „a comis-o” într-o mai veche dezbatere la Antena 3. Evident, era vorba despre ruşi. Atunci, Radu Tudor i-a dat colegei sale Dana Grecu următoarea replică. „Eu am exclus total din vocabularul meu cuvintele de origine slavă”. Iar următoarea frază rostită de el a sunat cam aşa: „ Rusia este vinovată de toate aceste rele”! Hait !… Oare acestui filfizon încrezut nu i-a spus nimeni că „vinovat” este unul şi acelaşi lucru atât în limba rusă, cât şi în limba română? Halal cultură de „jurnalist profesionist”…
Fireşte, Radu Tudor s-a simţit în elementul său: a dat ochii peste cap şi a început cu istericalele: „Dacă România se va trezi la graniţă cu Rusia ? Trebuie să ne apărăm ţara împreună cu aliaţii noştri !” Măi Răducule, am mai fost la graniţă cu Rusia şi vom mai fi. Iar dacă este să ne „apărăm ţara împreună cu aliaţii noştri”, du-te tu, împreună cu toţi îmbuibaţii acestui regim alături de „aliaţii”ăştia la luptă! Pentru că aveţi ce apăra: averile şi privilegiile voastre! Să nu aveţi pretenţia să lupte pentru voi cei spoliaţi, cei lipsiţi de cele mai elementare drepturi, cei care au fost siliţi să plece în lumea largă pentru o bucată de pâine!
De remarcat intervenţia unui invitat, Răzvan Savaliuc: „Politicienii noştri se gudură pe lângă orice oficial american care vine în vizită la noi, se plâng de tot soiul de greutăţi..” Răzvan Savaliuc a spus un adevăr. Se mai poate adăuga faptul că politicienii români sunt campioni absoluţi ai servilismului şi linguşelii, că se toarnă între ei, că vând pe nimica toată înformaţii importante şi active ale ţării care le-a oferit atâtea privilegii!
Cam acesta a fost circul greţos cu iz de adunare iehovistă patronat de Gâdea la Antena 3. Un circ menit să isterizeze şi să prostească populaţia României! Să abată atenţia de la problemele grave din plan economic şi social, care sunt un adevărat pericol pentru siguranţa naţională a României!
Dar să ne întoarcem la întrebarea care a fost pusă la „Europa FM”. Chiar aşa: cine este adevăratul inamic al României? Să lăsăm deoparte lozincile antiruseşti şi să judecăm la rece. Să despicăm firul în patru, cum s-ar spune.
Aşadar, inamicul este cel care, de-a lungul vremii, a iniţiat acea propagandă cu „ţara tuturor posibilităţilor”, o propagandă parşivă, menită să ne facă să credem că peste Atlantic curge lapte şi miere şi umblă câinii cu covrigi în coadă. Este cel care a cumpărat oameni din sectoarele vitale ale României, dispuşi la trădare pentru câţiva arginţi. Pacepa a fost doar un început. Este cel care, prin mecanisme financiare speculative a ruinat economia naţională încă din anii’80. Este cel care, alături de alţi aliaţi, a orchestrat „revoluţia” din decembrie 1989, preludiu al altor „revoluţii” ce au urmat pe mapamond. Executate după aceeaşi schemă. Este cel care, prin slugile sale prea-supuse ce formează clasa politică din România, a distrus economia naţională a României, iar ceea ce a rămas a aservit-o transnaţionalelor sale. Este cel care a creat nişte structuri de forţă, direct subordonate, cu care dictează cum vrea în România. Este cel care, sub masca făţarnică de „aliat” vrea ca teritoriul României să fie o imensă bază militară, al cărei scop este un atac împotriva Federaţiei Ruse. Este cel care vrea să reducă populaţia României prin „ieşirea din sistem pe cale naturală” a persoanelor trecute de 45 de ani, iar pe restul, care n-au apucat să plece din ţară, să-i folosească drept carne de tun în viitorul conflict, pentru interesele sale!
În concluzie: adevăratul inamic al României sunt Statele Unite ale Americii!
Autor: Marian RĂDULESCU
Sursa: Justitiarul sibian