Nu Statele Unite, ci China este cel mai sigur stat din lume, spune agenţia chineză de rating Dagong, care şi-a publicat în premieră evaluările de ţară. Chinezii au mai exclus de pe lista celor mai sigure state Germania, Franţa şi Marea Britanie, dar au păstrat evaluarea AAA pentru ţările mici: Norvegia, Danemarca, Luxemburg, Elveţia şi Singapore.
România, pe lista neagră
Veştile din China nu sunt însă bune pentru România. Chinezii ne acordă ratingul BB pentru creditele în valută, cu două trepte sub nivelul la care împrumutul nu mai este considerat o investiţie, ci o aventură. În Uniunea Europeană, doar grecii mai au un rating atât de scăzut, iar România se află pe locul 40 între cele 50 de ţări analizate. Standard&Poor’s şi Fitch dau României ratingul BB+, cu doar o treaptă sub pragul „junk”, iar Moody’s încă ţine România în clubul ţărilor cu „rating de investiţii”, pe ultima din cele zece trepte: Baa3.
Ce este ratingul
Ratingul este o evaluare a capacităţii unui stat sau unei companii de a-şi plăti creditele. Un rating mai mare permite debitorului să se împrumute la dobânzi mai mici. Însă cele trei agenţii mari au fost criticate pentru că şi-au modificat evaluările prea târziu, nereuşind astfel să avertizeze investitorii la timp, dar şi că atitudinea lor desincronizată a stârnit şi mai multă panică pe piaţă. Abia ieri Moody’s a retrogradat cu două trepte, de la „Aa2″ la „A1″, ratingul datoriei Portugaliei, cu perspectivă stabilă, agenţia de evaluare financiară apreciind că forţa financiară a executivului va continua să slăbească pe termen mediu. „Retrogradarea cu două trepte reflectă opinia că puterea financiară a guvernului portughez va continua să slăbească pe termen mediu, aşa cum se poate deduce din deteriorarea continuă a situaţiei datoriei statului”, se arată într-un comunicat al Moody’s. Deja, astfel de anunţuri provoacă reacţii slabe pe piaţă după ce micşorări similare au fost operate de toate agenţiile de rating în cazul unor state unde problemele erau de mult evidente: Grecia, Spania sau Irlanda.
BCE: gata cu monopolul
Tot ieri, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a spus din nou că vede oportună spargerea monopolului mondial reprezentat de agenţiile de evaluare financiară Fitch, Standard& Poor’s şi Moody’s. „Este probabil oportun să nu mai avem un monopol mondial al celor trei agenţii. Agenţiile de rating au în general tendinţa de a amplifica evoluţiile pieţelor financiare, ceea ce nu favorizează stabilitatea financiară” , a afirmat Trichet pentru publicaţia Libération, preluată de AFP. Comisarul European pentru Piaţa Internă, Michel Barnier, a relansat la începutul lunii mai ideea
înfiinţării unei agenţii europene, cu rol în evaluarea datoriilor suverane.
Chinezii plasează România cu două trepte sub nivelul de la care împrumutul nu mai este investiţie ci aventură.
LUCIAN DAVIDESCU
sursa: romanialibera.ro