Site icon gandeste.org

Cum sunt aranjate voturile la vârful CSM şi cine sunt “patrupezii” din Consiliu

Lumeajustiţiei. ro a prezentat dovada modului în care se fac jocurile la vârful CSM, de cele două şefe, Alina Ghica şi Oana Hăineală.

Fostul şofer al judecătorului CSM Adrian Neacşu, pe nume Angel Gabriel Roşca, a dezvăluit pentruLumeaJustiţiei.ro cum a ajuns în posesia sa un telefon de serviciu care ar fi aparţinut, anterior, procurorului Bogdan Gabor din CSM, şi cum a depistat în memoria acestuia o serie de mesaje tip SMS purtate de “fostul deţinător cu Oana Hăineală, Alina Ghica şi Monica Prejmereanu.

În sms-uri apar solicitări din partea şefelor CSM către procurorul Bogdan Gabor de a vota în anumite feluri, anumite puncte de pe ordinea de zi. (sursa: cotidianul.ro)

Mai multe SMS-uri pe care președinta CSM Oana Schmidt Hăineală le-a trimis în vara anului trecut (pe când era doar vicepreședintă) procurorului Bogdan Gabor, membru al Consiliului, au fost date duminică publicității de siteul „Lumea Justiției” (luju.ro). Potrivit siteului respectiv, cel care este la originea dezvăluirii SMS-urilor lui Hăineală este un fost șofer din cadrul CSM, Angel Gabriel Roșca, acesta găsindu-le în telefonul de serviciu, care aparținuse anterior procurorului Gabor. „La data de 18 iulie 2012, Angel Gabriel Roșca a primit pe inventar de la DEA din cadrul CSM un telefon Nokia 2730, cu numarul 0724.127.366, care a aparținut anterior, pentru scurtă durată, procurorului Bogdan Gabor din CSM (…) Fără să vrea, folosind telefonul ce i-a fost dat în custodie, șoferul a depistat în memoria acestuia o serie de mesaje tip SMS purtate de fostul deținător cu Oana Hăineală, Alina Ghica și Monica Prejmereanu (purtător de cuvânt al CSM – fost ofițer DGIPI), personaje care de anul trecut fac toate jocurile în CSM”, scrie „Lumea Justiției”. Sursa citată afirmă că în SMS-urile respective, Oana Hăineală nu se sfia să folosească, referindu-se la colegii din CSM, calificative precum „dobitoc”, „nesimțit”, „cretin”, „porc”, „idioți” și „4pezi”. De asemenea, în mesajele evocate de luju.ro apar solicitări din partea Oanei Hăineală (unele făcute în numele Alinei Ghica, președintă a CSM la acea dată) pentru ca procurorul Gabor – căruia îi erau adresate SMS-urile – să voteze într-un anume fel diverse puncte de pe ordinea de zi. În opinia siteului „Lumea Justiției” aceste îndemnuri pot reprezenta chiar o încălcare a legii care prevede că votul în CSM drept să fie „direct și secret”. „În opinia noastră, faptele dezvăluite de fostul angajat al CSM pot friza infracțiunea de trafic de influență, dată de art. 257 Cod penal, precum și de Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sanctionarea faptelor de corupție. Aceasta întrucât membrii aleși ai CSM sunt mandatați de magistrații care i-au ales, să voteze nu după cum dorește cineva anume, ci cum le dictează conștiința și interesul magistraților pe care îi reprezintă în Consiliu”, notează luju.ro, care precizează că articolul publicat poate fi considerat și sesizare oficială către DNA. Iată conținutul a patru din SMS-urile trimise de Oana Schmidt Hăineală procurorului Gabor și care au fost găsite în telefon de fostul șofer de la CSM:
– „ne roagă Alina (probabil Alina Ghica, n.r.) să dăm cu DA la pct 13 pup”
– “Să nu uităm să dăm cu NU la pag 23 la plecarea lui Vasilică”
– “o să facem plen joi (da vezi că nu le zicem la 4pezi – neacșu, dănileț, dumbravă și șerban – ca să se care liniștiți în turneul electoral pt roman) noi joi seară plecăm la JAI…”
– “la suplimentarea cu posturile n-ar trebui să votăm împotrivă? Eu așa aș vota… La comisii la fct de conducere procurori. Membri: amian, foitos, petrescu mandici. La judecători: opaiog, franguloiu, hâncu, marin”
De remarcat că SMS-urile au fost trimise înainte ca șoferul Gabriel Roșca să primească telefonul, adică undeva la începutul-mijlocul verii lui 2012, când Alina Ghica era președinta CSM, iar Oana Hăineală era vicepresedintă, procurorul Bogdan Gabor fiind abia sosit în CSM. Pe atunci, Hăineală și Ghica nu erau încă în aceeași tabără cu judecătorul Cristi Dănileț, motiv pentru care acesta era, din câte se pare, socotit și el ca făcând parte dintre „4pezi”, alături de judecătorii Horațius Dumbravă, Adrian Neacșu și Alexandru Șerban. (sursa: A.M.PRESS)

Exit mobile version