Site icon gandeste.org

Cum se vând terenuri de milioane de euro către străini: tranzacțiile se fac în afară, agențiile țin la secret numele vânzătorului

Ferme românești cu peste 500, chiar 1.000 de hectare de teren arabil din Constanța sau Tulcea sunt scoase la vânzare. Nu în România, ci în afară, acolo unde proprietarii speră să găsească amatori de investiții ce depășesc două, chiar trei milioane de euro.

Agenții specializate în tranzacții funciare cu suprafețe mari sunt bine conectate în România, un El Dorado agricol pentru marile fonduri de investiții care au descoperit că ceea ce cumpără astăzi la noi în țară își dublează valoarea în câțiva ani. Pământul nostru, scump pentru buzunarele românilor, rămâne însă accesibil pentru străinii interesați mai ales de suprafețe mari, comasate și cu un sol bun. Nivelul de precipitații, prezența sistemelor de irigații și subvențiile sunt elemente care sunt trecute în oferta agențiilor și în anunțurile premium de pe site-uri frecventate de bogătașii lumii în căutare de noi investiții.

Peste 3 milioane de euro pentru 524 ha de teren agricol și 117 ha viță de vie

Cea mai scumpă fermă vegetală care face furori pe piața internațională este situată în Constanța: 524 de hectare cultivate cu cereale și 117 hectare cu viță de vie pe producție. ”O afacere profitabilă, fără datorii”, scrie în anunțul care precizează și că după 2021, suprafața acum acoperită de viță de vie va putea fi transformată în teren arabil pentru cultura mare. Alte plusuri ale acestei sunt  accesul la drumuri principale, 2.700 de metri pătrați de magazii, patru tractoare și utilaje complete pentru funcționarea fermei. Totul cu un preț de strigare de 3.144.000 de euro!

Aproape de această sumă se vinde și o fermă cu 800 de vaci din județul Cluj. Exploatația are contract cu un procesator din zonă unde dă 1,8 milioane de litri de lapte la un preț mediu de 0,27 euro/litru. Ferma vine la pachet cu 420 de hectare de teren agricol arendat pe 9 ani la un preț de 100 euro/ha, o suprafață suficientă pentru a asigura hrana animalelor. Construcțiile fermei acoperă 6,5 hectare și includ magazii și depozite de cereale. Afacerea are cinci tractoare, trei combine și toate echipamentele necesare pentru exploatarea terenului la standarde europene, se arată în anunț.

Un fel de bronz al actualelor investiții disponibile pe piață, o fermă din județul Tulcea se vinde pe piața internațională cu un preț de pornire de 2.650.000 de euro. Are 1.020 de hectare comasate din care 835 de hectare sunt cultivate cu cereale, dar și o investiție piscicolă, mai exact 170 de hectare de luciu de apă – două lacuri. Ferma are acces la un canal folosit pentru irigații, mai spune anunțul.

Cei care intermediază astfel de tranzacții sunt, în general, persoane sau firme din afară, specializate și bine conectate la piață, care cunosc exact fondurile și investitorii interesați de astfel de achiziții. Doar o mică parte din aceste oferte sunt făcute publice pentru că, în general, portofoliile acestor agenți sunt ținute la secret. La fel și comisioanele pe care le încasează în urma tranzacțiilor de milioane de euro.

Inclusiv procedura de cumpărare a proprietăților este un complicată. În primă fază se ia legătura cu agentul internațional care verifică potențialul cumpărător înainte de a-i da detalii suplimentare. Cele mai bine ținute secrete vizează locația exactă a fermei și, bineînțeles, numele proprietarului sau al societății care vinde. Doar într-o fază mai avansată sunt dezvăluite elemente de identificare, eventual după semnarea unei înțelegeri privind o viitoare tranzacție și confidențialitatea informațiilor.

Anul trecut se vindeau 10.000 de hectare în Timiș

Recordul pentru o fermă de vânzare rămâne în continuare cel pentru o suprafață de 10.000 de hectare în vestul țării, în județul Timiș, unde proprietarul cerea anul trecut 50 de milioane de euro pentru un agribusiness integrat. La acel moment, Agrointeligența a aflat din surse sigure că ferma nu figura cu datorii la bănci, fiind construită, în mare parte, din fonduri europene. Mai mult, pământul ofertat era de foarte bună calitate, având sol din clasa 1 și 2. Din cele 10.000 de hectare, doar 2.000 de hectare erau inițial în proprietate, restul fiind concesionate de la Agenția Națională a Statului pe o perioadă de 99 de ani sau luate în arendă. Din acestea ultimele, cele mai recente informații arătau că latifundiarul a reușit să cumpere încă 4.000 de hectare cu sol clasa 1 de la proprietarii din zonă, ajungând să dețină un total de 6.000 de hectare din cele 10.000 scoase la vânzare.

Pentru suma colosală de 50 de milioane de euro, cel care vindea dădea asigurări că ferma de vaci vine la pachet nu doar cu teren agricol, ci și cu silozuri, cu spații de depozitare, cu o fabrică de paste și chiar cu o pensiune cu circuit închis. Agribusiness-ul deținea și o impresionantă flotă de utilaje agricole: 50 de tractoare și 10 combine de ultimă generație, cumpărate în ultimii doi ani. În plus, ferma de vaci era completată de o stație de biogaz.

Nu se cunosc detalii despre o eventuală vânzare a acestei ferme din Timiș.

Sursa: Agrointel.ro

Exit mobile version