1. Se ia o echipa de drujbisti si se trimite in padure, indiferent ce padure ar fi, ca e de stat, particulara sau rezervatie, si se taie copaci cat mai buni. Dupa scurta operatiune, drujbistii pleaca fiecare la treaba lui si urmeaza etapa a doua.
2. Politistul din zona, de regula cu padurarul vin, si ca si cum nu ar fi implicati in smecherie, constata ca cineva a taiat ilegal lemn. Dupa ce constata infractiunea se intocmeste proces verbal si lemnul este confiscat.
3. Lemnul confiscat merge la primaria arondata sau intr-o zona ce apartine primariei si este lasat 1-2 zile, ca asa prevede legea in cazul in care cineva totusi ar revendica si si-ar asuma defrisarea.
4. Desigur ca nimeni nu vine sa revendice lemnul, asa ca autoritatile din comuna il scot la licitatie .
5. La licitatie se prezinta … uneori, sau mai tot timpul, chiar cel care a platit drujbistii ce au produs infractiunea. Desigur ca nemaifiind alti competitori la licitatie, lemnul este achizitionat la un pret mic si uite asa baietii destepti din Neamt, mana in mana cu unii politisti, padurari si primari taie intr-o veselie paduri si nu numai ca iau ce au taiat la preturi derizorii, dar mai fac economie si la transportul masei lemnoase din padure la primarie, ca vorba aia, e lemn confiscat si de ridicarea si depozitarea lui se ocupa statul.
De ce nu vede nimeni in Neamt ceea ce stie mai orice om de pe Valea Muntelui ? Oare pentru ca cel care e in spatele acestor furturi este prea important ca sa-i fie deranjata afacerea ?
Daca ar avea cineva curajul sa insumeze masa lemnoasa taiata legal si sa o compare cu masa lemnoasa care se vinde din Neamt, s-ar observa ca sa vinde mult mai mult decat se taie legal. Oare cand se va opri jaful ?