Site icon gandeste.org

Cum să îţi îngropi trecutul cu ajutorul slugilor

Mare agitaţie prin televiziuni, şi nu numai, pe tema declaraţiilor făcute de Dan Andronic, şi încercarea de a scăpa de sistemul băsecurist a lui Ghiţă Sebastian, pe care l-a slujit şi din care a făcut parte, prin plecarea acestuia în Serbia.



Majoritatea parlamentară, reprezentată de Liviu Dragnea a pus-o de o comisie ca să rezolve din nou nimic, chiar şi susţinătorii securistului comunist, Traian Băsescu, ştiind că alegerile din 2009 au fost pierdute de acesta, asta dacă îi credităm pe aceştia cu destulă inteligenţă ca să analizeze faptele trecute. Din păcate pentru noi toţi ura pe care aceştia o poartă PSD-ului i-a făcut să-l aleagă pe comunistul securist pentru un nou mandat de preşedinte în 2009, nu furtul voturilor din străinătate dându-i acestuia un nou mandat, şi nici prostia contracandidatului care s-a apucat el să spună cum o să schimbe el căpeteniile sistemului băsecurist, ca apoi să se mire de ce a pierdut alegerile, ci faptul că au fost milioane de inteligenţi care l-au ales pe securist.

În loc să caute dovezi care nu fac decât să certifice de ce o ducem atât de bine, inteligenţii din majoritatea parlamentară, că cei din opoziţie se numără printre limbiştii securistului, şi nu au nici un interes să arate că au fost slugile unui sistem pe care îl slujesc şi acum, ar putea să-l acuze de trădare pe securistul comunist Traian Băsescu, în urma dezvăluirilor apărute din arhiva contrainformaţiilor olandeze, acesta a fost şi în plata serviciului sovietic KGB, şi deci democraţii noştri liberi de inteligenţă au ales şi susţin un preşedinte agent al unui serviciu străin. Nu numai că nu îi duce capul să facă aşa ceva pe majoritarii care cică vor să facă dreptate, dar sunt atât de bine înfipţi în sistemul băsecurist încât alimentează o prostie care nu schimbă nimic. În acest moment nici nu văd cine să pună în aplicare o acuzaţie legitimă, zeiţa binomului, precum şi sclavul care conduce Parchetul General nefiind nici capabili să facă ceva, şi nici având interesul de a-l distruge pe kgb-istul care ne-a fost preşedinte, ci poate eventual să blocheze o anchetă îngropând dosarul de trădare care ar putea fi deschis pentru trădătorul României, asta dacă o să fie cineva care să-l acuze pe tătucul prostovanilor, care continuă să protesteze împotriva faptului că nu sunt sclavii celor pe care ei îi doresc.

Cum trâmbiţele sistemului băsecurist nu au dat niciun semnal despre ce ar trebui prostovanii să facă, a ieşit la scenă deschisă chiar kgb-istul ca să-şi apere cică realizările. Să vadă terfeliştii din piaţa prostiei că protestează pentru ceva ce chiar ei contrazic ar însemna să-i credităm cu ceva bun simţ, lucru ce eu nu pot să-l fac. Dezvăluirile lui Dan Andronic nu fac decât să îngroape un căcat mare, susţinut de toţi democraţii liberi de inteligenţă, cu un căcat mai mic care nu mai poate să aibă niciun efect asupra noastră decât să dovedească cât de prostovani sunt cei care l-au votat pe securistul kgb-ist, dar acest lucru convine de minune respectivului, care rămâne cu toate onorurile date de statul român, pe care nu dă doi bani, dar mai ales cu averea pe care a strâns-o de-a lungul timpului.

La fel de inteligenţi ca majoritarii noştri din parlament sunt şi ziariştii care întreţin nişte scandaluri care nu rezolvă nimic, neobservând sau nevrând să vadă că au soluţia pentru a face chiar tardiv măcar puţină dreptate într-o ţară pe care actualii majoritari din parlament se grăbesc să o îngroape doar pentru a păstra buna tradiţie deschisă de Ion Iliescu şi Petre Roman. Mirosind avantajul dat de promisiunile făcute de o majoritate care demonstrează că este incapabilă să facă rost de bani ca să le respecte, prin faptul că nici nu opreşte jefuirea ţării de aurul verde, chiar şi din zonele declarate rezervaţii naturale, şi nici prin renegocierea redevenţelor pentru resursele pe care le avem, FMI-ul gâdilă orgoliul acestora fiind gata să ne împrumute banii cu care să fie întărită sclavia pe care o servesc deja atâţia terfelişti, dar care sunt fericiţi că sunt mai sătui decât alţi sclavi, care nu produc cât ei, acest lucru revoltându-i, mai ales că sunt sclavi ai celor pe care ei nu i-au ales într-un mod democratic, cică, exact ca şi în cazul trădătorului Traian Băsescu.

O să asistăm cum căcatul mic scos pe piaţă de Dan Andronic, acoperă un căcat mai mare în care înţelepciunea românească ne-a vârât, şi care a fost dezvăluit de arhivele contrainformaţiilor olandeze. Pentru unii ca mine se dovedeşte din nou că slugile unui sistem vor rămâne slugi toată viaţa şi vor servi sistemul până la moarte. Că se numesc Oprea, Kovesi, Andronic sau alţii pe măsură vor face totul ca să-şi menţină trădătorul, doar aşa putând să-şi scape pielea pentru că au servit sistemul băsecurist atâţia ani.

Autor: Ionescu Miron

Sursa: Opinia1.ro

Exit mobile version