Uniunea Europeană s-a pripit când a admonestat România – direct, ori indirect – „pe surse”, că ar încerca să introducă în UE pe uşa din dos sute de mii de basarabeni. Şi nu numai pentru că acordarea cetăţeniei este atributul suveran al oricărui stat membru, ci şi pentru că nu a stat să cântărească adevăratul impact al modificărilor anunţate de Guvernul Boc.
Gama de reacţii europene este foarte variată, mergând de la gestul puţin diplomatic al vicepremierului ceh, de a-i transmite „preocuparea” UE şefului diplomaţiei româneşti (imediat după întrevederea cu acesta), până la „prudenţa” Comisiei Europene faţă de această decizie şi convingerea unui purtător de cuvânt că este vorba de o declaraţie pur politică a preşedintelui Băsescu. Un comentariu al Financial Times merge până la a deplânge faptul că UE este obligată să accepte politicile unui „membru indisciplinat”, care dă dovadă de o atitudine impulsivă oferind cetăţenie europeană unui sfert din populaţia cea mai săracă de pe harta Europei.
Ordonanţa cerută de preşedintele României mai are însă drum lung până să fie pusă în aplicare – trebuie să treacă mai întâi de Parlament. Liderul de la Cotroceni vorbeşte încă de la începuturile mandatului de modificare a legii cetăţeniei, în sensul de a o face mai maleabilă pentru românii de peste Prut. Sunt cazuri (şi nu puţine) de moldoveni care au aşteptat 6-7 ani şi aşteaptă şi în prezent să devină cetăţeni români, fiind plimbaţi de la Ana la Caiafa chiar de autorităţile române. Or, chiar preşedintele român se lăudase recent că „România are avantajul că deţine arhivele cu datele civile ale celor care şi-au pierdut cetăţenia română odată cu Pactul Ribbentrop-Molotov, în 1940”. România are arhivele, dar nu le foloseşte.
Abia anul trecut au intrat în vigoare câteva modificări sau, mai bine zis, corecţii (legiuitorii şi-au dat seama, de pildă, abia după 17 ani, că publicarea cererilor de redobândire a cetăţeniei în Monitorul Oficial înainte de decizia finală a autorităţilor române este o aberaţie – în Moldova lui Voronin, aceşti oameni care au îndrăznit să solicite cetăţenie română pot dispărea oricând fără urmă). Premierul Boc a anunţat acum alte câteva schimbări minime – eliminarea interviului (care oricum se aplica în cazuri rarisime şi era, cum singur a constatat, inutil, fiind vorba de oameni care au avut cândva cetăţenia sau de descendenţi ai acestora). Apoi, s-a mărit numărul de consilieri juridici care formează comisia de acordare a cetăţeniei – de la 6 la 8. În 2008, aceşti consilieri au reuşit să soluţioneze 4.200 de cereri (ceea ce nu înseamnă neapărat că s-a acordat şi cetăţenia, un răspuns la fel de bun fiind şi refuzul). Mai rămân vreo 600.000 de dosare, unele fiind pentru familii întregi, ceea ce ridică numărul până la peste 800.000 de persoane.
Sigur, cererea lui Băsescu şi executarea lui Boc dă un frumos semnal şi dincolo şi dincoace de Prut: România nu i-a uitat pe cei care vorbesc aceeaşi limbă.
Concret însă, numărul celor care vor deveni români cu drepturi depline ar putea creşte cu cel mult câteva mii pe an, în versiunea optimistă. Nici preşedintele român şi nici premierul nu au interes să greveze şi mai mult piaţa muncii în plină criză, când se aşteaptă ca alte mii de români „vechi” să se întoarcă acasă. Majoritatea tinerilor de peste Prut îşi văd viitorul undeva prin Europa civilizată, dar în acest moment, ar trebui să se mulţumească a rămâne în România. Pentru că cetăţenia română asigură în principal dreptul la restricţii în acest moment. Statele membre îşi menţin restricţiile faţă de muncitorii români, ba chiar inventează o mulţime de alte oprelişti.
Simpla declarare a acestei intenţii era însă o ripostă echilibrată la adresa regimului Voronin, care a interzis celor care doresc o funcţie în „aparatul de stat” să aibă cetăţenia română, ba chiar a ameninţat că va interzice cu totul dubla cetăţenie. Alimentând speranţa unei cetăţenii române şi pe cea mai îndepărtată, a unui loc de muncă bine plătit, liderul de la Cotroceni a atins un punct nevralgic pentru guvernarea comuniştilor de peste Prut: situaţia economică. Un alt aspect bine punctat a fost că printre cei care au solicitat cetăţenia română se află şi cetăţeni ai Republicii Moldova, dar de etnie rusă. Cu alte cuvinte, a fost transmis mesajul că dorinţa de bunăstare a moldovenilor este asociată cu obţinerea cetăţeniei române, de vreme ce până şi ruşii o solicită.
Uniunea Europeană ar fi trebuit poate să cântărească mai bine mesajele pe care le transmite faţă de unele declaraţii politice. Au rămas încă urme adânci după ce Spania a naturalizat în masă 600.000 de imigranţi, în 2005. Însă prin criticile aduse planului românesc, oficialii UE dau apă la moară regimului Voronin. Siguranţa de sine a comuniştilor este atât de mare, încât, încă dinainte de decizia Cabinetului Boc, se declarau „convinşi” că UE nu va trece cu vederea României un asemenea afront – transformarea „în masă” a basarabenilor în europeni cu acte în regulă. Atât Voronin, cât şi Uniunea Europeană pot dormi însă liniştiţi: România nu va merge niciodată până la capăt cu bunele intenţii.
Eliza FRÂNCU
sursa: gandul.info