Ce zice lumea? Ce contează! E problema lumii ce zice, e problema lumii dacă te place, dacă te apreciază, dacă te critică, contează doar părerea ta despre tine pentru că doar tu trăieşti cu tine, doar tu ştii ce este cu adevărat în mintea şi sufletul tău, nimeni altcineva.
Părerea ta despre tine nu trebuie să fie influenţată de ce zice lumea. Tu trebuie să fii cel mai bun prieten al tău, iar dacă tu nu te placi pe tine, nimeni şi nimic din lume nu te va putea face fericit. În primul rând, tu eşti obligat să te iubeşti pe tine şi să te accepţi aşa cum eşti, cu bune şi cu rele. Nu trebuie să te raportezi la ceilalţi, să te compari cu ceilalţi, tu eşti tu şi atât. Cine te place bine, cine nu, la fel de bine, tu trebuie să fii natural şi să-ţi asumi asta. Nu ai nevoie de aparenţe, să încerci să pari ce nu eşti, să te dai altcineva, doar de gura lumii sau pentru a impresiona pe cineva.
Esenţa problemei în relaţia cu lumea este orgoliul, ego-ul. Nevoia de a impresiona vine din ego, iar acest ego se hrăneşte atât cu aprecierile celorlalţi, dar şi cu invidia lor. Ego-ului îi place să fii invidiat şi pentru asta omul trăieşte într-o minciună permanentă încercând să se dea mai mult decât este, încercând să spoiască o faţadă cât mai strălucitoare, să aibă o imagine pentru exterior cât mai bună. Cu cât te preocupi mai mult de această imagine exterioară cu atât vei ignora sau vei neglija adevărata imagine care contează, cea interioară. Vei fi prea ocupat să te prezinţi cât mai bine pentru ceilalţi, să hrăneşti acel ego epatând, în loc să fii sincer cu tine, să-ţi asumi felul cum eşti şi să te iubeşti pentru toate calităţile pe care le ai. Asta nu înseamnă că trebuie să-ţi ignori defectele sau să le ascunzi sub preş, ci să le accepţi, iar apoi să lupţi cu ele şi să le modelezi. Dacă în fiecare zi îţi vei zice că vrei să fii mai bun ca în ziua precedentă, până la urmă vei reuşi să te schimbi cu adevărat, dar dacă vei avea o părere proastă despre tine permanent, atunci te vei resemna şi nu vei reuşi niciodată să schimbi ceva în bine şi te vei chinui toată viaţa să păstrezi nişte aparenţe deşarte. Cu cât decalajul, distanţa, dintre ceea ce eşti şi ceea ce vrei să pari este mai mare, cu atât vei fi mai nefericit şi vei face eforturi mai mari pentru a o menţine.
Tot ego-ul este vinovat atunci când suferi din cauza cuiva, se numeşte “a fi rănit în orgoliu”. Dacă nu ar fi ego-ul, atunci nimeni nu ar putea să te rănească cu nimic, nicio vorbă, nicio critică nu ar avea efect asupra ta, nu ar conta absolut deloc. De asemenea nu ai avea nicio aşteptare de la nimeni astfel că nimeni nu te-ar putea dezamăgi vreodată. Fără ego ai privi lumea mult mai relaxat, ai fi mult mai înţelegător şi îngăduitor cu oamenii, nu ar exista frică sau gelozie, nu ar exista ură, răutate, minciună, invidie, egoism, trufie, vanitate. Ai fi liber să iubeşti necondiţionat şi să te bucuri cu adevărat de viaţă.
Ego-ul este motorul care ne alimentează goana permanentă după bani şi după acumulare materială, ego-ul te face să vrei din ce în ce mai mult şi niciodată să nu fie suficient. Banul este hrana ego-ului, dar ego-ul oricât l-ai hrăni nu te poate face vreodată fericit pentru că nu are nicio legătură cu sufletul. Ego-ul îşi face simţită prezenţa în relaţia cu oamenii, dar când rămâi singur tu cu tine în întuneric şi te priveşti, ego-ul se evaporă dintr-o data şi rămâi gol, scutul de apărare dispare şi rămâi doar tu cu sufletul tău.
Cine fuge de sufletul său niciodată nu va fi fericit, cine trăieşte să-şi satisfacă ego-ul, toţi banii din lume de ar avea, tot nu vor fi suficienţi, întotdeauna va dori şi mai mult. Prin urmare, pentru a fi fericit cu adevărat, trebuie să te debarasezi în primul rând de ego, să te iubeşti aşa cum eşti, să fii tu însuţi în relaţia cu oamenii, să nu încerci să pari altcineva, să nu aştepţi aprecierea nimănui, să nu laşi să te afecteze absolut nimeni, să nu ai aşteptări de la ceilalţi, ci doar de la tine. Atunci vei reuşi să te eliberezi de material şi să începi să îţi hrăneşti sufletul, iar sufletul te va răsplăti şi în relaţia cu cei din jur vei simţi numai sentimente curate: iubire, altruism, bunătate, înţelegere, bunăvoinţă, îţi vei hrăni sufletul ajutându-ţi semenii, vei vedea o schimbare totală, radicală, la 180 grade faţă de atunci când te lăsai condus de ego.
Raportarea la ceilalţi este cauza principală a spiritului de turmă. Dacă te eliberezi de ego, această raportare va deveni cel mai neînsemnat lucru posibil şi astfel vei reuşi să ieşi din turmă cu adevărat. Mulţi vor să fie speciali şi diferiţi, dar dacă acest sentiment vine din ego, atunci nu vor ieşi niciodată din turmă pentru că vor intră în altă turmă, aceea a celor care aleargă toată viaţa să fie altfel doar ca să fie altfel, tot pentru aparenţe şi nu pentru că simt.
Tot acest consumerism vine din dorinţa omului de a-şi hrăni ego-ul acumulând mai mult decât cei de lângă el, faţă de care se raportează direct. Omul dacă ar fi lăsat singur pe o insulă pustie, dar cu tot materialul din lume, nu şi-ar dori nimic material, nu şi-ar dori aur şi bijuterii, nu şi-ar dori maşini luxuoase, nu şi-ar dori vile impunătoare, nu şi-ar dori haine scumpe, nu şi-ar dori absolut nimic din toate astea, ci ar da totul doar pentru a fi alături de alţi oameni. Asta spune tot despre ceea ce contează cu adevărat pentru om. Reflectaţi asupra acestui aspect şi nu va mai lăsaţi manipulaţi. Ei se folosesc de slăbiciunea omului, adică de ego şi îl exploatează la maxim împingându-l într-o direcţie total greşită, adică omul să-şi sacrifice viaţa muncind ca un sclav pentru ei şi trăind doar pentru a consuma cât mai mult din ce oferă ei, pentru a fi în rând cu lumea şi a-i depăşi pe cei de lângă el şi a-şi satisface orgoliul. Dacă oamenii ar realiză că scopul vieţii nu este satisfacerea orgoliului tot sistemul lor s-ar nărui precum un castel de nisip, într-o clipă! Fără orgoliu nu ar exista nedreptate în lume, nu ar exista un singur om care să moară de foame, nu ar exista inechitate, nu ar exista diferenţe sociale şi toată lumea ar trăi într-o armonie totală, ar fi raiul pe pământ.
Trebuie să începem să trăim pentru noi, nu pentru a impresiona lumea din jur, nu pentru a consuma fără măsură, nu pentru a ne vinde vieţile în sclavie pe nimic. Trebuie să ne trezim, să nu mai alimentăm dezvoltarea corporaţiilor prin consum şi să nu mai acceptăm să muncim în orice condiţii, să fim furaţi ca în codru, minţiţi, folosiţi şi înjosiţi de cei care ne conduc. Să ne ridicăm şi să ne cerem drepturile, să nu ne mai resemnăm căzând pradă viciilor sau să ne afundăm în întunericul materialismului. Să ne folosim ego-ul în direcţia corectă, căutând dreptatea şi luptând pentru drepturile noastre, fără să mai acceptăm că pentru o brumă de arginţi, să ne vindem libertatea şi să trăim fără demnitate, fără onoare, fără ideal.
Cât costă libertatea noastră? Cât un credit imobiliar, o maşină, o plasmă pe perete, o canapea din piele, un ceas de firmă, un all-inclusive la turci? Astea doar pentru cei mai realizaţi dintre sclavi. Pentru marea majoritate libertatea costă cât să bage ceva în gură şi să-şi înece nefericirea în alcool. Am ajuns printre primele ţări din Europa la consumul de alcool. Nu asta e soluţia, să evadăm din realitate anesteziindu-ne creierul cu chimicale. Singura soluţie este să luptăm cu realitatea asta cruntă şi să o schimbăm. Dacă vom reuşi va fi extraordinar, dacă nu, măcar vom şti că am dat totul şi am încercat şi la sfârşit nu vom avea cum să ne reproşăm că n-am făcut nimic şi am asistat neputiinciosi cum suntem călcaţi în picioare!
Autor: Mihai
Sursa: Initiative Pentru Romania